vineri, 17 mai 2013

OOBE & Lucid Dreaming


Pentru cei care n-au auzit pana acum despre acest termen, se cuvine sa precizam pentru inceput ce inseamna cuvintele din titlul acestui articol. OOBE vine de la Out Of Body Experience. Se mai prescurteaza si ca OBE. Lucid Dreaming inseamna vis lucid si se mai prescurteaza ca LD. Alte denumiri populare ale acestui fenomen si altora asemanatoare ar fi extracorporalizare, proiectie astrala (AP), expansiunea constiintei, WILDS, fenomenul de faza si multe altele. Chiar daca experientele difera foarte mult intre ele, atat ca realism, durata, motivatie, metoda de accesare si multe altele, ideea de baza ramane cea de accesare a unui alt nivel de constiinta sau, asa cum prefera sa spuna unii, mutarea constiintei intr-un alt plan. Articolul de fata se vrea ca o introducere in domeniu, pentru ca de cateva saptamani m-am apucat destul de serios de studiu pe aceasta tema. Citisem pe vremuri cartile lui Robert Monroe, dar eram inca la inceputurile "cautarilor" mele spirituale pe atunci si n-am avut pe vremea aia timp sa aprofundez domeniul. Declansatorul a venit acum cateva zile cand am citit prezentarea lui Marian Matei de pe blogul dezvaluiri: Fenomenul de Faza

Va invit sa cititi articolul respectiv dar si cartea lui Raduga, un relativ nou venit in “bransa”, daca e sa-l comparam cu "clasici" precum Monroe, Kurt Leland sau altii. Raduga studiaza totusi fenomenul de vreo 10 ani, timp in care a avut mii de asemenea experiente, incepand in ultimii 2-3 ani sa tina si cursuri in acest sens. Acesta afirma despre “fenomenul de faza” (asa cum denumeste el starea respectiva) urmatoarele: Practica starilor mentale de faza reprezinta cea mai grozava si promitatoare preocupare a erei moderne. Spre deosebire de trecut, notiunile de ‘extracorporalizare’, ‘vis lucid’ si ‘proiectie astrala’ si-au pierdut deja aura mistica si fundamentele lor reale au fost studiate minutios, intr-o abordare care nu poate fi caracterizata drept un nonsens. Actualmente, fenomenul este accesibil oricui, indiferent de viziunea personala asupra lumii. Sunt cunoscute, acum, metodele necesare stapanirii lui si aplicarii lui eficiente. Site-ul si cartile aferente ofera oricarei persoane ceva ce, anterior, putea fi doar visat: o realitate paralela si posibilitatea de a exista in doua lumi diferite. Desigur ca atat site-ul cat si cartile nu se adreseaza persoanelor bigote sau fidele unor simple teorii fara sens.

Esenta starii de faza (vis lucid si proiectie astrala) consta in faptul ca o persoana, pe deplin constienta, realizeaza ca si-a parasit corpul fizic, despre care doar isi aduce aminte si pe care nu-l mai simte in vreun fel. In schimb, se descopera, pe sine insasi, intr-un spatiu care este la fel de realistic, raportat la perceptii si structura, dar in care experimenteaza senzatii cu mult mai intense decat cele din starea de veghe. Cineva poate, de asemenea, sa manance, sa pipaie, sa asculte, sa vada, sa resimta bucurie sau durere si multe altele. In plus, cineva poate zbura, trece prin ziduri, se poate transforma in alte creaturi s.a.m.d. Comparate cu asa ceva, orice forma de divertisment, inclusiv jocurile computerizate si drogurile, par a fi lucruri copilaresti. Totusi, cineva ar trebui sa utilizeze aceste stari urmarind diverse teluri practice si, astfel, divertismentul echivaleaza cu o auto dezvoltare. De exemplu, cineva poate obtine informatii din subconstientul cuiva, poate calatori, poate intalni diverse persoane (inclusiv pe cele decedate), isi poate dezvolta creativitatea artistica, isi poate implini dorintele si, in acelasi timp, isi poate perfectiona aptitudinile. Iar toate acestea reprezinta doar varful aisbergului !

Michael Raduga este asadar un ucrainian pasionat de practica acestor lucruri, un om putin spus sceptic in ce priveste latura spirituala a problemei, care considera ca aceste fenomene sunt cel mai probabil rezultatul mintii noastre si mai putin poarta catre o dimensiune paralela. Manualul sau, in schimb, este excelent, iar pentru un incepator in domeniu poate deveni cheia succesului si intrarea intr-o noua lume. Dupa lectura manualului am decis sa incep sa lucrez dupa metodele sale si sper ca in curand sa pot avea cat mai multe rezultate “palpabile” daca putem spune asta. Sapand pe internet dupa informatii am ajuns pe forumul Astral Pulse unde am gasit o gramada de discutii interesante. Marturiile de genul ASTA m-au impresionat. Tot de pe forumul respectiv am aflat si de Bruce Moen, unul dintre "elevii" lui Robert Monroe care a continuat munca acestuia. Pagina web a lui Bruce este plina de informatii si raspunsuri la intrebari frecvente de genul ASTA. Asadar, domeniul este putin spus vast: chiar daca in lumea “normala” sunt putini oameni care discuta despre asa ceva, in momentul in care incepi sa cauti ajungi sa realizezi amploarea fenomenului.

Raduga afirma, dupa cum spuneam, faptul ca el prefera sa experimenteze, nu sa teoretizeze, dar in opinia sa cel mai probabil experientele tip LD/OBE/AP se petrec in minte. Evident ca multi se grabesc sa-l contrazica. Intrand apoi in discutii interminabile privind diferenta dintre realitate si imaginatie si incercand sa “lamureasca” problema. Una dintre cele mai simple rezolvari ar fi ideea ca TOTUL se petrece in minte sau mai bine zis in constiinta. Adica inclusiv lumea din jurul nostru pe care noi o consideram "reala" este tot un produs al unei constiinte. Faptul ca noua ni se pare reala sau mai bine zis, separata de noi, este dat doar de obisnuinta, de educatie si de anumite caracteristici ale experientei pe care o traim zi de zi. Una dintre ele ar fi faptul ca aparent nu putem influenta lucrurile din lumea “reala” la fel de usor ca pe cea din OOBE. Desi, exista unii care insista, ca daca exista suficienta vointa, legea atractiei functioneaza excelent si in acest plan. Principala diferenta ar fi intarzierea de manifestare.

Daca in OBE totul se manifesta spontan, de fapt timpul devine o notiune relativa, in lumea “reala” exista o oarecare rezistenta, care se materializeaza prin intarzierea temporala necesara materializarii dorintei, iar efortul depus este mult mai mare. In ce priveste legatura dintre planurile astrale si cele reale, experientele citite pe diverse forumuri sugereaza ca exista totusi o conexiune, desi mai greu vizibila la prima vedere. De exemplu daca spargi o vaza aflata in casa din planul astral, a doua zi dimineata vei constata ca aceasta se afla bine mersi la locul ei in casa din planul real. Insa daca intentia spargerii vazei a fost suficient de puternica, in cateva zile cu vaza respectiva se va intampla ceva care va duce destul de probabil la spargerea ei. O va atinge un copil, o va darama o pisica, o vei scapa cand vrei incerca sa pui flori in ea, dar rezultatul va fi practic acelasi. Este un fenomen ce poate fi pus sub semnul “coincidentei” pentru cine mai crede in asa ceva.

Mergand mai departe pe rationamentul legaturii dintre dimensiunea lumii viselor cea a realitatii cotidiene, cei care au studiat mai indeaproape fenomenul, au observat anumite caracteristici. Va spuneam ca desi unii baga la gramada experientele LD/OBE/AP acestea difera destul de mult, in functie de modul de accesare, vointa, experienta sau puterea celui care experimenteaza. Astfel se poate spune ca fiecare acceseaza un nivel diferit, in cadrul caruia exista lumi diferite si legaturi diferite cu lumea reala. Ideea este ca cu cat mai indepartat e nivelul accesat de cel real, cu atat efectele asupra nivelului inferior vor fi mai greu observabile si mai intarziate in "timp" ca si manifestare. Vor putea fi aflate din planul astral informatii mai corecte sau mai eronate privind planul real. Vor fi mai rare sau mai dese acele "coincidente" de care vorbeam mai sus. Iar daca ati mai citit un pic pe tema asta, chestii gen Celestine prophecies, probabil ati aflat deja ca de la "coincidente" pleaca totul. Acestea sunt pilula albastra a lui Neo din Matrix si tot de acolo incepe vizuina iepurelui prin care Alice intra in tara minunilor.

