marți, 26 februarie 2013

Libertate versus legalitate

Sambata a avut loc a doua intalnire a comunitatii Armonia BRAssovia. Am fost cam 50 de persoane, adica ceva mai multe decat estimasem initial. Din aceasta cauza si din limitarile de timp si spatiu impuse de locatia aleasa, organizarea discutiilor a fost un pic mai dificila. Cam jumatate din numarul celor prezenti au fost persoane noi, care nu mai participasera la prima intalnire si ne-a luat destul de mult timp sa mai facem o noua tura de prezentari inainte sa intram in dezbaterile efective. Cateva din ideile discutate le puteti gasi pe forum la sectiunea legata de intalnire sau pe topicul despre viziune. Dupa cum vedeti acolo, unul din subiectele care a fost discutat destul de aprins in urma intalnirii a fost legat de notiunea de legalitate si de autorizarile necesare pentru construirea viitoarelor case din comunitate. Iar daca partea concreta legata de pozitionare, acte necesare si birocratia efectiva nu o cunoastem inca, se poate discuta totusi despre principiul in sine. Asa s-a nascut articolul de astazi. Haideti asadar sa discutam aici un pic mai mult asupra ideii de "legalitate" si "autoritate". Dupa cum vedeti eu folosesc uneori ghilimele atunci cand utilizez acesti termeni. Asta din cauza ca privesc lucrurile intr-un mod relativ, nu intr-un mod absolut. Si o sa incerc sa va explic de ce.

Pana acum ceva ani si in capul meu lucrurile erau destul de simple. Se imparteau in alb si negru, in legal si ilegal, in bun si rau. Asa cum se intampla in capul majoritatii oamenilor, pe care ii inteleg din acest punct de vedere. Am fost invatati de mici, unii ar spune chiar conditionati, sa privim legalitatea ca pe ceva sfant. Tot ce este legal este bun, tot ce este ilegal este rau. Unii pur si simplu nu au liniste sufleteasca daca se afla intr-o situatie considerata de autoritati drept "ilegala". Iar acesta este un lucru normal daca stam sa privim modul de educatie din ziua de astazi, in care legalitatea incearca sa fie asimilata cu corectitudinea, desi ele sunt doua lucruri total diferite. Sa incerci sa respecti anumite norme sociale, anumite reguli de bun simt si sa incerci sa ai o conduita care sa nu dauneze aproapelui tau, este bineinteles ceva cu care sunt de acord si consider ca este nu doar bun, ci imperios necesar. Nu aici este problema sau mai bine zis poate tocmai de aici pleaca problema. Pentru a da un numitor comun acestor norme de comportament au fost "inventate" legile si reglementarile. Pana aici toate bune si frumoase. Mai rau este ca aceste parghii au fost folosite nu pentru a face bine, ci mai mult pentru manipularea oamenilor care pun pret pe ele si le considera ca pe ceva absolut si de neatins.

Cunoastem cu totii situatia de azi in care parlamentarii, adica exact persoanele care sunt insarcinate cu emiterea legilor, sunt primii care le incalca. Ba mai mult decat asta, modifica legile in folosul lor sau al altor cercuri de interese, pentru a obtine avantaje materiale. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca judecata, moralitatea, nivelul de inteligenta sau interesul material, sunt cel putin discutabile cand vine vorba de aceste persoane. Cum poti sa mai ai vreo urma de respect pentru "legile" emise de ei in aceasta situatie ? Se ajunge astfel la momentul cand "autoritatea" devine dictatura, cand "legile" devin simple instrumente de manipulare si control, a caror incalcare nu este doar utila sau recomandata, dar chiar obligatorie supravietuirii intr-un astfel de sistem. Se ajunge de multe ori chiar la exagerarea intentionata a anumitor legi si reglementari, tocmai pentru ca acestea sa nu se poata respecta. Pare ilogic, dar explicatia este simpla. Luand ca exemplu domeniul economic, sunt multe firme care nu ar putea supravietui in hatisul legislativ economic actual daca ar sta sa respecte toate legile ce se schimba de la o zi la alta. Iar o parte de legislatori sunt perfect constienti de acest lucru si chiar il utilizeaza in folosul propriu. Pentru ca atunci cand majoritatea firmelor sunt in afara legii, se cheama ca "le ai la mana" si le poti controla prin mijloace indirecte. Ai mereu un motiv sa te legi de ele, ca in povestea cu iepurasul si cu basca.

Poti oricand sa ameninti pe actionarul firmei respective cu represalii din partea statului daca nu contribuie la o campanie de alegeri, daca nu face sponsorizare unui anumit partid si asa mai departe. Il poti sicana, ii poti trimite controale pe cap, care sub pretextul nobil al aplicarii legii, exercita de fapt un soi de santaj sau extorsiune. Era o vorba: incearca sa nu platesti taxa pe proprietate si vei vedea cine e de fapt proprietarul. De-a lungul istoriei au existat diferite forme de "santaj legal", de fapt simple taxe de protectie de tip mafiot pe care sistemul le percepea de la cei pe care se presupunea ca incearca sa-i protejeze. Iar in momentul in care birul legal numit taxa devenea tot mai mare, avea loc o actiune de refulare. O rascoala, o revolutie, in care oamenii incercau sa scape de sub acest mod de organizare bazat pe legi, pe care doar unii le emiteau si doar altii le respectau. Asa s-a trecut in istorie de la stapani de sclavi si decrete emise de domnitori impreuna cu boierii acestora, la "libertate si democratie" cu legi emise de parlamente si aprobate de presedinti. S-au schimbat imperiile si regalitatea, cu statele si institutiile prezidentiale. Cu alte cuvinte, ce s-a realizat a fost o schimbare de forma, nu una de fond. Lumea a fost pacalita sa creada ca "legea" este in continuare ceva sfant si absolut, ca problema era doar cu cei care o aplicau. Iar sistemele de educatie si mai nou mass-media au continuat sa bata toaca pe acest subiect: puteti protesta, puteti manifesta, puteti organiza mitinguri si alegeri sau ce mai doriti. Totul, cu o conditie: sa fie legale. Cu L mare si cu accent pe legalitate. Adica tradare, tradare... dar sa stie si "autoritatile" de ea.

