vineri, 9 august 2013

Bucurie, bunastare, hrisca

Hrana noastra cea de toate zilele. Dumnezeu se spune ca l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea sa. De aici fiecare intelege ce vrea. Unii se refera la suflet, altii la corp. Altii, inteleg ca de fapt nu exista deosebire intre ele, pentru ca pana la urma materia nu este decat energie condensata. Dar cei mai multi si de obicei cei mai vehementi protestatari atunci cand vine vorba de trecerea la hrana vie, sustin ca omul se trage din maimuta. Tot ei se contrazic insa si spun ca avem nevoie neaparata de carne, uitand ca "anemica" gorila, una din rudele noastre cele mai apropiate care se hraneste doar cu vegetale crude, ignora total ideea cu "lipsa proteinelor din carne" atunci cand ajunge pana la 300kg si poate ridica greutati de aproape o tona. Iar asta e doar unul din zecile de exemple de acest gen.

Insa acest articol nu este pentru cei care inca mai au nevoie de lamuriri suplimentare in privinta tipului de hrana ideal pentru corpul uman. Nici pentru cei care considera ca pentru a fi vegetarian trebuie neaparat sa traiesti in padure ca gorilele. Desi acestia din urma s-ar putea sa aibe partial dreptate. In sensul ca e mult mai usor sa gasesti acolo fructe proaspete si sanatoase, nechimizate si modificate genetic, crescute intr-un mediu curat si natal celui care le consuma. In mijlocul naturii, departe de stresul cotidian si asa-zisa "viata" din mijlocul betoanelor, fara ore intregi petrecute in fata monitorului sau la banda de productie a fabricii, este mult mai usor sa te bucuri de o mancare cu adevarat hranitoare. Astazi vreau totusi sa va arat ca se poate si altfel. De aici si titlul articolului meu: bucurie, bunastare, hrisca

Descoperisem blogul lui Andreea Lazarescu de luni bune, pe vremea cand ma documentam in legatura cu recreatia alimentara pe care am luat-o la inceputul acestui an. Aminteam in perioada aceea de nume precum Mimi Walter, Elena Nita, Ovidiu Harbada sau Marian si Andreea Paraschiv. Au fost cei de la care am aflat treptat-treptat cu ce "se mananca" hrana vie si legatura intre aceasta si sanatatea noastra, nu doar fizica ci si emotionala. Mi-au atras insa atentia, in cautarile mele, si cateva din articolele scrise de Una cu luna pe blogul ei cu bucurie, bunastare si hrisca, pe care n-am apucat sa-l aprofundez cum se cuvine la momentul respectiv, asa ca l-am pus pe lista de lecturi viitoare, vazand ca noutati oricum n-au mai aparut de vreun an incoace. 

Lista fiind lunga, cum se intampla de obicei, abia dupa cateva luni m-am reintors la el si abia de vreo doua saptamani incoace am apucat sa-l iau la puricat mai atent. Am luat-o de la inceputuri, post cu post si comentariu cu comentariu, trecand alaturi de ea prin povestea trezirii din 2009, a cresterii din 2010, a cursurilor din 2011, a inchiderii magazinului din 2012 si a linistii daca pot sa-i zic asa din 2013. Este o poveste excelenta, pe care am savurat-o ca pe o carte buna, trecand pas cu pas, cu emotii si curiozitate, prin aventura personala pe care o prezinta Andreea. Actiunea se desfasoara in mijlocul junglei din bucuresti, una mult mai periculoasa si obositoare decat cea in care isi duc viata gorilele vegane de care vorbeam mai sus. Va recomand asadar, in primul rand, sa parcurgeti si voi blogul cu pricina, atunci cand veti avea ragazul sau mai bine zis, atunci cand va veni momentul potrivit pentru voi.