In principiu ce sa intampla in lumea astrala, seamana foarte mult cu ce se intampla in cea reala. Puterea mentala si sufleteasca a celui care doreste realizarea unui anumit lucru, vointa sau determinarea lui, credinta sau dimpotriva necredinta in anumite lucruri, temerile sau optimismul, toate influenteaza experienta. Doar ca lucrurile se intampla mult mai rapid decat in lumea reala si afecteaza rezultatul instantaneu. Acest fapt a fost remarcat si de Robert Monroe, iar modelul folosit de el a fost preluat de elevii si institutul ce au continuat sa-i urmeze sfaturile dupa moartea sa din anii 90. In cadrul lumii astrale accesate de Monroe, acesta a observat niste sub-categorii pe care le-a denumit nivele de focusare. Acestea l-au ajutat sa isi explice ceea ce se intampla nu doar in cazul experientelor LD/OBE/AP, ci si in cazul celor de moarte clinica sau “definitiva”. A observat modul in care credintele oamenilor in diverse religii influenteaza experienta acestora dupa parasirea planului terestru si multe altele. E greu de sumarizat in cateva vorbe, iar citind cartile lui veti intelege mult mai bine ce si cum.

Un alt aspect interesant al calatoriilor astrale este legat de libertatea de creatie privind corpurile. Adica una este sa iti imaginezi imprejurimile si alta sa te joci cu corpul tau astral. Sa-i modifici forma, proprietatile, sa-l transformi intr-o alta specie, posibilitatile sunt nelimitate. La fel sunt si cele legate de "progeniturile" pe care le poti realiza acolo. Poti sa creezi fiinte umane, animale, ingeri, demoni, pe care le poti inzestra cu anumite grade de libertate si insusiri. Esti un mic dumnezeu al universului tau virtual care se simte al naibii de real. Sky is NOT the limit. Te poti juca cum doresti cu energiile si poti construi orice din ele atata vreme cat ai suficienta vointa si imaginatie. Incepi astfel sa te intrebi: oare cat de reala este lumea asta reala in care ne aflam ? Oare n-om fi cumva si noi si lumea asta care ni se pare atat de reala, creatia imaginatiei cuiva, care ne-a imprumutat o parte din scanteia lui divina si puterea lui ? Oare cate din fiintele intalnite in lumea reala sau cea astrala au luat nastere astfel ? Oare cata putere primesc anumite fiinte doar prin faptul ca ne gandim la ele ? Ajungem astfel la intrebari filozofice precum: ce a fost mai intai, oul sau gaina ? Adica un anumit “zeu” sau “diavol” a existat inainte ca oamenii sa-l venereze sau acesta a devenit realitate tocmai in urma venerarii si energiei primite ?

Sa lasam totusi un pic dilemele existentiale mai la o parte si sa revenim la “realitatea” practica. Daca pornim de la premisa ca totul este energie, pentru a intra in faza este util tot ce te ajuta la cresterea nivelului de energie. Meditatii pentru relaxare si yoga, terapie sonora sau aromaterapie, locatia atat dpdv al cladirii cat si ca mediul in care este amplasata, starea de oboseala sau relaxare a corpului, folosirea de tehnologii orgonice, tipul de hrana preferat si eventuala curatare a corpului prin post, toate ne pot influenta. Unii folosesc cu succes astfel de tehnici, altii le considera metode "externe" si insista ca nu ai nevoie de nimic din toate astea. Important este sa depasesti barierele mentale care te impiedica sa o faci. Iar uneori se intampla spontan. Majoritatea oamenilor au la un anumit moment un vis in care devin constienti de faptul ca viseaza. Important este insa ce faci in momentul in care realizezi acest lucru si din pacate, tot majoritatea oamenilor, in acel moment se trezesc si revin la “realitate” dintr-un reflex aproape automat. Tocmai aici intervine “manualul” lui Raduga care iti explica tehnicile prin care poti controla si mentine experienta, transformand-o in ceea ce doresti. Poti beneficia astfel de visul lucid pentru a experimenta fenomenul de faza fara sa te mai “chinui” sa intri in faza prin una din metodele directe sau indirecte cunoscute.

Zilele trecute am avut si eu parte de o prima experienta de tip LD/OBE si pot spune ca pentru un incepator, treaba a decurs destul de bine. Experienta avuta de mine o puteti gasi descrisa AICI. Stiu ca sunt inca “mic copil” care se joaca si abia incepe sa descopere acest fenomen. Ma atrage insa ideea de a explora un pic si acest domeniu, poate cine stie, voi reusi sa mai fac un pas inainte pe calea propriei mele evolutii cu ajutorul ei. Stand de povesti la ultima intalnire a comunitatii noastre cu Iulian, imi spunea ca fiecare este bine sa-si gaseasca tehnica sa de evolutie spirituala si apoi sa exerseze cu ea minim cateva luni sau un an. Abia apoi incep sa apara rezultatele adevarate, in urma muncii sustinute depuse. Ii povesteam ca eu pana acum am frunzarit diverse metode, am citit si experimentat cate un pic din fiecare. Aparent nu fac decat sa sar de la una la alta, fara sa mai raman concentrat pe o perioada indelungata pe ceva anume, pentru ca ma plictisesc relativ rapid si curiozitatea ma indeamna apoi sa trec la altceva. Am o curba de invatare foarte puternica si in momentul in care se declanseaza curiozitatea pe un domeniu, incep sa aprofundez cu pasiune.

In cateva saptamani sau luni, functie de cat de vast este domeniul de interes, citesc, ma informez, intru pe forumuri, vad filme. Ajung rapid de la 10% la 70% din ce inseamna esenta domeniului respectiv, de obicei intr-o perioada de cateva ori mai scurta decat cei care studiaza ani intregi subiectul. Apoi, daca e vorba de experimentat, incerc sa si experimentez, macar un pic. Indiferent daca este vorba de un domeniu spiritual, gen meditatii, kria yoga, OOBE, post negru sau un domeniu mai practic, gen HHO, albinarit, permacultura. Chestia este ca nu ma tine prea mult curiozitatea, iar apoi trec la altceva. Iulian, asa cum spunea mai sus, insista pe ideea ca la un moment dat, cautarea ar trebui sa se incheie. Adica sa aleg o anumita metoda, sa raman cu ea si sa o practic dincolo de acel 70% pana la perfectionare. Chestia este ca pana acum n-am reusit. Poate ca n-am gasit inca acel “ceva” care sa mi se potriveasca mie. Sau poate ca tocmai cautarea este “tehnica” mea. Asa ca deocamdata inchei aici articolul de azi. Prea lung pentru genul acesta de articole dar mult prea scurt pentru a cuprinde un domeniu atat de vast. Ca incheiere, voi folosi un citat, gasit tot in urma cautarilor de care vorbeam: "It's not about the body; you are consciousness. That's what you are. Your consciousness is already out of your body. You don't need to get out of your body, you just need to get into your consciousness." - Thomas Campbell.