Asa au aparut de-a lungul timpului asociatii sau oameni simpli care au incercat sa lupte cu sistemul si cu monstrul birocratic in mod legal. Un fel de David versus Goliath. Este de apreciat stradania lor, dar ceea ce nu inteleg acesti mici David, care se iau la lupta cu ditai sistemul, este ca lupta nu este doar inegala ca si raport de forte, dar mai ales prin faptul ca Goliath triseaza. Adica el este cel care face regulile jocului, iar atunci cand nu-i mai convin sau incepe sa ia bataie cu propriile reguli, pur si simplu le schimba. De aceea incercarea de a invinge sistemul in mod legal este un fel de Fata Morgana. O iluzie frumoasa. Ajungi sa crezi ca poti schimba ceva in mod legal, in ciuda armatei de avocati si birocrati care iti stau in fata. Sa crezi ca poti castiga dand in judecata guvernul sau statul. Sa lupti la curtea constitutionala sau alte instante "supreme" pentru ca o anumita lege nu respecta constitutia sau "drepturile" omului. Iar in unele cazuri poate ajungi sa ai si castig de cauza. Dar asta este doar o victorie temporara, pentru ca ulterior Goliath emite o alta lege de genul "taxei auto", cu aceleasi prevederi, dar cu alt nume, si trebuie sa o iei de la capat. Pana iti epuizezi energia si resursele. Fara sa intelegi ca, daca "asa vrea muschiul lui", Goliath poate schimba chiar si constitutia sau drepturile omului la o adica. Pentru ca si acestea sunt doar niste conventii. Praf in ochi si cuvinte frumoase, dar fara valoare reala pentru guvernanti.

Ma amuza mai ales cei care discuta pe tema legii si constitutiei americane. Pentru ca multe materiale ne vin de la ei si acolo majoritatea celor care vorbesc de libertate sau ilegalitatea taxelor, inca pun mare pret pe constitutia originala. Cea care a fost facuta pe la anii 1700 cu amendamentele de rigoare si la bazele careia au contribuit "parintii fondatori". Adica niste oameni corecti si cu principii adevarate. Care vorbeau despre libertate si corectitudine si egalitate in drepturi. Ah, bineinteles, doar pentru stapanii de sclavi, de culoare alba si de sex masculin, ce credeati ? Nu pentru indieni, pe care ii decimau si le furau pamanturile. Nici pentru negri, care erau buni doar ca sclavi in acea perioada. Nici pentru femeile care nu aveau drept de vot sau vreun cuvant de spus pe vremea aia. Nu exista libertate sau egalitate pentru ei, sa fim seriosi, asta a venit secole mai tarziu, dupa multe lupte si chinuri indurate. Dupa multe lacrimi si sange varsat in tara libertatii si egalitatii, pe care o dau toti exemplu. Si la multa vreme dupa ce mostenirea indienilor era deja impartita si adjudecata in mod "legal" de fostii cotropitori. Iar din urmasii acestora nu ramasesera decat cateva triburi batjocorite, in mici zone din fosta lor patrie, care acum se numesc "rezervatii" si unde au unele "drepturi" atata vreme cat nu deranjeaza "proprietarii legali" de terenuri din jur. Dar in rest, constitutia tarii este sfanta si doamne fereste sa o incalce cineva.

Deci cam asa stau lucrurile cu legea, nu doar la noi cum cred unii, dar si in tarile unde cainii au ceva mai multi covrigi in coada si unde se zice ca apa ar fi un pic mai calda. Tot de pe cealalta parte a baltii atlantice vine si documentarul Ungrip, care a tot circulat pe internet in ultimii ani. In film Rob incerca sa explice de ce este primordiala NEGAREA autoritatii, nu lupta cu aceasta. Va recomand sa-l vedeti. Poate veti pricepe mai bine de ce spuneam la inceputul acestui articol ca legea este ceva relativ, nu absolut. De ce este mult mai bine sa trecem prin filtrul propriu orice idee aruncata sub forma de lege de "eminentele" aflate la guvernarea statului si sa aplicam doar ceea este bun pentru toti. Sa verificam daca actiunile noastre nu sunt neaparat legale, ci daunatoare sau nu celor din jurul nostru. Iar cand vorbesc de cei din jur, spre deosebire de parlamentari, eu nu inteleg doar bunastarea colegilor de partid, ci a tuturor oamenilor. Ma intereseaza daca actiunea mea dauneaza celui de langa mine sau celui aflat intr-o alta parte a globului. Ma intereseaza daca ii fac rau sau il pun in pericol pe acesta sau ii limitez cumva libertatea prin ceea ce fac. Ma ghidez asadar dupa singura lege care a ramas valabila in toata istoria omenirii si de care au amintit pe rand atatia filozofi, vizionari sau oameni iluminati: nu fa altuia ceea ce nu-i place, pentru ca nici tie sa nu-ti faca altul ce nu-ti place.

Sper sa intelegeti astfel de ce spun ca pentru mine legile sunt optionale si mentalitatea mea este ceva mai flexibila cand vine vorba de ele. Discutia despre legalitate versus ilegalitate devine una lipsita de sens in momentul in care nu mai recunosti autoritatea celui care incearca sa se impuna drept arbitru si judecator absolut in aceasta privinta. In momentul in care devii responsabil si constient de faptele si actiunile tale, cu alte cuvinte atunci cand te guvernezi singur dupa legile universului si nu te mai lasi guvernat de altii, legile lor arbitrare nu mai au nici o valoare pentru tine. Nu ma intereseaza faptul ca este ilegal sa n-ai casa de marcat, dar ma deranjeaza daca pacalesti la cantar. Nu ma intereseaza ca este ilegal sa calci linia continua, dar mi se pare iresponsabil sa depasesti unde n-ai vizibilitate, chiar daca linia este intrerupta. Nu ma intereseaza ca este ilegal sa faci un bloc fara autorizatie, dar nu mi se pare in regula sa faci nici macar un garaj daca acesta va cauza probleme vecinilor tai. Nu ai nevoie de nici o autoritate sa-ti spuna lucrurile acestea. Pur si simplu stii ca sunt corecte sau gresite. Legea este o iluzie, pentru ca in viata de zi cu zi oamenii nu stau la fiecare pas sa se ghideze dupa ea, ci fac dupa cum le dicteaza constiinta. Iar in momentul in care vom intelege cu totii ca facand rau celui de langa noi ne facem rau de fapt noua, atunci vom putea arunca la gunoi toata aceasta maculatura si birocratie denumita sistem legal.