Pentru mine momentul potrivit se pare ca a venit acum. Andreea spunea in unul din articolele sale ca de multe ori calea aceasta a trezirii, este foarte asemanatoare. Chit ca incepi de la economie sau alternative energetice cu Zeitgeist si Nassim Haramein, treci prin spiritualitate sau educatie cu Sal Rachele si Anastasia, afli cum este cu sanatatea din Studiul China si ajungi la hrana vie cu Gerson sau altii. Ori ca o iei invers si incepi de la hrana vie sau de la waldorf sau de la spiritualitate si abia apoi ajungi sa realizezezi cum stau lucrurile si cu lumea economica sau politica din jurul tau. Finalul este oricum cam acelasi. Pentru ca fiecare are calea sa si aventura lui proprie pentru trezire, ajutat de timpul care parca s-a accelerat si mai tare de la inceputul acestui an, pentru a ne aduce pe toti in acelasi loc.

Am ajuns asadar la momentul in care, dupa renuntarea la carne de anul trecut, dupa experimentul din primavara cu pauza alimentara, dupa inca cateva luni in care am incercat sa mananc cat mai sanatos, am decis sa duc lucrurile la un nivel mai sus. Iar lectura blogului cu bucurie, bunastare si hrisca a venit la fix pentru mine. Schimbarea a inceput intai cu ideea de a face o noua curatenie, dupa o metoda deja devenita clasica: reteta de eliminare a pietrelor de la bila. Nu am probleme cu ficatul si dupa aproape un an de mancat cat mai sanatos organismul era intr-o stare destul de buna. Cu toate astea, experienta a fost interesanta. Am executat figura weekendul trecut, dupa cateva zile de pregatire, incepand apoi tratamentul sambata seara si continuand duminica dimineata.

Sunt genul de persoana care poate suporta multe cand vine vorba de ingerat chestii mai putin placute la gust. Sarea amara este insa a naibii de amara. Dupa ce bei o cana cu pliculetul de rigoare dizolvat in ea, simti neaparat nevoia sa mai bei macar jumatate de pahar de apa doar pentru clatire. In acel moment iti dai seama de ce apa dulce se numeste astfel. O simti chiar dulce la gust fata de amaraciunea ce tocmai ai servit-o. Ce ti-e si cu relativitatea asta. Apoi, uleiul si lamaia amestecate. Astea sunt, contrar aparentelor, destul de usor de dat peste cap. Mai greu este a doua zi dimineata sa rezisti tentatiei de a-ti baga degetele pe gat si a le scoate afara pe calea de urgenta. In special cand te gandesti ca, pe langa senzatia de rau pe care o ai deja in stomac, mai urmeaza inca doua portii de sare amara. Am reusit totusi sa trec peste cele 2-3 ore de greata si incet-incet stomacul meu s-a calmat si el. 

Efectele au inceput sa apara abia in a doua jumatate a zilei de duminica. Cand au urmat iesirile tot mai dese la toaleta, insotite fiecare de cate 10-20 de bilute verzi de marimea boabelor de mazare. Din cele mari, cum mai au parte unii, indeosebi cei cu probleme de ficat, eu personal n-am remarcat. Ce-i drept, ma si plictisisem sa admir rezultatul in toaleta dupa primele 2-3 ture de iesiri furtunoase. Abia pe luni am inceput sa-mi revin la normal, atat cu energia, cat si cu stomacul sau iesirile la toaleta. Efectele pot spune ca au fost bune. Nu spectaculoase, dar oricum bune. Iar de miercuri incolo au devenit si mai bune, pentru ca am pastrat si regimul de hrana vie inceput cu cateva zile inainte. Am continuat apoi curatenia cu seminte de psyllium pentru a elimina eventualele resturi ramase pe traseu. Vreau sa testez cu ele cel putin o luna ca sa vad ce efect au. In acelasi timp voi merge in continuare pe hrana cruda, incercand sa nu fac exceptii nici la evenimentele sociale pe cat se va putea. 

Am inceput cu o saptamana inaintea tratamentului cu sare amara, mancand cat mai multe mere care se recomanda in acest caz pentru ca inmoaie pietrele de colesterol ce urmeaza a fi eliminate. Ma ajuta si sezonul, pentru ca se gasesc acum din plin fructe si legume, este de fapt luna perfecta in care sa te transformi intr-un "sectant" raw vegan cum ii placea lui Andreea sa-i alinte pe cei care-i urmaresc blogul. Asadar, daca-i perioada recoltei si a fructelor proaspete, atunci crud sa fie. Incepand cu 1 august merg doar pe cruditati. De preparat nu le prepar, mi se pare un fel de auto-pacalire si pierdere de timp sa fac chestii gen sarmale sau pizza "raw vegan" cu tot felul de mirodenii al carui nume este greu de pronuntat si sunt aduse de la mama naibii. Prefer fructele locale pe cat posibil, iar ca termeni imi plac mai mult denumirile de hrana vie sau cruditati, decat cele venite de peste ocean.