75 de comentarii:

  1. Mintea cauta mereu ceva nou, senzational, diferit si adeseori te indeamna sa sapi in 100 de locuri dupa 'apa' ... insa daca te focalizezi si sapi intr-un singur loc, indiferent cat de plictisitor ar parea, sunt sanse mai mari sa dai de 'apa' si astfel sa-ti ostoiesti setea spirituala. Daca aceasta cautare continua nu te implineste cu adevarat tind sa cred ca ea in sine, doar cautarea, nu e drumul tau. Potentialul explorarii OBE, LD, REMOTE VIEWING este urias si o metoda de autocunoastere exceptionala in care se merita investit cat mai mult timp si energie, mai ales acum ca ai si vazut ce inseamna ... Oricum, felicitari si-ti multumim pentru ca ai impartasit cu noi aceasta experienta. Mult succes si in continuare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc si eu. Pana acum cautarea a fost calea, ce va urma, om trai si om vedea... :)

      Ștergere
  2. Da, acum vreo 10 ani m-am jucat și eu câteva săptămâni cu visele lucide. Sunt interesante. Țin minte că am folosit ca și ghid wikimanualul ăsta:

    https://en.wikibooks.org/wiki/Lucid_Dreaming

    Aborigenii din Australia practicau asta în număr mare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incercam sa mi-i imaginez acum pe aborigeni citind wikipedia... :)

      Ștergere
  3. De pe ce planeta sunteti?
    Va invidiez....si eu vreau....sa visez lucid...
    Sunt fascinata de ceea ce aud (citesc)....
    O seara placuta tuturor
    Monica D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inca n-am aflat. Poate cu urmatoarea ocazie sa apuc sa intreb. Daca vrei, spor la citit si la treaba... :)

      Ștergere
  4. Am avut o perioada intensa de vise constiente de cateva luni(ultimile luni din anul trecut pana prin feruarie a.c.) posibil ca urmare a unor stari contemplative si de meditatie posibil si in urma unor purificari fizice, emotionale si mentale. Intram si ieseam din vis constient si la dorinta, continuam visul de unde ramasesem si totul era foarte real. Citisem cu ceva timp in urma cartile lui Robert Monroe si eram decis sa urmez si programele institutului Monroe in Romania. Apoi au aparut starile constiente in vis suprapuse probabil deloc intamplator peste o perioada intensa energetic. Pot spune ca sunt experiente deosebite insa asa cum ai mentionat si tu Flavian mai sus, dependente de mai multi factori: relaxare, terapii sonore, locul unde se doarme, curatenie fizica si spirituala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, a fost cineva de la noi si la Monroe romania. O sa mai vorbim probabil la urmatoarea intalnire.. :)

      Ștergere
  5. Loose Caboose18 mai 2013, 11:25

    foarte interesanta chestia cu lucid dreaming-ul. Imi amintesc prima oara ca am intrat intr-un astfel de vis, doar datorita faptului ca citeam "Arta visatului" a lui Carlos Castaneda ... fara sa aplic nici o tehnica... cartea mi s-a parut atat de interesanta la momentul respectiv incat am fost foarte impresionat de ce citeam, iar experienta s-a produs... Ulterior am reusit sa intru relativ oricand imi propun, daca ma trezesc noaptea pe la 4 si meditez vreo 30-60 minute iar apoi ma pun iar sa dorm. Din ce am frunzarit manualul ucraineanului, seamana cumva cu ce zice el acolo.
    Pentru cine e curios, consumul de iarba, cel putin in caz personal, nu ajuta deloc la realizarea unui lucid dream, deoarece somnul devine prea profund, nici macar nu imi amintesc sa visez in acele situatii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, am uitat sa-l mentionez pe Castaneda, este si el un clasic.

      Ștergere
  6. Daniel Dafoe18 mai 2013, 15:26

    Proiectul Terra:
    http://bit.ly/Z3aZeD

    Best regards

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi, dar nu ma mai pasioneaza de ceva vreme asa ceva.. :)

      Ștergere
  7. Pentru toti cei interesati de metoda Institutului Monroe va anuntam ca in perioada 9 - 15 iunie se organizeaza la Bran unul dintre programele lor de top numit GATEWAY ... este o ocazie unica anul acesta. Mai multe detalii aici http://fymaaa.blogspot.ro/2013/05/institutul-monroe-romania-va-invita-in.html

    RăspundețiȘtergere
  8. "Una dintre cele mai simple rezolvari ar fi ideea ca TOTUL se petrece in minte sau mai bine zis in constiinta. Adica inclusiv lumea din jurul nostru pe care noi o consideram "reala" este tot un produs al unei constiinte":

    Cel mai important ingredient in TOT este credinta - ea defineste cine suntem (chiar, cine esti tu? ..:)
    Atentie la lup, cum simte ca te poti desprinde cum apare.
    Dumnezei suntem, dar diavolul e mult mai exersat in asta, si el a vrut sa fie creatorul propriului univers in afara Domnului, ce i-a iesit e cam nashpa. Asa incat isi baga coada cum vreun Adam incearca sa treaca prin poarta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sunt doar o picatura din ocean. Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea ca tocmai de aia sa ai parte... :)

      Ștergere
    2. E bine, io nu am reusit inca :)

      Ștergere
  9. http://www.okazii.ro/carti-diverse/paranormal/spiritele-printre-noi-alan-kardec-noua-a123390171

    http://www.okazii.ro/carti-diverse/paranormal/revista-spiritista-a-societatii-b-p-hasdeu-1935-1941-a65400949

    RăspundețiȘtergere
  10. http://www.okazii.ro/alte-carti/protocoalele-sedintelor-de-spiritism-b-p-hasdeu-a123379341

    o abordare stiintifica a acestor domenii :

    http://www.spiritualrs.net/Online_alf.html

    e destul de complicat si necesita timp si rabdare si o întelegere globala a lucrurilor, dar exista oameni preocupati si care îi pot ghida pe cei interesati

    http://antroposofie.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi, stiu de Rudolf Steiner care are unele chestii utile, dar lucrurile au mai evoluat in ultimul secol si au aparut surse mai bune. Iar sedintele de spiritism nu sunt genul meu... :)

      Ștergere
  11. Experientele de decorporalizare voluntara sunt destul de periculoase si trebuie abordate cu precautie deoarece exista o posibilitate, cel putin teoretica, sa nu mai doresti sa te reintorci in corp din mai multe motive care, prin prisma existentei curente, materiale, pot parea absurde, dar justificate daca te pozitionezi de cealalta parte - a constiintei extinse. Pentru practician cea mai buna cale de abordat pe calea experimentarii este relaxarea, dublata de acumularea de cunostinte si extinderea treptata a practicii, in momentul in care ajungi sa intelegi bine ce faci si riscurile care te pot pandi dupa colt. Eu am studiat destul de mult in domeniu si in acelasi timp am practicat destul de putin, pentru simplul fapt ca eu nu am simtit nevoia sa depasesc o limita (mi-au fost suficiente relaxarea, meditatia, ceva introspectie si programare pozitiva). E bine ca fiecare sa-si propuna niste obiective - unde vrea sa ajunga, ce vrea sa obtina si la ce ii foloseste. In niciun caz imboldul nu ar trebui sa fie curiozitatea orbeasca (genul omului care isi baga droguri in vena ca sa vada ce se intampla), pentru ca, in starile de decorporalizare exista niste riscuri - de care foarte putini vorbesc in carti sau daca o fac nu o fac suficient de explicit. Deci - precautie maxima - e un ocean in care e usor sa te ineci, daca te arunci ca inecatul sa vezi ce se intampla.

    Recomand pentru inceput practicarea unei simple stari de relaxare profunda (prin autohipnoza, yoga sau alte tehnici) sa vedeti care sunt primele ganduri si senzatii pe care le ai in momentul in care nu-ti mai simti nicio celula din corp si ai acea senzatie de om mort, inert.

    Referitor la discutia globala, mult mai interesante mi se par mie urmatoarele domenii oarecum inrudite daca vrei sa ai o imagine globala: teoria campurilor morfice. teoria egregorilor (entitati spirituale create de constiinta), teoria sincronicitatilor, universurile paralele, nedeterminarea cuantica, etc. Daca un om are timpul si rabdarea sa studieze si mai ales SA MEDITEZE LA CE STUDIAZA (simpla lectura a unor carti nu este in niciun caz suficienta) niste lucruri incep, incet-incet sa se lege.