Revenind in final la discutia despre autorizatii si documentele necesare construirii caselor in comunitati, consider ca problema aceasta este una minora. Este de fapt o problema care nu este legata de legalitate, ci de eficienta. Stiu ca unii dintre noi nu punem pret pe astfel de artificii si ca putem trai linistiti fara ele. Dar daca majoritatea membrilor comunitatii dorm mai bine cu "autorizatia" sub perna, poate este mai eficient sa obtinem hartiutele respective daca asta ii ajuta pe ei si de fapt ajuta comunitatea. Poate ca este mai eficient sa cheltuim energia consumata cu stresul cauzat de lipsa hartiutelor pentru scopuri mai bune. Cu timpul, probabil toata lumea se va vindeca de boala "legalitatii" dar trebuie cantarit cu atentie daca vindecarea aceasta trebuie facuta acum si cata energie putem aloca acestui proces in prima etapa a construirii comunitatii. S-ar putea sa ajungem la concluzia ca este mai bine pentru noi sa amanam aceasta vindecare, sa luam "aprobarile" si sa ne concentram in prima faza atentia la scopuri mai bune. Cum ar fi protectia energetica. Care atunci cand este facuta cum trebuie, apara comunitatea de infinit mai multe lucruri decat o poate face o simpla hartie sau asa-zisa autorizatie primita de la o asa-zisa autoritate.

vineri, 15 februarie 2013

Noutati si comunitati

Saptamana viitoare se apropie a doua intalnire a celor care dorim sa construim comunitatea Armonia BRAssovia. Data intalnirii a fost stabilita pentru sambata 23 februarie, iar ca tema principala de discutie a fost ales subiectul: Constructii de case ieftine si sanatoase. Asta pentru ca la prima intalnire a fost ridicata problema costului demararii acestui proiect pentru cei implicati. Pe langa aceasta vom continua bineinteles sa ne cunoastem mai bine si sa incercam sa dam o forma viziunii noastre asupra comunitatii. Vom mai face probabil cateva ture de "masa rotunda" incercand sa raspundem pe rand la intrebari de genul: Care ar fi fazele urmatoare ale proiectului ? Cum vad achizitia si impartirea terenului ? Cam ce suprafata sa fie destinata spatiilor comune ? Cam in cat timp spera fiecare sa se mute acolo ? Cum se va face luarea deciziilor ? Ce parere avem despre educatia copiilor ? Despre cresterea animalelor si plantelor ? Despre hrana sau latura spirituala ?

O parte din aceste discutii au inceput deja sa aibe loc si pe forum, care incepe sa devina tot mai activ in ultima vreme: Forumul Armonia BRAssovia. Asta este unul din motivele pentru care am lasat-o din nou mai usor cu postarile pe blog. Ce-i drept, in ultima vreme m-am distrat si cu cautarea semintelor sau puietilor. Este sezonul rasadurilor, la final de februarie si inceput de martie se pun semintele la incoltit in vederea obtinerii micilor plante ce vor fi apoi mutate in gradina. Pe langa rosiile de diverse soiuri si alte plante la care am seminte ramase din anii anteriori, am inceput sa fiu interesat si de plante exotice. Exista deja soiuri adaptate la zona noastra, gen lamai rezistent la frig, smochin de munte sau scortisor care au fost deja testate prin diverse gradini botanice de la noi. Ma gandesc ca nu strica sa ai si cateva plante de acest gen in gradina sau in walpini daca sunt mai pretentioase la temperatura. Vedeti discutii mai multe pe tema asta tot pe forum: Gradini si permacultura

Un alt motiv pentru care dau mai rar pe aici ar fi faptul ca m-am implicat in proiectul TEI. Este vorba de un grup independent de traducatori, redactori si editori care fac munca de voluntariat in domeniul traducerii de carti. Domeniile principale sunt permacultura, constructii naturale, economie, sustenabilitate si cam tot ce tine de zona "alternativa" mai putin comerciala. Dupa traducerea si aranjarea in pagina, cartile in format digital sunt puse la dispozitie in mod gratuit publicului larg. Pana acum au avut loc trei "lansari de carte" ale urmatoarelor titluri: Sepp Holzer - Permacultura, urmata de Edward Faulkner - Nebunia aratului si apoi o editie revazuta a lui Masanobu Fukuoka - Revolutie într-un spic. Cartea la a carei traducere particip eu acum este Ianto Evans - The Hand Sculpted House. Povestea a inceput de la o recomandare facuta pe forum si chiar daca nu va fi gata probabil pana la viitoarea intalnire a comunitatii, cu tematica constructiilor de case, tragem tare sa o terminam.

Ultima tema pe "ordinea de zi" este un subiect de care m-am tot lovit in ultima vreme referitor la comunitati. Ar fi o idee despre care am mai vorbit noi in articolul Evadarea din oras - variante. Este vorba de incercarea de a prelua un sat vechi, deja existent si transformarea acestuia intr-o comunitate sustenabila. Ceva in genul cum incearca cei de la Stanciova sau cum au mai incercat si cei din Lakabe. Asa cum spuneam, este o varianta care se poate aplica, dar numai in anumite cazuri. Principalele motive pe care le subliniaza sustinatorii acestei variante ar fi infrastructura deja creata, casele deja existente si faptul ca ar fi pacat sa lasi un sat in paragina si sa te apuci sa construiesti altul nou. Haideti cum sa vedem un pic care ar fi totusi dezavantajele si cum se impaca aceasta varianta cu tabelul din articol sau cu ideea de un hectar pentru fiecare familie sustenabila de care vorbea Anastasia.

O prima problema ar fi achizitionarea. Ca sa cumperi o suta de hectare, cat spuneam noi ca ar fi necesar pentru o comunitate adevarata, inseamna de obicei sa obtii semnaturi de la cateva sute de oameni. Asta din cauza ca majoritatea proprietarilor au mai multi mostenitori si va trebui sa-i gasesti pe toti. Este greu sa faci si un singur set de acte cu birocratia de la noi, ce sa mai vorbim de zeci sau sute de contracte. Tot din aceasta multitudine de parcele apare si problema fragmentarii. Daca parcelele nu sunt toate la un loc si printre membri comunitatii mai ramane cate un mosulet bezmetic sau o babuta ranchiunoasa, risti sa ai probleme cu ei sau cu mostenitorii lor pe viitor. Vom avea oricum un pic de lucru pana vom reusi sa ne armonizam intre noi, cei care avem o viziune relativ apropiata, deci nu stiu daca mai e nevoie si de alte provocari suplimentare.