Mere, rosii, zmeura, miere, castraveti, prune, ceapa, usturoi sau dovlecei am din gradina proprie. Migdale sau smochine, gulioare sau afine, banane sau avocado, pepene galben sau rosu, caise sau nectarine, le iau totusi din comert ca deocamdata n-avem in curte asa ceva. Cel mai greu mi-a fost in primele zile cu branzeturile si panificatia. Se spune ca dupa renuntarea la carne, eliminarea dependentei de cereale este unul din cei mai dificili pasi de facut. La carne eu sincer am renuntat destul de usor, iar cu ouale nu le prea aveam. Branza cu paine si rosii ramasese mancarea mea de baza in ultimul an. Asadar am facut un dublu efort incercand sa raman doar cu rosiile din aceasta combinatie. Oricum, in cazul meu am facut trecerea treptat, mi-a luat aproape un an sa ajung aici. Altii prefera metoda aplicata de Andreea: azi ovo-lacto-carnivor hotarat, eventual si practicant zilnic de halbere sau cafea cu tigara pe post de micul dejun, iar a doua zi, pac, direct crudivor. 

Fiecare face pana la urma cum crede de cuviinta. De la gratare pana la prana, drumul poate dura o viata sau chiar mai multe pentru unii, un an sau cateva zile pentru altii. Pentru cei care prefera sa o ia treptat si au ajuns deja in zona cruditatilor, urmatorul pas se pare ca ar fi reducerea cat mai puternica a carbohidratilor. Pe forumul romanesc de raw vegan este o discutie foarte interesanta despre procesul de ketoza daca sunteti deja pasionati de asa ceva. Pentru ceilalti, asa cum ziceam, toate la timpul lor. Eu nu promit ca ma fac sectant de tot. Dar probabil o sa experimentez in continuare si las drumul sa ma duca unde vrea. Se pare ca asa este cel mai bine. Poate voi ramane pe hrana vie doar o perioada. Poate voi mai incerca o recreatie alimentara in toamna, iar apoi voi reveni la un vegetarianism clasic, cu cereale si lactate. Sau poate voi trece la ketoza si sun gazing si la care o mai fi pasul urmator.... cine stie... :)

5 comentarii:

  1. Culmea hranei vii: sa injectezi prana in hrana moarta! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am auzit de metoda, dar ma gandesc ca seamana cu rugaciunea facuta inaintea infulecarii carnatilor.. :)

      Ștergere
  2. Buna Flavian,
    Acum cativa ani am avut si eu cam aceleasi trairi ca si ale tale,in momentul in care am citit blogul Andreei.Eram pur si simplu indragostita de ea si de stilul ei si de hrana vie...si am experimentat...si am facut si convertiri...si apoi a venit socul cel mare,cand am aflat ca,de fapt,Andreea Lazarescu de foarte mult timp nu se mai hranea cu ceea ce ne recomanda noua,cu hrana vie,ca se ingrasase din nou la fel ca la inceput si ca,din toata povestea frumoasa,nu a mai ramas decat afacerea ei frumoasa care prospera.O apreciez pentru ca a reusit sa schimbe foarte multe la mine,dar nu o pot ierta pentru faptul ca inca nu are curajul sa iasa in fata si sa spuna tuturor adevarul:hrana vie a ramas doar o afacere pentru mine,nu mai constituie baza mea nutritionala pentru ca......Iti multumesc ca m-ai lasat sa postez comentariul meu pe blogul tau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este, fiecare cu alegerile lui. Eu ii multumesc totusi pentru ceea ce a facut pentru mine, pentru ca blogul ei a fost un punct de cotitura si pentru mine. De atunci, au urmat si la mine multe alte cotituri, dar asta este tot farmecul jocului pana la urma... :)

      Ștergere