    RăspundețiȘtergere
  12. Despre dorinta de a nu mai reveni in corp am auzit doar in cazul NDE, cand de obicei oamenii sunt oricum destul de bolnavi si/sau accidentati, iar experienta in corp era prea chinuitoare, dar chiar si in acele cazuri, adeseori apareau anumiti ghizi spirituali care le spuneau ca inca nu e timpul si ii fortau sa se intoarca. Riscurile sunt minime sau aproape inexistente in cazul OBE deoarece orice frica mai intensa te aduce inapoi in corp si te trezesti. Majoritatea celor care au realizat OBE au realizat ca viata atat in corp (cat si in afara lui) este mai fascinanta , mai misterioasa si mai intensa decat inainte, ceva ce merita explorat cu alti ochi si cu alta perspectiva. In momentul cand realizezi ca esti mai mult decat corpul fizic , incepi sa intelegi anumite lucruri la modul experiential si nu numai intelectual. Din confortul fotoliului si al simplei lecturi si curiozitati perspectiva asupra vietii ramane destul de limitata si ancorata in ego. Sigur, daca va este frica de aventura, stati linistiti acasa, nu cumva sa descoperiti mai multe despre voi insiva, nu cumva sa va depasiti limitele destinice si corporale. Exista si vorba din reclama la LION: cele mai multe accidente se intampla in casa, asa ca stai afara. LOL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc FYM, subscriu la raspunsul tau... :)

      Mai adaug inca o sursa buna: Frank Kepple

      Ștergere
  13. Dorinta spiritului de libertate sau incapacitatea de a mai reveni in corp, poate conduce la o moarte subita, intamplatoare si, desigur, absolut "accidentala" a corpului fizic. E un fel de omor prin imprudenta, cu singura deosebire ca intr-un caz real macar ai liberul arbitru sa decizi pe cand intr-o experienta de decorporalizare acest liber arbitru, desi exista, nu mai are o baza solida de sprijin. Cele doua "realitati" - cea fizica, a corpului si cea de constiinta libera sunt atat de diferite si atat de incompatibile una cu cealalta incat corpul nu mai reprezinta ceva de valoare la care sa doresti sa te intorci. Cu ocazia unei astfel de experiente, in care totusi te intorci in corp, incepi sa te gandesti tot mai serios daca existenta fizica e valoroasa in sinea ei sau doar ne-am obisnuit noi cu acest gand. Principalul castig este ca, incepi sa intelegi ca viata in sine, asa cum o cunoastem noi, ancorata in EGO si material, nu e ceva de care merita sa te agati cu dintii atunci cand ti-a venit timpul sa mori. Ideea e ca... e bine sa-ti dai seama de asta, doar la nivel de constiinta si nu facand anumite experiente nesabuite care te pot conduce totusi la abandonarea corpului. Cititi in literatura si o sa vedeti ca la majoritatea subiectilor de decorporalizare exista atat temerea de moarte subita cat si o dorinta ciudata de a nu te mai reintoarce in corpul fizic. Si atunci ai un moment de alegere, in care, daca nu controlezi tehnica suficient, sau nu e cineva langa tine sa te traga inapoi de mana, in viata asta cacacioasa, e posibil sa iei o decizie care sa nu fie cea corecta. Adica e posibil sa-ti alegi prost momentul sa mori. Desigur... se poate ajunge si la un stadiu de stapanire a tehnicii, dar riscurile pentru incepatori exista. Sunt convins ca in fiecare din noi exista camere si locuri in care nu ne dorim sa intram si sa nu mai gasim usa pe care sa iesim... E desigur o opinie personala ce spune eu aici... so... fiecare e liber sa aleaga. Think about it. Cititi cat mai mult si luati-o in pasi marunti. Credeti-ma, stiu ce spun.

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu personal nu am intalnit nicaieri vreo relatare despre cineva care sa fi murit din cauza OBE. Dar nah, nu am citit totul, dar te rog sa-mi oferi tu un loc sau o carte unde sa citesc despre asa ceva. E posibil ca daca suferi cu inima si viata ta atarna de un fir de ata, daca intri in niste zone mai infernale sa te sperii si sa cedezi, altfel nu prea vad cum. Dar oricum viata ta atarna de un fir de ata, asa ca nu era mare surpriza. Tu ai avut vreo experienta extracorporala de esti asa panicat? Nimic nu este intamplator pe lumea asta prietene. Toate vin la momentul potrivit, chiar daca tu nu esti constient de asta, chiar si moartea. Constientizand ca esti mai mult decat corpul fizic, in fond si la urma urmei, moartea nu mai e o sperietoare , ci o trecere catre un alt plan. Prin OBE se produce intr-adevar o moarte, o moarte a unor structuri ale egoului atashate si identificate cu corpul fizic, de aceea apare frica de moarte, dar asta nu inseamna ca mori. Firul de argint nu se rupe atat de usor ... stai linistit.

    RăspundețiȘtergere
  15. Spuneam mai sus cuiva: ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea ca tocmai de aia sa ai parte. Lumea "cealalta" este un loc unde dorintele iti sunt indeplinite instantaneu. Iar daca pleci la drum cu temeri sau idei preconcepute, de ele vei avea parte. Dar daca reusesti sa treci peste ele, ajungi sa realizezi ca si moartea este pana la urma doar o "banala" schimbare a nivelului de constiinta... :)

    Frank Kepple: Okay, so here's one of the most important aspects you MUST understand: When I say there are 4 Primary Areas in our Wider Reality, I want you to fully realise beyond any doubt that these areas are NOT places! They are FOCUSES OF ATTENTION along your very own 'Consciousness Continuum'.

    Throughout the time we are alive and kicking within the physical, our Primary Focus is Focus 1. Now, when a person dies, what we objectively view as "death" is an objective representation or translation of the person switching their Primary Focus from Focus 1 to Focus 3 of consciousness. You see, when you switch your Primary Focus, all subjective interaction with your physical body is stopped. In other words, the physical shell stops functioning as you shed it and go to live within Focus 3.

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu vreau sa intru intr-o polemica pe tema riscurilor asumate de cei care cred ca experientele de decorporalizare sunt pentru oricine si pot fi abordate la ordinea zilei, asemeni drogurilor usoare, "sa vedem cum e".... Spuneam ca, inainte de toate, fiecare trebuie sa-si raspunda la intrebarea: de ce ar dori cineva, aflat intr-o stare de constiinta superioara, in afara corpului, sa se intoarca la un corp limitat, ancorat in material? Care ar fi motivatia din acea perspectiva? Avem familie, avem prieteni, avem credit la banca? Ce e important din toate astea, intr-o stare in care te afli in afara corpului?

    Think about it!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Motivatia ramane aceeasi ca acum 30 sau 40 sau cati ani au trecut de cand a ales sa experimenteze din nou aventura numita viata in planul fizic. Lumea "reala" prin limitarile, densitatea, intarzierea temporala si rezistenta crescuta la schimbare ofera anumite oportunitati de cunoastere pe care nu le ai in celelalte planuri de constiinta. Asta cred ca e principalul motiv pentru care majoritatea au ales sa vina aici: curiozitatea. Este de fapt acelasi motiv care-i face acum sa se intrebe cum era "dincolo", inainte sa vina "aici" si sa uite totul.. :)

      Ștergere
  17. Si ti-e teama ca-ti va fi mai bine daca dai „coltul” prietene? Lol ... Chiar de ar fi asa simplu pe cat crezi tu ca „mori” (di nu e) de ce te-ai teme de o lume mai buna? Mai devreme sau mai tarziu tot acolo ajungem. Si da, subscriu Flavian!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Principala problema cu experientele de decorporalizare este ca la ele participa, inevitabil si "Doamna cu coasa" care este foarte interesata de deciziile pe care le luam... :)

      Lasand gluma la o parte, e chiar problema fiecaruia ce doreste sa experimenteze, deci nu vad un motiv de controversa. Pentru mine intrebarea ramane: Odata aflat pe taramul de "dincolo" adica in afara corpului fizic, ce argumente gasesti sa te intorci inapoi in corpul fizic? Crezi ca logica ta din starea de prezenta fizica mai coincide in vreun fel cu "logica" modificata pe care o ai dupa ce ai iesit din corp? Ma idoiesc. Si atunci cum rezolvi aceasta dilema? Eu am experimentat o astfel de decorporalizare (sa spunem) si nu mi s-a parut deloc interesanta, din contra, mi s-a parut o stare ciudata, total incompatibila cu starea normala de prezenta in corp. Din acel moment nu am dorit sa merg mai departe si m-am gandit ca e mai bine sa imbunatatesc, sa optimizez, in vreun fel modul meu de a fi in starea materiala, in corp, decat sa fac astfel de calatorii in afara corpului. Repet e doar o opinie si o optiune personala. Astept sa aud si alte opinii dar nu din carti... din experienta.