Un alt element ar fi forma si dimensiunea proprietatilor. Majoritatea satelor au parcele de 1000 pana la maxim 3000 mp cu front la strada de 15-20 de metri, fiind formate din casa de la drum, curte, sura, iar in spate livada. Ca sa te apropii de un hectar trebuie sa unesti 3-4 proprietati de acest gen, sa darami 3-4 case si garduri dintre ele. Sa repozitionezi fantana, gradina, practic sa demolezi aproape tot inainte sa incepi sa-ti organizezi terenul. E drept ca unele case si dependinte se pot pastra, dar de multe ori e mai simplu sa construiesti de la zero o casa de cob sau lemn, decat sa repari o casa veche prost facuta. Mai apare si riscul ca dupa ce incepi achizitia si lipesti vreo doua parcele, se duce vorba in sat ca au venit "orasenii" sa cumpere teren in zona si urca pretul de achizitie, iar apoi nu le mai poti lua pe celelalte.

Nu in ultimul rand este problema energiei locului. A mai explicat si Marian la prima intalnire. Preluand un sat vechi preiei si problemele oamenilor care au locuit in el. In loc sa te ajute locul pe tine, sa-ti ofere energie, va trebui sa-i cedezi tu de la tine pentru a-l repara. Atat din punct de vedere fizic cat si din punct de vedere spiritual. Stiu ca unii din cei care ni se vor alatura nu sunt interesati de latura spirituala si asta este alegerea lor libera. Fiecare pana la urma crede ce doreste si nu exista discriminari in acest sens. Dar multi dintre cei care am pornit pe acest drum avem in vedere nu doar permacultura si o viata mai sanatoasa, ci si latura spirituala a povestii. Mentionam in acest sens ca sunt anumite zone din jurul Fagarasului cu puternica incarcatura energetica, care consider ca ne-ar putea fi de folos daca am reusi sa gasim o locatie in apropierea lor.

De aceea consider ca nu este pacat sa lasi un sat in "paragina". Ci este o metoda de vindecare foarte buna a locului. Natura isi intra in drepturi, demoleaza structurile, asimileaza toxinele si reface treptat zona. Atat din punct de vedere fizic, cat si spiritual. In cateva zeci de ani, locul va putea fi "reinviat" cu efort mult mai mic de eventuali doritori. Pana atunci probabil ca sistemul actual va deveni istorie si problemele legate de achizitionare nu vor mai exista nici ele. Ca putem sa dam si noi o mana de ajutor naturii in sensul vindecarii mai rapide a unui loc nu contest, iar cu timpul toate aceste zone vor trebui curatate. Nu doar vechile sate parasite, ci si terenurile agricole chimizate, solurile distruse sau erodate, zonele poluate si multe altele. Pentru inceput, sa nu ne intindem totusi mai mult decat putem duce. Vom avea suficienta munca de facut cu punerea pe picioare a comunitatilor, cu construirea retelei de colaborare intre ele si cu informarea oamenilor inca prinsi in vechiul sistem. Asadar, sa trecem la treaba.

vineri, 8 februarie 2013

Abecedar apicol pentru incepatori

Dupa ce am facut o Scurta introducere in lumea albinelor si am incercat sa explicam diferenta intre Apicultura si cresterea albinelor, astazi este cazul sa trecem un pic mai la subiect si sa dam o mana de ajutor celor care vor sa se apuce de asa ceva. Pentru aceasta voi incerca sa fac o scurta trecere in revista a modelelor de stupi, instrumentelor si termenilor folositori celor care vor sa se apuce de cresterea albinelor. Chiar daca v-am convins deja in articolele anterioare ca metoda Warre sau stupul traditional japonez ar fi varianta ideala pentru o astfel de activitate, nu  strica sa cunoastem un pic si metoda "clasica" de apicultura. Asta pentru ca mai ales in prima faza veti fi probabil nevoiti sa achizitionati familii de albine de la apicultori clasici si trebuie sa aveti idee ce inseamna un roi sau o familie, un stup sau o rama stas, ca sa intelegeti mai bine pe ce dati banii. Cu timpul, sa speram ca pasionatii cu stupi populari in sistem Warre se vor inmulti, iar un roi sau o familie de albine oferite cadou pentru un tanar incepator se vor gasi mai usor in viitoarele comunitati sustenabile.

Sa incepem in primul rand cu stupul. La noi in tara lazile se impart pe trei modele principale, iar ramele la fel. Stupul orizontal este denumit astfel deoarece extinderea familiei de albine se face in lateral, prin adaugarea succesiva de rame. Este recomandat de obicei incepatorilor deoarece intretinerea lui este mai "usoara" si este foarte des intalnit in remorcile apicole cunoscute de toata lumea. Contine cam 20 de rame 1/1 numite rame intregi sau rame de cuib, care au dimensiunea exterioara de 435x300mm. Stupul vertical este probabil cel mai intalnit stup de la noi, numit si stupul Dadant. Este format dintr-un corp principal numit si cuib, cu 9-12 rame 1/1, unde are loc cresterea puietului si iernarea albinelor. La acesta se adauga vara, deasupra cuibului, corpuri suplimentare mai mici numite magazie, care sunt destinate recoltarii mierii. Ele contin rame de 3/4 cu dimensiuni de 435x230mm sau rame de 1/2 de 435x162mm. Stupul multietajat seamana cel mai bine cu modelul Warre fiind compus din corpuri de aceeasi marime suprapuse vertical. Un corp are 10 rame de dimensiune 3/4 la stupii stas ME sau 10 rame 1/2 la varianta multietajat redus sau stup MER.

Aici poate ar fi utila o discutie legata de suprafata si volumul ideal al unui corp. Suprafata are legatura cu marimea ghemului de iernat, iar din acest motiv cred ca 10 dmp ar fi ideali. Volumul are legatura cu mierea recoltata, cu cat e mai mic se poate recolta mai usor si pe sortimente. Aici cred ca un 20 de litri ar fi cea mai buna alegere. Ca idee, un corp de stup Warre la 30x30x20cm are suprafata interioara de 9 dmp si volum de vreo 18 litri. Iernatul se face pe minim doua corpuri si vara se ajunge pana la sapte corpuri. Dintr-un corp de 18 litri se obtin cam 12 kg de miere, dar depinde si cat de plin este. Un corp traditional japonez mi se pare cam mic la 22x22x15cm adica la vreo 5 dmp suprafata si cam 7 litri volum. Iar lazile de la stupii clasici sunt mult prea mari. Un corp clasic cu 10 rame 1/1 are 45x38x32cm adica 17 dmp si 55 litri, iar un corp de multietajat are 45x38x25cm adica 17 dmp si 43 litri. Chiar si corpul de 1/2 cu 45x38x18 dmp are 17 dmp si 30 litri. La comparatii trebuie tinut evident cont ca in stupii clasici ocupa loc si ramele, plus spatiul dintre rame si scandura corpului. La warre ramele sunt inlocuite cu barete, iar la japonez nu mai avem decat doua traverse de sprijin si fagurii sunt lipiti de peretele cutiei.