      Ștergere
  18. Lol ... nu te obliga nimeni sa traiesti aventura vietii mai intens prietene. Sunt oameni care fac sporturi extreme de ex si prin acele sporturi simt ca traiesc viata mai intens, mai aventuros, mai la limita. Pentru majoritatea oamenilor, acei temerari, sunt nebuni. Fiecare e liber sa traiasca cum simte. Vorba lui Nelson Mandela, „nu de intuneric ne este frica, ci de a descoperi cat suntem de fapt de minunati, de liberi, de mareti”. Pentru ego, asta este suprema incercare, sa se observe in toata micimea. Iar a trai apoi in corp, constient de micimea egoului tau, traind plenar, fara frica, liber, gusti altfel viata. Cand traiesti constient ca viata ta pe acest Pamant se poate incheia oricand altfel gusti totul.
    Esti liber sa ramai in carapacea ta dragule si sa fii in „siguranta” ...
    Daca esti multumit de viata ta asa cum e, ramai unde esti, relaxeaza-te, mediteaza si fa tot ce consideri ca e sigur pentru tine.
    Daca ai timp insa, te rugam sa urmaresti filmul ELIBERAREA DIN CARAPACE http://fymaaa.blogspot.ro/2010/03/proiectii-astrale-17032010.html poate vei intelege si altfel lucrurile.

    RăspundețiȘtergere
  19. Exact asta incercam si eu sa spun ca "aventura vietii" este o chestie de optiune personala si lucrurile nu sunt batute in cuie pentru toti ci particulare pentru fiecare caz in parte, sens in care polemica de doi lei nu se justifica.

    Proopunerea mea pentru tine era sa-mi povesteti o experienta personala de acest gen, nu sa vii cu citate din clasici sau sa-mi spui ce filme sau ce bloguri ai vazut pe net. Chiar pierdem timpul. Trust me!

    RăspundețiȘtergere
  20. Eu am avut niste experiente mai putin placute induse de anumite substante psihotrope, in niciun caz care sa ma faca sa-mi doresc sa raman in acele zone ale astralului prea mult, lol. Deci eu ar trebui sa fiu mai speriat de ce as putea gasi acolo. Cu toate astea imi infrunt cu curaj friciile (demonii launtrici) si acum caut sa realizez asta fara ajutorul niciunei substante si am avut vreo doua vise lucide scurte, nu de amploarea celui descris de Flavian. Nu am absolut nicio frica de ce as putea gasi acolo desi stiu cam ce as putea gasi, ca in parte am vazut si de asemena nu am niciun fior ca as putea muri daca m-as dedubla. Si chiar daca, sa spunem ca ar fi posibil sa mor , sunt pregatit oricand sa fac acest pas in viata mea, total impacat. Nu de moarte trebuie sa-ti fie frica ci de o viata netraita din plin din cauza fricii de moarte.

    RăspundețiȘtergere
  21. Da... rostul unor astfel de experiente este tocmai sa arate omului ca viata, in lumea materiala, este una limitata la organele de simt...Cred ca problema experientelor de constiinta este una mai complexa si nu una care poate fi abordata in mod "fast-food" adica ai luat pastila si gata... ai pasit dincolo. Cred ca trebuie sa cultivi o stare, o atitudine, un mod de viata. Post, rugaciune, meditatie... Nu cred ca experientele de constiinta a unui om care duce o viata echilibrata sunt identice cu ale unui om care se apuca sa practice peste noapte. Parerea mea...

    RăspundețiȘtergere
  22. Se spune ca atunci cand esti pregatit, maestrul apare si ca nimic nu apare la intamplare. Totul vine la momentul pregatit atunci cand poti duce o astfel de experienta sau ti se da atat cat poti duce ... Credintele iti creeaza realitatea ... Daca tu crezi ca trebuie sa faci una sau alta inainte de asta, foarte bine ... Eu nu cred asta si voi continua sa experimentez si starile de constiinta ale dezechilibratului dedublat ... lol ..prefer sa ma dedublez asa „dezechilibrat” cum sunt, decat sa nu ma dedublez deloc asteptand sa fiu pregatit pentru asta. Oare ce te va face sa te simti mai pregatit prietene?

    RăspundețiȘtergere
  23. In plus, dedublarea in sine, odata realizata si stapanita este ea in sine o cale catre autocunoastere, echilbrare si vindecare pe toate nivelele fiintei. Mi se pare absolut logic ca odata ce am inteles ca suntem mai mult decat corpul fizic si traim plenar aceasta realitate, majoritatea prioritatilor noastre, sistemele de valori, friciile, atashamentele se schimba sau dispar ... Nu trebuie sa fii experimentat personal asta ca sa inteleg ca e normal sa fie asa. Si aceasta logica mi-este mai degraba confirmata decat logica ta, prin ce am citit, ascultat si am vazut eu prin filmele pe care le desconsideri tu. SUNT TONE, TONE DE RELATARI ...Uita-te la filmul de care ti-am vorbit, citeste cartile lui Robert Monroe sau ale lui William Bulhman, uita-te pe youtube la filme cu oameni care-si descriu experientele ... dracu nu e atat de negru pe cat crezi.

    RăspundețiȘtergere
  24. Anonim - postul, rugaciunea, meditatia sunt printre tehnicile pe care le enumeram si eu in articol. Ajuta, dar ajuta mult mai mult daca CREZI ca ajuta. Daca reusesti sa CREZI ca nu ai nevoie de ele, atunci te-ai "scos" ca sa zic asa... ;)

    FYM - Mersi pentru link si materiale, cred ca le-am sarit la momentul cand le-ati publicat pe blog, ca nu le stiam. Maine le iau la puricat mai atent. Deocamdata mi-a atras atentia articolul cu Daniel Roxin si filmul cu Swami Kriyananda de la final. Chiar ieri vorbeam prin "coincidenta" cu Iustin despre evenimentul asta si imi spunea ca Swami Kriyananda a plecat luna trecuta dintre noi. Probabil ca era vremea, si-a indeplinit misiunea si a plecat fara teama spre celelalte planuri ale constiintei. Comunitatile puse pe picioare de el raman si in curand tot mai multe li se vor alatura.. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Respiratia holotropica nu e mai simpla si mai la indemana?

      Ștergere
    2. Flavian, eu zic sa citesti mai cu atentie ce scrie "Anonim" si sa tragi niste concluzii fara a respinge din start ce zice...

      Tu vorbesti din carti, el vorbeste din (parerea mea) experienta/experimentare. Si cred ca va sfatuieste de bine.

      PS: nu mai bateti campii cu maestri, gardieni si alte prostii pe care le cititi. Posibilitatea nu e sa "dai ortu popii" la experiente de genul asta, ci sa te intorci altul. Sau altii. Doi intr-unu mai precis.

      Ștergere
    3. Ioan - nu stiu, n-am incercat

      alex - ce sa-i faci, fiecare rezoneaza cu un anumit gen de informatii

      Ștergere
  25. Flavian, credinta e foarte importanta dar nu e vorba numai de credinta. Postul, de pilda inseamna detoxifierea corpului si deci o gandire mai limpede si o constiinta mai clara. Rugaciunea ajuta la concentrare, la limpezirea mintii, la o abordare mai echilibrata... Cum spuneam sunt impotriva abordarii de tip "fast-food" a chestiunilor spirituale. Se stie ca tehnicile meditative, dincolo de o limita, pot deveni daunatoare mintii. De ce? Pentru ca dezorganizeaza EGO-ul, iar acesta este important pentru integrarea noastra in aceasta lume materiala... Ce o fi dincolo, om mai vedea... deocamdata e important sa traim "aici si acum" ca sa citesc din clasicii la moda.

    Se spune ca si misticul si schizofrenicul se afla in acelasi ocean (de constiinta) numai ca in timp ce primul inoata, celalalt se ineaca. In acelasi timp, un preot filozof (nu mai retin numele) spunea, referitor la starile de constiinta extinsa, ca "nu poti sa te invrednicesti de viziuni atata vreme cat nu te-ai lepadat de patimi"... deci modul in care abordezi aceste experiente de constiinta extinsa este foarte important. Nu cred ca e un domeniu in care toti putem intra fumand o tigara...si din care putem iesi printr-o simpla apasare de buton. Sunt experiente care nu se potrivesc cu mai nimic din ceea ce cunoastem, de aceea nici nu sunt descrise in carti.