Achizitionarea albinelor. Perioada ideala de start este luna mai sau iunie, cand este perioada roitului. Un roi inseamna de obicei cam 3-5 rame cu albine insotite de o matca. Roiurile se obtin la finalul primaverii atunci cand spuneam ca albinele incep construirea de botci pentru cresterea de matci tinere. In acel moment apicultorii care nu doresc sa lase albinele sa roiasca in mod natural, au de ales intre doua variante: sa distruga saptamanal botcile sau sa faca asa-numitul roit artificial. Adica sa scoata din familia care vrea sa roiasca botcile mai mari impreuna cu 2-3 rame de albine pentru a crea din ele un roi. Acesta se pune intr-o cutie separata in vederea vanzarii sau cresterii pentru formarea unei noi familii. Cand un roi creste si ajunge sa ocupe 8-10 rame se cheama ca am obtinut o familie adevarata, puternica si gata de produs miere. Pretul la care se vinde o rama de albine variaza intre 30 si 50 ron, functie de sezon, numarul de albine sau calitatea si cantitatea de puiet prezenta. Asadar puteti cumpara un roi pe 4-5 rame la 150-250 RON sau o familie de 8-10 rame la 300-500 RON. Acest cost include rama de lemn, fagurele construit, puietul sau mierea din celule plus albinele de pe fagure.

Fiecare roi sau familie vine cu matca ce este inclusa in pret, in schimb cutia trebuie de obicei adusa de cumparator. Pe mine m-au ajutat mult in acest sens stupii din polistiren pe care i-am primit cadou, deoarece sunt foarte usori si transportul era simplu de realizat. In rest, in ciuda faptului ca se manevreaza bine si ofera o izolatie buna, stupii din plastic sunt cat se poate de nesanatosi. Substantele chimice care intra in compozitia polistirenului sunt toxice, iar odata expusi la soare incep sa emane din ele. Cu toate acestea, se fac stupi din asa ceva, ba chiar sunt considerati ultima fita in materie de apicultura, fiind in general mai scumpi decat stupii din scandura de brad. La fel de nociva este si folosirea placilor de placaj, PAL sau OSB la construirea capacului sau peretilor stupului. Aceste placi prefabricate contin adezivi pe baza de formaldehida si nu sunt de obicei recomandate nici la construirea casei sau mobilei, ce sa mai spunem a stupilor care stau in soare si emana in interior toate aceste chimicale. Scandura simpla netratata ramane asadar cel mai sanatos material pentru realizarea stupilor.

Interesant este ca si in cartile Anastasiei gasim informatii legate de cresterea albinelor. Modelul de stup recomandat de aceasta seamana surprinzator de bine cu un stup octogonal de tip warre cu fund rabatabil si intrari multiple: "Grosimea scândurilor va fi de cel puţin şase centimetri, spaţiul interior al stupului cel puţin patruzeci pe patruzeci, iar lungimea nu mai mică de un metru douăzeci. în colţurile îmbinărilor interne vor trebui confecţionate triunghiuleţe de lemn care vor trebui să dea o formă rotunjită colţurilor. Una din extremităţi va trebui s-o închideţi, făcând atenţie să nu fisuraţi grinzile (scândurile) stupului. La cea de-a doua extremitate însă, veţi face un fel de uşă, pentru care va trebui să adaptaţi o scândură în aşa fel încât să oputeţi lua la nevoie. Scândura care va ţine loc de uşă se va fixa provizoriu cu cârpe sau cu buruiene. Pe toată lungimea uneia din îmbinările laterale vor trebui practicate fisuri de aproximativ un centimetru jumătate de înalte, fisuri care nu trebuie să fie mai aproape de treizeci de centimetri de extremitatea deschisă. Acest stup se poate aranja pe nişte pari în grădină, la o înălţime nu mai mică de douăzeci-douăzeci şi cinci de centimetri de la pământ, latura cu fisuri va trebui să fie orientată spre sud, dar mai bine ar fi ca stupul să fie aşezat sub streaşină casei."

Trecand pe plan local, poate ar merita amintite si cateva initiative interesante de pe la noi. Una ar fi stupul "bio" al profesorului Ursu de exemplu. Se bazeaza pe o rama asezata transversal unde matca depune oua in celule de trantor, preferate de varroa, iar prin distrugerea lor de apicultor scade si gradul infestarii. Il apreciez mult pe profesorul Ursu, am invatat multe din filmele sale de pe internet si l-am admirat inclusiv pentru partea legata de predarea matematicii online. Cu toate astea, stupul sau merge in continuare pe ideea de apicultura "industriala". Cu rame mobile, faguri artificiali si tot tacamul. Este tot ceva fortat, ca un fel de monocultura care foloseste piatra vanata in loc de cide, dar tot nu se poate numi permacultura. Ceva mai buna este metoda aplicata de Maximus, iar cartile acestuia sunt valoroase si merita citite. Chiar daca mai foloseste inca rame in stupi multietajati de 8 rame, Ciprian a renuntat la foitele de ceara artificiale si tratamentul il face natural. Adica acid oxalic si medicamente homeopate, ceea ce merita luat aminte. Pentru ca sunt cazuri in care aceste metode pot face mai usoara tranzitia de la tratamentele chimice cu Varachet-ul clasic catre o eliminarea totala a medicamentelor administrate albinelor.

Maximus recomanda de asemenea iernarea albinelor cu fundul stupului deschis. Ideea este ca albinele pot ierna linistit in stup cu fundul deschis, prin care se face o aerisire mult mai buna chiar si atunci cand urdinisul este acoperit cu zapada. Aerul cald se ridica sus iar CO2 produs prin respiratie coboara. Albinele sufera mult mai tare la vant, umezeala, mucegai si lipsa aerului decat la frig. Iernand "in fundul gol" cum se spune pe forum, consuma poate un pic mai multa miere pentru incalzire. Asta nu place apicultorilor clasici, motiv pentru care ei nu agreeaza metoda, ba chiar le infofolesc cat mai tare si micsoreaza cuibul cu diafragme de placaj. Asta si pentru ca ghemul nu acopera toata suprafata cutiei imense si patrate, iar la colturi apare mucegai. Ei incearca apoi sa elimine umezeala prin tot felul de pernute sau plapumioare absorbante, stau toata iarna cu ochii pe urdinise, curatand zapada, iar primavara adauga treptat rame laterale, pe masura ce familia creste. Toate acestea se pot rezolva mai usor prin iernatul cu fund deschis si stup de marime apropiata de dimensiunea naturala a ghemului. Pe masura ce familia scade sau se extinde, ghemul urca sau coboara in mod natural pe verticala, nu in lateral asa cum se intampla in stupii clasici. Iar daca cutia are forma rotunda, octogonala sau macar hexagonala, avem suprafata ideala pentru ghemul de albine care n-a avut niciodata forma patrata.