    RăspundețiȘtergere
  26. Prietene, mai citez un alt „clasic” care si-a depasit multe limite interioare , pe nume Henry Ford, care zicea asa: „daca tu crezi ca poti, sau daca tu crezi ca nu poti, ai dreptate in ambele cazuri”... Bafta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. FYM - da, exact la asta ma refeream si eu... :)

      Ștergere
  27. Salutare, Oameni Buni!
    Flavian, in primul rind vreau sa te felicit pentru idee de a pune in practica acea ”comunitate autosustenabila”. Legat de subiectul fenomenului de ”faza”, eu personal am inceput sa experimentez aceste lucruri acum aprox. 2 ani cu o medie de 1-3 proiectii pe saptamina (majoritatea fiind vise lucide, dar am experimentat si extracorporalizari). Pot sa spun ca la nici o ”iesire” nu am simtit prezenta ”Doamnei cu coasa”, acuma zic si eu, ”poate era acolo”. E important si modul cum te raportezi sau cum ai ajuns sa privesti lumea pe care noi o numim realitate. Daca nu sunt rezolvate unele ”probleme”, iesirile astrale vor fi foarte scurte sau nu vor fi deloc. Din experienta mea si din discutiile pe care le-am avut cu citeva persoane care au experimentat acest fenomen pot spune ca nu exista nici un risc pentru persoana care practica aceste lucruri. Sper ca in una din lunile urmatoare sa ne putem vedea la una din intilnirile de la Brasov, acolo vom putea vorbi mult mai multe.
    La buna vedere! Sanatate si succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aprecieri si informatii. Daca adaugai si un pseudonim era si mai util, macar stiam cu cine am vorbit... :)

      Ștergere
  28. Bună, Flavian!
    Comentez scurt, pentru că nu am intenția să intru în polemici cu niciun cititor de-al tău.
    E uimitor cum un subiect atât de ... îmi joacă în minte „pânză de păianjen” (adică diafan și aparent fragil, dar puternic și rezistent ca o vestă antiglonț) cum este cel pe care l-ai abordat tu, poate răscoli atâția „cunoscători”.
    Vreau numai să te avertizez că ai deschis cutia Pandorei, există mulți oameni care au impresia că știu multe, au devorat informații diverse din cărți, filme etc., dar nu au ajuns în acel punct de evoluție unde să poată accede la „bunătățurile” de care vorbești. Ce vreau să spun este că pentru un spirit neevoluat care primește această informație brusc, într-o perioadă scurtă de timp, fără un ghid spiritual, fără un stil de viață care să-i fi crescut vibrația... ei bine, da, poate fi periculos. Nu să moară, dar sunt destui care încercând să „depășească pe linie continuă” au ajuns internați în ospicii cu depresii grave sau mai rău. Just my opinion...

    Diana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Diana pentru comentariu. Este intr-adevar un subiect vast si foarte alunecos. Cat priveste pericolul, mi se pare la fel de rau, sau poate chiar mai rau, sa te feresti de OOBE dar sa aluneci in vreo religie si sa petreci apoi ani sau chiar secole in vreun Hollow Heaven sau Thief's Hell de genul asta... :)

      Ștergere
  29. Personal nu cred ca oricine e atras de astfel de subiect, iar daca este atras inseamna ca este pregatit. Cine poate spune la modul absolut ca ai vibratia suficient de ok sa experimentezi in absoluta siguranta lumea astrala? Pana cand sa astepti sa te simti pregatit? Eu cred ca daca simtit ca nu esti pregatit atunci nu esti pregatit. Daca simti ca esti pregatit atunci esti pregatit. Intrarea in lumea astrala, dedublarea in sine iti arata multe lucruri despre tine insuti. Primesti anumite informatii care te ajuta sa cresti si sa evoluezi, ea in sine fiind un proces care te antreneaza si te pregateste pentru mai mult. As vrea sa citesc si eu despre nebunii din ospicii sau cu depresii grave din cauza OBE, ca nu am gasit ... Unde pot gasi astfel de informatii? Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, nici eu nu prea am gasit. Majoritatea "veteranilor" in domeniu, cu ani intregi si mii de experiente in spate, fie autori de carti, participanti la cursuri sau simpli membri pe forumurile de interes, vorbesc despre frumusetea si utilitatea acestor experiente. Ce sa facem, eu m-am obisnuit deja, ca si atunci cand vorbeam de economie sau de energie sau de comunitati erau destui care veneau cu drobul de sare pe aici sau prin alte parti. Asta nu m-a impiedicat sa-mi vad mai departe de drum... :)

      Ștergere
  30. Observ ca multa lumea face confuzie intre experientele de constiinta extinsa, realizate prin diverse tehnici, in corp si experientele de decorporalizare care au un oarecare grad de hazard, cel putin pentru cei care le abordeaza asa, dintr-o data. Experientele de decorporalizare sunt acele experiente relatate si de cei aflati in moarte clinica care isi vad corpul inert de undeva de sus, se uita curiosi la toata agitatia din jur, fara sa inteleaga nimic, fac o calatorie in locuri suprinzatoare care ii lasa cu gura cascata, apoi, decid la un moment dat sa se intorca in corp sau nu, sau ii ajuta cineva din exterior. Problema e ca, atunci cand practici de unul singur asa ceva, se pune la un moment dat problema deciziei sufletului, constiintei de a se reintoarce in corp sau de a continua hoinareala. Logica sufletului in acele momente nu coincide cu logica noastra curenta, din viata de zi cu zi. Nu uitati ca sufletul omului e o entitate spirituala libera, ancorata temporar de un corp fizic in aceasta viata. El poate sa o ia in orice directie. Exista cel putin teoretic, posibilitatea ca sufletul sa nu mai doreasca sa se reintoarca in corp dintr-un motiv simplu: din perspectiva superioara a constiintei viata asta si corpul in sine sunt de rahat si nu fac banii....Si atunci vine "Doamna cu coasa" iar cei apropiati subiectului constata ca acesta a decedat total surprinzator desi, aparent, nu avea nicio boala. De aceea constiinta omului are un fel de autoprotectie la astfel de experimente: la iesirea din corpul fizic sunt experimentate niste chestii foarte neplacute (un gen de frica ciudata si foarte intensa de a rataci in afara corpului), apoi mai exista, spun unii, asa numitul "cordon de argint" care are rolul de a tine legata proiectia astrala de corpul fizic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred ca perspectiva asta a vietii "de rahat" este mai degraba a celor de aici decat a celor de "acolo" care vad lucrurile mult mai detasat. La fel si in ce priveste lucrurile apropo de trecerea "definitiva" in celelalte nivele de constiinta. Din nou, fiecare cu temerile, indoielile si supararile lui. Eu de cand ma stiti, ca am deja ani buni pe acest blog, am ramas un tip optimist... ;)

      Ștergere
  31. Bună, Flavian!
    Aș putea să mai scriu o dată comentariul de mai sus, pentru că reacția stârnită nu face decât să confirme ceea ce am afirmat. Am citit și ce mi-ai sugerat, în literatura de specialitate există diferite denumiri a acelor „levels” de iad sau pseudorai sau spune-le cum vrei, dar cu siguranță tot într-unul ajungem și noi, mai jos sau mai sus, depinde cât reușim să învățăm aici și acum, în corpul fizic.
    Repet, am trecut de anii tinereții, în care intram în polemici pe subiectul ăsta.
    Ți-am făcut doar o invitație la prudență (asta vine cu trecerea anilor și încovoierea oaselor :) ), pentru că e ușor să-ți încarci karma și este mult de muncă pe sens invers. A fost doar un gest altruist, zic eu, regret că l-ai interpretat altfel.
    Pentru cine vrea informații despre „nebunii din ospicii”, nu căutați în cărți, d-le anonim, mai bine faceți o vizită pe teren, veți găsi un ghid în haine albe, care vă poate da relații despre pacienții săi.
    Probabil nu la noi în țară, totuși, accesul la astfel de informații a fost greoi înainte de 89.
    Și pentru că eu cred în ceea ce afirm, vă ofer și celălalt obraz, poftiți de pălmuiți...

    Diana

    PS. Permiteți-mi să pun punct aici schimbului de replici. Mulțam fain.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, as putea repeta si eu raspunsul de mai sus... :)

      As fi bagat un disclaimer de genul "incercati pe propria raspundere" dar apoi m-am gandit ca genul asta de avertisment ar trebui pus la intrarea fiecarei biserici si am lasat-o balta. Cat priveste domnii in halate albe, ce sa zic, traim intr-o lume nebuna, iar adaptarea perfecta la ea se zica ca nu-i tocmai un semn de sanatate... :D

      Ștergere
    2. Bravo Diana!

      Ma rog o mica palma pt ca ma faci si pe mine sa ma simt influentat de "trecerea anilor și încovoierea oaselor" :)

      Ștergere
    3. (si scuze ca am zis "el" mai sus)

      Ștergere
  32. Traim in era informatiei. Ceva informatii ar fi rasuflat si pe net pana acum despre nebunii cauzati de OBE. Oculta intunecata cu siguranta ar fi facut mare tam-tam pe asa ceva ca sa bage lumea in sperieti. Argumente de genul celor de sus, sa mergem noi la spitale sa intrebam, sunt un alt mod de a spune ca nu exista nicio dovada. Si daca e sa ma iau dupa doctorii de la psihiatrie, pentru ei, iubirea e o boala, dorinta de a manca sanatos alta boala, cei care cred in teoria conspiratie sunt de asemenea bolnavi, samd. Asa ca personal nu cred in parerea psihiatrilor.

    RăspundețiȘtergere
  33. Nebunii sau schizofrenicii sunt, din punct de vedere al stiintei "oficiale" persoane duse rau de tot cu capul care nu se mai integreaza "corespunzator" in societate, conform normelor acesteia. Acesti oameni, cel mai des, sunt "total desprinsi de realitate", adica neintegrati prin EGO (personalitate) in realitatea fizica asa cum o percepem noi, prin organele de simt. Din punct de vedere "social" si subliniez acest termen, persoanele cu boli psihice sunt, pentru noi toti, irecuperabile si bune de inchis intr-un ospiciu. Din punct de vedere spiritual, insa, daca stergem cu buretele valorile sociale, schizofrenicii sunt rupti doar de realitatea fizica, materiala... fiind insa integrati intr-o lume a lor, total incompatibila cu a noastra, pe care nu o putem intelege. In marile manuale de psihiatrie s-au introdus recent categorii de "afectiuni spirituale" dedicate strict acelor shizofrenici care se afla pe o astfel de cale si in prezent se fac cercetari in acest sens, astfel incat, pentru o anumita categorie care pana acum era considerata "nebuni buni de legat" sa poata exista o abordare mai civilizata si mai empatica.

    Revenind la discutia despre OBE, binenteles nu exista studii concludente in acest sens care sa enumere exact riscurile si beneficiile unei stari de decorporalizare... dar aceste riscuri exista, nu numai in OBE ci in TOATE practicile spirituale care depasesc o limita. Te poti alege deci, cu o afectiune psihica, poti incepe sa auzi voci, te pot bantui demoni, te poti confrunta dintr-odata cu pulsiuni ascunse pe care in trecut le tineai sub control, si multe altele.... pentru care stiinta are o denumire comuna: boli psihice. Dar, repet, depinde de om si de intensitatea experientei. Sunt oameni pe care nu-i afecteaza absolut deloc, dar e bine de stiut ca, daca incepe sa ti se dezintegreze EGO-ul trebuie sa ai ceva de care sa te agati, pentru ca altfel e jale. EGO-ul e bine sa poti sa-l intelegi, sa-l domini, si sa-l supui, daca poti, in niciun caz sa-l stergi cu buretele. El te ajuta sa poti trai intre oameni in viata asta, materiala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce sa fie jale ? Nu e jale. Te-a pacalit. Lasa-l sa se dezintegreze... :)

      Ștergere
  34. Pentru cei interesati de calatorii cu corpul astral recomand prima carte scrisa de Ilie Cioara, "Moartea mortii si desavarsirea", unde acesta descrie propriile experiente desfasurate pe parcursul a cativa zeci de ani.
    Conform cu cele descrise de el, nici in astral nu este o mare fericire, ba dimpotriva(cel putin pe nivelele la care a putut ajunge el).
    El spune ca a renuntat la aceste calatorii dupa ce a descoperit "cunoasterea de sine" si ceea ce i s-a intamplat ulterior, ceea ce el numeste "spargerea egoului".
    De aceea, dupa o a doua carte, "Ferestre spre infinit", dedicata descrierii experientelor unui grup de cautatori din care a facut parte (pe vremea lui Ceausescu...), avand un ghid spiritual din astral, Ilie Cioara a dedicat restul cartilor scrise de el (vreo zece) descrierii metodei "cunoasterii de sine", atat in proza cat si in poezii.
    Personal, mi-a confirmat adevarul cartilor lui Jiddu Krishnamurti, pe care le citeam la acea vreme, si mi-a recomandat cartile "Conversatii cu Dumnezeu" ale lui Neale Donald Walsch, desi mi-a spus ca se teme pentru Walsch, pentru egoul acestuia. Mi-a spus ca se indoieste cateodata de Osho, deoarece acesta pune prea mult accent pe metode.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartile mi se par cam depasite si nu doar pentru ca sunt din anii 90. Frunzarind cuprinsul vad deja chestii care nu suna bine: lumea duhurilor, greseli si pacate, forme de ispasire. Daca pleci la drum cu sabloane religioase, cu complexe de vinovatie si teama, e mai greu. Nu prea mai ajungi la rezultatele obtinute de exploratori precum Monroe, cu care a fost contemporan. Iar de la Monroe incoace oricum lucrurile au evoluat destul de mult.

      Ștergere
  35. Flavian, cartile scrise sde Ilie Cioara nu sunt deloc depasite ci sunt printre cele mai bune carti scrise de un roman, despre aceste fenomene. In ele vei afla ca nu ai nevoie neaparat de vreo experienta de tip OBE ca sa iti dai seama de lumea de dincolo, de constiinta extinsa, etc.. La aceasta constatare ar trebui sa ajungi intuitiv, dupa eliberarea de conditionari, prin practici mai simple, fara sa fie nevoie sa calatoresti in afara corpului. Cu alte cuvinte, daca ajungi sa te eliberezi de conditionarile EGO-ului prin observatie atenta a propriilor gandiri, pulsiuni si reactii nu mai ai nevoie de decorporalizare pentru a putea intra in legatura cu lumea nevazuta. Cartile lui Cioara NU contin sabloane religioase.. El avut mai multe tipuri de experiente si in final s-a eliberat de toate inclusiv de religie, pe care o considera o chstiune sociala, deci tot legata de EGO (ex: mergem la biserica si ne inchinam ca sa avem o parere buna despre noi ca buni crestini).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am descarcat deja prima sa carte si am citit aproape jumatate din ea, sarind partile care erau irelevante. Este asa cum banuiam, vazuta prin prisma dogmei crestine, de care autorul fusese puternic influentat in tinerete. As putea exemplifica crucile pe care si le face la tot pasul, auto-invinovatirea constanta, rugaciunile pe care insista mereu, temerile pe care le are, separarea de sursa pe care nu a depasit-o nici macar la nivel intelectual. Dar si o anumita lipsa a capacitatii de focusare si sintetizare, practic "cartea" e o colectie de franturi de amintiri aruncate la gramada, nu are un fir logic, o coerenta in prezentare si o organizare decenta.

      Ce-i drept poate fi perfecta pentru un crestin care se apuca de OBE si regaseste in ea elementele familiare sau unele explicatii date pe intelesul lui. Dar in rest, este foarte departe de nivelul atins de alti clasici din domeniu. Sper sa fie cum zici, ca pana la finalul acestei vieti, ajutat si de experientele OBE din tinerete care l-au impins spre auto-cunoastere, autorul sa mai fi scapat de cliseele religioase respective. Altfel, sunt de acord ca nu ai nevoie neaparat de vreo experienta de tip OBE ca sa iti dai seama de lumea de dincolo, de constiinta extinsa etc. De fapt Ilie Cioara este un exemplu perfect in acest sens, care exemplifica faptul ca OBE fara curatare limiteaza puternic experienta.