Trecand la experientele proprii, povestea mea in ale albinaritului a inceput de vreo trei ani si in mai se fac doi ani de cand am luat prima familie de  albine. Am pornit cu stupi clasici si warre, incercand sa ajung treptat la o metoda naturala de crestere a albinelor. Daca veti citi aventurile mele povestite pe forum veti vedea ca am modificat in timp stupii warre pe care intial ii construisem conform instructiunilor din cartea abatelui. Tot in carte gasiti modul de trecere de la stupi traditionali la cei warre. Puteti gasi apicultori dispusi sa va vanda "roi la pachet" adica albinele scuturate intr-o cutie de carton, fara rame si faguri. Majoritatea prefera totusi sa le vanda cu tot cu rame, astfel ca va trebui sa aveti la inceput 2-3 stupi clasici din care sa faceti apoi transferul in cei naturali. Dupa cele doua sezoane am ajuns asadar sa mai invat cate ceva si sa fac modificari la stupii construiti de mine dupa cum urmeaza. Initial am crescut grosimea scandurii, de la 2 cm la 4,5 cm. Anastasia spunea 6 cm dar in cazul ala nu prea mai poti ridica cutia de la pamant, mai ales dupa ce se umple cu miere. Apoi am trecut la fundul deschis, cu sita anti-varroa din inox, adica o plasa metalica ce acopera fereastra pentru aerisire decupata in fundul stupului. Carpa cu faina de sub acoperisul Warre care facea probleme cu mucegaiul, mai ales in absenta aerisirii din fund, a fost schimbata cu cateva scandurele subtiri si late de lemn.

Ma tenteaza ca anul acesta sa fac macar vreo doi stupi de forma hexagonala cu multiple intrari de genul Hexhive ca sa vad cum merge treaba si cu ei. Ulterior as dori, asa cum spuneam in episodul anterior, sa trec pe stupi octogonali sau ideal rotunzi, renuntand la cei vechi in momentul in care voi face mutarea la viitoarea comunitate. In interior voi renunta la baretele recomandate de Warre si voi merge pe varianta japoneza, folosind doar doua traverse de lemn, nu metalice, pentru sustinerea fagurilor. Prefer sa elimin pe cat posibil metalul la interior sau chimicalele la exterior. Singura exceptie ar fi sita anti-varoa care este din inox pentru a nu rugini. Aceasta permite aerului sa intre, dar tine afara soriceii de care albinele nu se pot apara iarna cand stau ghem. O modalitate de inlocuire a plasei metalice ar fi o scandura cu gauri mici pentru aerisire, dar aceea nu va rezista probabil la fel de mult. Pe exterior, deocamdata folosesc tabla galvanizata la capac, dar si acolo se poate merge doar cu lemn daca imbinarea este buna si apa nu patrunde la interior. Tratamentul aplicat scandurii este flambare la interior pentru distrugerea eventualilor microbi si ulei de in la exterior pentru o rezistenta mai buna la intemperii. Prefer sa evit vopselele chimice sau alte substante de protejare a lemnului, chiar si la exterior. Scandura groasa de 4 cm rezista ani buni, mai ales daca nu este plimbata anual in pastoral, incarcata, descarcata si trantita prin camioane.

Cu toate ca ma consideram bine informat cand am inceput, citind forumul veti observa ca am facut in doi ani cam tot ce scria sa NU se faca la carte. Asta este diferenta intre teorie si practica, intre a sti si a face, intre povestile frumoase si experienta datului de grinda cu capul propriu. Imediat se incheie a doua iernare prin care am trecut si asa cum se spune, primavara se numara albinele. Iarna acestui an a fost totusi blanda din acest punct de vedere si sper ca totul sa decurga bine in noul sezon. Sunt sigur ca mai am multe de invatat, dar din putinul pe care l-am inteles, incerc sa-i luminez pe cat pot si pe altii. Pentru alte nelamuriri sau intrebari recomand cartea abatelui Warre, topicul dedicat de pe forumul stuparitul si zona de comentarii a acestui blog. Atentie totusi de la cine alegeti sa primiti indrumarile respective, nu toti apicultorii apreciaza aceste metode de stuparit natural, la fel cum nu toti agricultorii inteleg permacultura. Acestea fiind zise, inchei aici partea a treia si ultima din acest mini-serial apicol si nu-mi ramane decat sa va urez spor la treaba. Vine imediat primavara si se apropie momentul cel mai oportun pentru inceperea acestei indeletniciri plina de impliniri care este cresterea albinelor.

marți, 5 februarie 2013

Apicultura vs cresterea albinelor

Acum ceva vreme scriam un articol in care incercam sa prezint celor straini de lumea albinelor cateva notiuni introductive legate de acestea si beneficiile multiple pe care ni le ofera: Scurta introducere in lumea albinelor. Astazi vreau sa ducem lucrurile un pic mai departe si sa va explic diferenta intre apicultura si cresterea albinelor. La prima vedere ar parea cam acelasi lucru, dar permiteti-mi sa va explic de ce cred ca intre apicultura si cresterea albinelor este cam aceeasi diferenta ca intre agricultura si permacultura. Pentru aceasta, insa, trebuie sa incepem cu inceputul. Adica prin a povesti pe scurt cum isi organizeaza treaba albinele atunci cand oamenii nu intervin in viata lor. Spuneam in articolul introductiv ca o familie de albine este formata din o matca ce depune oua, din cateva sute de masculi numiti trantori care au rolul fecundarii matcilor si din cateva zeci de mii de albine lucratoare care duc greul muncilor stupului. Matca traieste 3-5 ani, trantorii traiesc o vara, iar albinele cateva saptamani pana la cateva luni in functie de sezon. Sa zicem ca avem o astfel de familie de albine care tocmai a descoperit o scorbura si a decis sa-si faca acolo o noua casa. Haideti sa vedem cum decurg lucrurile.

Albinele lucratoare trec la treaba in primul rand prin construirea fagurelui pornind de la tavanul scorburii in jos. Ceara este secretata in mod natural de acestea si folosita la construirea unor adevarate capodopere arhitecturale in forma hexagonala, aranjate in functie de dimensiunile spatiului si necesitati. Pe masura ce fagurii sunt construiti, matca incepe sa depuna oua, preponderent in celule mici de albine dar apoi si in celule mai mari destinate cresterii trantorilor. Pe masura ce albinele eclozeaza, populatia creste iar fagurii liberi incep sa fie umpluti cu miere si polen transformat in pastura care vor constitui proviziile de iarna. Partea de sus a fagurelui este destinata mierii, partea din mijloc puietului, iar partea de jos continua sa creasca in functie de nevoi. Odata cu toamna matca depune tot mai putine oua si apoi inceteaza cu totul. Trantorii sunt alungati din stup, albinele care au alergat toata toamna dupa ultimele provizii mor si ele de "batranete" iar tinerele albine tocmai eclozate se pregatesc de iernat. Cand temperatura scade, albinele se strang ghem pentru a mentine caldura si incep iernarea. Vor ramane de acum in stup pana la primavara. Pe masura ce hrana de la baza fagurelui este consumata, ghemul urca treptat catre tavanul scorburii, mentinand caldura cu ajutorul mierii consumate. 

In februarie matca reincepe ouatul, pentru a da nastere primei generatii noi de albine care va incepe munca in primavara. Unui ou ii trebuie 21 de zile pentru a se transforma in albina, timp in care este necesar sa i se asigure caldura. Albinele care au iernat au nevoie in aceasta perioada de 1-2 zile cu temperaturi de 8-10 grade pentru zborul de curatare, ca sa poata iesi din stup pentru a-si face nevoile. Odata reintoarse incep sa mareasca consumul de hrana pentru a produce caldura suplimentara necesara cresterii puietului. In primavara, albinele care au traversat iarna predau stafeta noilor generatii. Daca totul decurge bine, iernarea a fost in regula si rezervele stupului suficiente, numarul de albine creste si el in mod accelerat. Acestea incep sa adune hrana pentru dezvoltarea familiei iar in perioada mai-iunie incep formarea de botci (un fel de celule alungite) pentru cresterea de tinere matci. Astfel are loc inmultirea si perpetuarea speciei, fenomen numit roirea albinelor. Odata cu eclozarea noilor matci o parte din albine iau cu ele rezerve de miere si parasesc vechea familie impreuna cu o matca pentru gasirea unei noi case. In acest mod ciclul se reia si roiul tanar va forma o noua familie. Familia veche ramane in vechea scorbura, continuand sa acumuleze rezerve de miere pentru ca, prevazatoare fiind, albinele aduna in general mai mult decat au nevoie. Pe masura ce partea de sus a fagurilor se umple cu miere a carei cantitate creste de la an la an, partea de jos se extinde pana ajunge sa umple toata scorbura sau cavitatea in care si-au gasit adapost. 

Astfel in podurile unor case unde si-a gasit adapost un roi pot fi gasite familii de albine care de-a lungul anilor au adunat zeci sau chiar sute de kilograme de miere ca rezerva, pentru ca nimeni nu le-a deranjat ca sa le-o culeaga. Urmarind acest mod in care albinele isi duceau traiul, oamenii au inceput initial sa le creasca in conditii cat mai apropiate de cele naturale. O cosnita de nuiele sau un buduroi, adica bustean golit pe interior, erau pe vremuri cele mai simple metode. Puteti vedea in exemplul de aici cum se cresteau pe vremuri sute sau mii de familii de albine cu ajutorul cosnitelor: Heathland Beekeeping. Filmuletul este educativ si pitoresc, in ciuda cantitatilor industriale de zahar procesat ce li se serveste albinelor cu fiecare ocazie. Albinele cresc intr-un mediu apropiat de cel natural, construiesc in mod liber fagurii si sunt lasate sa roiasca la momentul potrivit. Pare o metoda relativ decenta de albinarit, cel putin pana la partea de recoltare. Atunci crescatorul scutura toate albinele din cosnitele destinate recoltarii in cele selectate pentru iernat, iar apoi omoara tot puietul ramas in cosnita fara albine. Pur si simplu il afuma cu pucioasa. Atata prapad de puiet si faguri distrusi pentru o palma de miere pe care o scot de pe fiecare fagure este greu de explicat in cuvinte.

Acesta era insa modul clasic de crestere a albinelor, care s-a practicat sute sau poate mii de ani inaintea dezvoltarii metodelor "moderne" de apicultura si a stuparitului sistematic. Pentru a creste eficienta si manevrabilitatea in stup, cineva a venit cu ideea ramelor mobile. Cea mai tare inventie de la apa calda incoace. Fagurii nu mai erau lipiti de peretii scorburii, ci de spetezele de lemn ale unei rame mobile. Care rama putea fi scoasa oricand, inspectata, intercalata, stoarsa de miere sau mutata intr-un alt stup la nevoie. Bineinteles, pentru ca era mai simplu sa faci ramele de aceeasi marime, s-a renuntat la buduroaiele sau cosnitele rotunde si s-a trecut la lazi patrate din scandura de dimensiuni stas. Zis si facut, iar de vreo doua secole incoace aceasta metoda s-a extins pana ce vechile modalitati de crestere a albinelor au disparut aproape in totalitate. Pentru ca in loc de palma de miere pe care o obtineai cu truda din cosnite, apicultorii au ajuns sa obtina de la fiecare familie 30kg sau 50kg si poate chiar mai mult in anii buni daca mai faceau si pastoral. Nimeni nu le-a intrebat pe albine daca le place modul in care oamenii au ajuns sa le dicteze aranjarea propriei lor case, selectia matcilor, impiedicarea roitului, iernatul cu sirop de zahar in loc de miere, stimularea cresterii puietului cu serbet primavara si altele de genul. Insa, asa cum prezicea atat de bine Rudolf Steiner acum un secol, era evident ca odata cu noile metode vor aparea si noi probleme. 

Apicultorii au inceput sa constate cu timpul o sensibilitate tot mai mare a albinelor, o crestere a numarului de boli, agravata in ultimii ani si de agricultura de tip industrial si insecticidele de tot felul. Pentru rezolvarea problemelor s-a trecut bineinteles la cautarea de solutii si de cauze ale imbolnavirilor. Tot felul de medicamente, tratamente,  instrumente, selectii, modele de stupi sau de rame care mai de care mai interesante. Dar si studii agricole, petitii pentru interzicerea pesticidelor sau goana dupa zonele tot mai rare neatinse de agricultura de tip industrial. Mai trist este ca desi vad problemele din curtea agricultorilor, apicultorii au o problema cu paiul din ochiul propriu. Adica apicultorii aplica si ei aceleasi principii de care ii acuza pe agricultori. Acele tratamente chimice pentru bolile albinelor si stresarea acestora prin asa-zisa "apicultura sistematizata" cum o numesc ei. Unde in loc de faguri naturali, crescuti in functie de nevoile albinelor, avem rame mobile si faguri artificiali, folositi si refolositi prin stoarcere, topirea cerii si reintroducerea in stupi a tot felul de microbi. Sunt foarte putini apicultori care recunosc ca jumatate din problemele pe care le au in ziua de azi se datoreaza tocmai acestui mod de apicultura industrializata in goana dupa cat mai multa miere si profit. 