      Ștergere
    2. Eu unul privesc cu rezerve gramada de literatura new-age precum si asa-zisele "bune intentii" de spiritualizare a omului... Cred ca, toate aceste carti si filme sunt facute tot ca sa ne tina mintea ocupata cu ceva... si astfel sa nu putem vedea padurea din cauza copacilor... Cred ca lucrurile de adevarata valoare le poti afla prin revelatie, intuitie, imaginatie... dar numai dupa ce iti golesti creierul de gunoiul provenit din asa-zisa "educatie" (spalarea creierelor). Ideea este sa nu inlocuim o spalare a creierului cu o alta spalare a creierului si sa nu ajungem de fapt ... nicaieri. In caul lui Ilie Cioara se remarca ca si el a avut parte de foarte, foarte multa orbecaiala spirituala pana sa-si deea seama, spre sfarsitul vietii ca de fapt a pierdut timpul si ca marea miza nu e acumularea de practici si cunostinte ci eliberarea de ele si curatarea mintii de prejudecati si concepte artificiale. Orice forma de religie este tot o suma de conventii sociale, alacatuita din reguli, concepte, etc....nu toate folositoare omului - unele din ele sunt, clar, ingradiri.

      Indoiala mea cu privire la OBE (cum spuneam si mai sus - am experimentat asa ceva) rezulta din faptul ca mintea umana, poate crea o realitate virtuala, asa cum subiectul si-o doreste, avand inclusiv capacitatea de a convinge / pacali subiectul ca "a calatorit" nu stiu pe unde. EGO-ul subiectului se va umfla in pene in urma unei astfel de experiente ocazie cu care scamatoria mintii se desavarseste. Cum bine spunea cineva, daca te apuci de fabricat viziuni fara a te elibera de patimi (conditionari) mintea iti va servi viziuni pe masura si te va convinge ca ele sunt reale si nu-ti vei da seama nicio clipa de tzeapa pe care ai luat-o.

      Ștergere
    3. Dap, aici sunt de acord. Acesta este, ca sa zic asa, singurul risc adevarat al OBE si altor experiente asemanatoare. Sa ramai blocat in EGO si in "nivelul 2" al mintii (dupa modelul lui Frank) este foarte posibil. Se poate intampla si celor cu experienta in domeniu, de fapt impresia mea este ca Raduga poate fi un exemplu in acest caz... :)

      Ștergere
    4. :)) Si cum ti-ai explica faptul ca,desi mintea ta a "creat" impresia unei calatorii asa cu ti-ai dorit,tu ai observat ce facea si cu ce era imbracat un prieten de-al tau la 2 noaptea,desi era la 500 km de tine?Aici ma refer la experientele autentice de decorporalizare,bineinteles.Sunt o gramada de cazuri bine documentate in care,cel in cauza descrie dupa revenirea in corp ce faceau si ce spuneau cei din incapere sau 2-3 cmere distanta.Cand apare 1..2...10..poate chiar si 100 poti zice ca sunt tampenii si minciuni..dar aceste cazuri sunt de ordinul zecilor de mii.Cred ca e usor sa-ti dati seama imediat daca decorporalizarea e autentica sau doar un produs al mintii tale prin nivelul de acces la informatie si nivelul starii de constiinta din acea experienta.Cat de usor poate fi sa iti dai seama! In plus,ia-o logic..iesind din corp si observandu-ti corpul,nu mai ai parte de senzatii fizice,asadar,cumva te poti manifesta constient fara sa fii legat de senzatiile fizice..ce vrei mai mult de atat?Pe de alta parte,ce s-ar intampla daca mintea iti da "tzeapa",dar in acest timp corpul moare? :)) Aaaa..probabil "dispari" si reintri urgent in corp,ca sa mori alaturi de el :)) Hai sa fim seriosi..Robert Monroe a fost om de stiinta.Ca orice om de stiinta,aceste lucruri au fost verificate si ras-verificate.Asadar.."sic cogito" fratilor.

      Ștergere
  36. Buna ziua si felicitari pentru tot.Sunteti minunati!V/as ruga sa imi spuneti si mie cand se mai tin cursuri despre aceste lucruri mai ales legate de clarviziune.Adresa mea este adela_ra2002@yahoo.com. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim si noi pentru aprecieri. Tocmai s-a tinut la Bran saptamana trecuta un curs. Vezi lista aici: Programe TMI

      Ștergere
  37. As face o mica mentiune: salturile sint de mai mult feluri! Daca reusesti sa faci un salt 'mare' senzatia in sine face toti banii. Dar atentie ! Salturile pot rupe trupurile exterioare si pentru o bucurie intensa, dar scurta, vei avea nevoie de ani de vindecare.

    RăspundețiȘtergere
  38. Anonim nu se rupe nici un trup exterior
    Defapt se separa constiinta de corpul fizic si senzatia e foarte placuta cand esti in astral vezi exact cum vede un om normal corpul energetic este din energie mi-e personal cand mi sa intamplat intr-o noapte spontan mainile mele ereau de o culoare albastru pulsativ pe urma sa intamplat intr-o dimineata sa ma trezesc si culoarea era alba cred ca depinde de starea pe care o ai
    Iar daca aveti un vis lucid si vreti sa va decorporalizatii folositi acest cuvant "Constientizare" acest cuvant va dizolva visul si o sa vedeti cum va separati de corpul fizic in sus,pe urma dupa ce vati separat de corpul fizic spuneti claritate acum sau mai multa claritate ca sa vedeti mai bine in astral

    RăspundețiȘtergere
  39. Cum va creati aceste lumi in care puteti cree a totul simtind foarte real si clar ceea ce se intampla fiind ca niste "Zei " ? Datimi tehnici va rog. .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi cartea lui Raduga de care vorbeam in articol: http://research.obe4u.com/practical-guidebook/

      Ștergere
  40. Tot am incercat asa ceva...am ajuns sa vad o culoare mov (de cele mai multe ori aceasta culoare se transforma intr-o "ceata" de culoare albastra iar in ea se afla o "sceana" care nu este foaete clara dar ceea ce pot observa sunt eu..stand oarecum pe jos inconjurat de 2 persoane care inceara sa imj vorbeasca)..acelasi lucru si la LD...daca vreau sa ies din corp il simt pe cel "astral" si pot face ce vreau cu el (el e in mine.imi e greu sa ma desprind cu totu de lume dar il pot face sa se invarta,alungeaca putand simtind tactil dar nh vizual (doar daca ma concentrez pe imagine pot vedea ceva culori forme).Fac ceva gresit?Simtul tactil il am..am reusit o data (de mai multe ori 3-4 ori sa am LD si imi puteam simti barba imaginara insa nu prea real da ok..)Fac ceva rau? Ma pun pe spate si incerc sa nu adorm ,intr-un fel meditand...Optiuni pentru a-mi imbunatati perceptia? Scuze greselile gramaticale/ortografe.

    RăspundețiȘtergere
  41. ma bucur ca nu sunt singura "ciudata" care are experiente din astea tot timpul :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este un gen de "distractie" care te poate tine distras ani buni sau vieti intregi. In final insa, faci ca Ilie Cioara: dupa ce atingi realul nu te mai pasioneaza astralul... :)

      Ștergere
  42. Buna ! Cum sa iau legatura in mod direct cu tine Flavian , dar si cu alte persoane care au avut astfel de experiente de dedublare corporala prin meditatie ? Am un var care sustine ca i s-a intamplat ceva similar, dar pentru ca asa ceva este f. greu de crezut ,a fost dus la medic si internat intr-un spital de psihiatrie. El sustine in continuu ca nu este bolnav si ca doar i s-a intamplat asta si doreste sa discute si cu alte persoane care au trait asa ceva. Vreau sa-l ajut si nu stiu cum...adresa mea de email danany_73@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Iulia. Adresa mea de mail este pe pagina principala, dar personal in ultima vreme sunt tot mai putin interesat de genul acesta de jocuri prin taramurile astrale. Prefer realitatea lui aici si acum, observand starea de prezenta si de a fi pur si simplu. Imi pare rau de varul tau, se mai intampla si cazuri din acestea atunci cand fenomenul apare la oameni nepregatiti sa-l inteleaga suficient, dar nu vad cum l-ai putea ajuta. Eventual cu niste carti pe tema asta, dupa ce se linisteste suficient si se intoarce acasa, cele ale lui Robert Monroe fiind printre cele mai bune. O zi minunata sa avem! flavian

      Ștergere