Iar petitiile facute catre agricultori vor avea efect doar daca vor fi adoptate impreuna cu cea care propune si interdictia folosirii de substante precum taufluvalinat (Klartan, Mavrilol, Apistan etc.) sau amitraz (Varachet, Apivar etc.) cu care sunt "tratate" acum 90% dintre albinele din europa sau america. Pentru ca pe langa insecticidele agricole care ajung involuntar in faguri, Klartan-ul sau Varachet-ul sunt "tratament" pentru albine pe care il aplica apicultorii cu mana lor in stup, toamna si primavara. Sunt acceptate si utilizate atat la noi, cat si in toata europa si aproape in toata lumea. Se folosesc de ani buni impotriva Varroa si altor paraziti ai albinelor. Paraziti care nu au aparut din cauza Monsanto si Bayer ci mai degraba din cauza apiculturii industrializate. Intrebati orice apicultor si pun pariu ca se va revolta daca ii veti propune sa renunte la Varachet, la fel cum se revolta si agricultorii cand le propui sa renunte la insecticide. De fapt majoritatea apicultorilor "profesionisti" viseaza sa ajunga si ei intr-o zi ca Dan Margarit, om muncitor si apicultor adevarat de altfel, dar care a uitat de mult ce inseamna cresterea albinelor. Plecat din tara, acesta practica un tip de apicultura intensiva in Canada, unde datorita sezonului de rapita ce permite un cules bun ajunge la niste "performate" de invidiat. Sa produca sute de kilograme de "miere" pe an de la un stup folosind metode "moderne", faguri din plastic si tehnologizare maxima.

Partea buna este ca nu toti cei care au o pasiune pentru albine au astfel de vise. O parte din apicultori, inca timid ce-i drept, dar din ce in ce mai hotarati, au inceput sa caute solutii reale. Pentru a intelege ce vreau sa spun, am tot recomandat in ultima vreme celor curiosi sa citeasca cartea abatelui Warre ca sa vada cum se cresc albinele intr-un mod ceva mai apropiat de cel natural. Este o metoda dezvoltata acum un secol de catre un abate francez care intelegea si el atunci ca metodele de apicultura moderne ce incepusera sa ia avant nu sunt chiar in regula. Observase in primul rand problemele legate de dimensiunea stupilor mult prea mari, care nu tineau cont de nevoile familiei de albine si necesitatea dezvoltarii acesteia pe verticala. Adica pornind in mod natural de la tavanul stupului, cu mierea deasupra, puietul sub ea si faguri crescuti treptat in jos, nu in rame asezate lateral. Astfel s-a nascut cartea denumita "Apicultura pentru toti" care ar trebui citita de cat mai multi pasionati in ale albinaritului. Exista atat cartea in engleza cat si traducerea in romana pentru cei doritori. O varianta la metoda descrisa de abatele Warre este si cea folosita de diversi apicultori traditionali japonezi. Aveti aici cateva filmulete care va vor face probabil sa va lingeti pe degete: Taking honey from a traditional beehive in Japan

Crescatorii japonezi traditionali nu folosesc faguri artificiali, fabricati din parafina amestecata cu ceara mai mult sau mai putin curata, provenita de la albine mai mult sau mai putin sanatoase. Dimensiunea celulelor nu este stas, gandita sa aibe doar celule de albina si fara celule de trantor, care nu produce miere, deci nu ii este util apicultorului. Nu folosesc nici rame mobile, permitand albinelor sa-si aleaga singure  distanta intre faguri si perioada de eclozare in functie de necesitati, pentru a tine astfel singure sub control dezvoltarea eventualilor paraziti. Nu distrug matcile primavara pentru a impiedica roirea si nici nu zapacesc albinele prin inversarea de rame sau corpuri. Dimensiunile stupului sunt apropiate de cele ale unei scorburi, fara a necesita impachetari si micsorari ale cuibului toamna sau largiri si competari de rame primavara. Tin cont de dezvoltarea verticala a familiilor de albine si recolteaza doar mierea din partea de sus a stupului, fara a distruge zonele cu puiet aflate la baza acestuia. Nu plimba albinele in pastoral pentru a le dezorienta si pentru a capata noi boli cu care n-au mai avut de-a face. Nu le servesc chimicale pe post de tratament si nici zahar pe post de miere. Iar recoltarea o fac prin stoarcere, nu prin centrifugare, pastrand astfel toate calitatile mierii. 

La final de an crescatorii de albine obtin poate 10kg sau 20kg de miere de la fiecare familie, nu 50kg ca apicultorii romani sau 150kg ca "profesionistii" canadieni. Dar daca stupina este asezata intr-o zona curata, atunci aceasta este cu adevarat MIERE. Nu un nectar semi-maturat contaminat cu chimicale si obtinut prin mijloace mai mult sau mai putin artificiale si nesustenabile. Ci adevarata miere pe care o gaseam inainte doar in scorburi, asa cum o faceau albinele la mama lor acasa. Pe scurt, varianta warre si cea japoneza imbina in mod echilibrat cresterea naturala a albinelor cu o recolta decenta, fara a se lacomi in goana dupa profit si fara a distruge toata munca de o vara a familiei pentru o palma de miere. Iar albinele se dezvolta armonios si natural, mai ales daca sunt crescute in stupi de forma rotunda care  ofera spatiul ideal pentru dezvoltare, pentru ghemul de iernat prin lipsa curentilor de aer si distributia cat mai uniforma a caldurii, pentru eliminarea mucegaiului din colturi si alte avantaje. Puteti vedea acesti stupi de forma rotunda, cea mai apropiata de scorbura naturala si conditiile preferate ale albinelor aici: Round and polygonal. In viitoarele comunitati sper ca dogaritul sa redevina la moda, iar 5-10 familii de albine pastrate in astfel de stupi "artizanali" cum sunt ei denumiti acum sa devina un peisaj comun pe cat mai multe dintre parcelele de un hectar pline cu faneata, salcam sau tei. Si bineinteles oamenii care le ingrijesc sa fie pasionati de cresterea albinelor, nu de apicultura.

P.S. Articol dedicat lui Ioan... :)