luni, 28 ianuarie 2013

ARMONIA BRASSOVIA

Sambata 26 ianuarie a avut loc prima intalnire a membrilor comunitatii de langa Brasov. Am fost prezenti aproximativ 30 de persoane si cativa copii, iar evenimentul a decurs foarte frumos. Reactiile pe care le-am primit ieri si azi au fost bune si foarte bune, au aparut deja si alte persoane interesate sa participe la intalnirile viitoare. Lumea este optimista, dornica sa se apuce de treaba, deschisa la discutii si propuneri de tot felul. In cele 4-5 ore cat a durat intalnirea am incercat in primul rand sa ne cunoastem un pic unii cu altii. Sa lasam pe rand pe fiecare sa spuna doua vorbe despre el si despre modul in care vede viitoarea comunitate sau despre ceea ce l-a impins sa faca acest prim pas.

Am inceput pe la ora 12 pentru a da posibilitatea si celor care nu sunt din Brasov sa ajunga. Au fost cam 15 oameni din Brasov, vreo 10 din Bucuresti, iar restul din Sibiu, Tg Mures sau din afara tarii. A durat un pic pana am organizat conexiunea Skype care trebuie sa recunosc n-a fost prea grozava. Va trebui sa gandim un pic lucrurile pe partea asta si poate sa aducem un microfon, pentru ca principala problema a fost ca cei online auzeau cam greu discutiile.

Apoi am trecut asa cum ziceam, pe rand, la prezentarea fiecaruia. Dupa prima tura de prezentari a avut loc o prima pauza. In timpul pauzei au inceput mici discutii ad-hoc pe teme precum hrana, sanatate, educatia copiilor, energie, constructii de case si terenuri. Tot spre finalul pauzei am avut o discutie generala legata de amplasarea comunitatii si am desenat un pic harta regiunii Brasov incercand  sa identificam cateva locatii posibile. Am concluzionat ca cel mai bun mod pentru aceste discutii va fi tot forumul, unde sa venim cu propuneri concrete din care sa alegem apoi variantele pe care vom dori sa le vizionam la urmatoarele intalniri.

Dupa pauza am incercat sa facem din nou o trecere in revista a fiecarui membru, pentru a afla un pic ce experiente si pasiuni are fiecare, cam cum stam la capitolul bugete si familie. Asa cum spuneam, nu au fost limite din acest punct de vedere: persoane tinere sau in varsta, singuri sau familisti, unii inca prinsi in vechiul sistem altii partial eliberati. Am fost bucurosi sa aflam ca avem in grup aproximativ 15 copii cu varste in marea majoritate sub 10 ani. Fiecare a incercat de asemenea sa-si exprime ideea legata de numele viitoarei comunitati. Ne interesa macar un nume temporar pentru crearea unei pagini web si a forumului de discutii.

Asa cum ati ghicit probabil din titlu ARMONIA  BRASSOVIA este deocamdata numele comunitatii de langa Brasov. Ideea a fost sa exprimam in el ceva legat de dorinta noastra in ce priveste viitorul comunitatii cat si de locatia acesteia. Numele ARMONIA este in acelasi timp o anagrama pentru Romania. Iar in denumirea vechii cetati BRASSOVIA am accentuat prin RA ideea de soare pe care multi doreau sa o regaseasca in numele comunitatii. Numele definitiv va fi stabilit dupa alegerea terenului, pentru a vedea daca putem exprima ceva legat si de acesta. Pana atunci numarul nostru va creste, poate vor aparea si alte idei care vor fi agreate de membrii actuali si viitori.

Dupa alte cateva pauze combinate cu dezbateri ad-hoc am inceput sa plecam treptat, functie de urgentele fiecaruia si cat de usor se putea desprinde din discutiile care apareau in mod constant in grupuri mai mici sau mai mari. Concluzia a fost ca ar trebui sa avem aceste intalniri periodice cam o data pe luna. Iar dupa primele doua-trei intalniri in care ne vom cunoaste mai bine sa incepem sa facem si vizite pentru alegerea terenului in functie de propunerile ce se vor concretiza pana atunci. As dori sa propun urmatoarea intalnire pe data de 23 februarie, dar despre asta vom vorbi mai mult si pe forum.

Am facut ieri inregistrarea paginii web la adresa www.armoniabrassovia.ro si de cateva minute a inceput sa fie activa. Ne vom ocupa in prima faza de partea de forum unde sa putem discuta mai usor probleme legate de site si organizare. Acesta va fi cel mai probabil impartit in doua zone. In primul rand o zona libera in care va avea acces oricine doreste sa invete din experienta noastra sau sa participe la discutii. O alta zona va fi rezervata doar membrilor comunitatii pentru a putea stoca acolo detalii legate de contacte, achizitii terenuri, documente si alte subiecte mai sensibile. Pentru inregistrare dati mail la adresa mea sau cea de pe site-ul comunitatii.

Mi-ar place de asemenea sa propun si alegerea unei tematici legata de constructia caselor pentru intalnirea viitoare. Cred ca ar fi util de fapt sa avem la fiecare intalnire o tema sau un atelier practic, la care sa impartasim cunostinte si sa lucram impreuna. Acestea fiind spuse, incerc sa inchei aici si sa va invit pentru viitoare povesti pe forum. Oricum, vreau sa insist asupra faptului ca este greu de inteles si de exprimat in cuvinte ceea ce s-a intamplat la intalnire. Chiar si pentru cei care au participat prin videoconferinta acest lucru a fost dificil. Voi indemna asadar pe cat posibil persoanele interesate de aderarea la comunitate sa vina, sa participe, sa vada si sa simta ei ceea ce inseamna sa te afli impreuna cu atatia oameni care simt si traiesc ca tine.

12 comentarii:

  1. Felicitari si succes! Interesanta semnificatia numelui viitoarei comunitati! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim si asteptam in continuare si alti doritori.. :)

      Ștergere
  2. Succes, eu voi incerca varianta dezvoltarii unei comunitati deja existente.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salutari! Cristi,şi eu sunt interesat in cel mai inalt grad de Comunitati. O fi de folos sau nu, poate gasesti informatie si in aceasta experienta, cu privire la Comunitati: http://calator-catre-sine.blogspot.ro/
      Deja am mai pus-o si pe alta pagina a lui Flavian. Dar trebuie ori sa aveti rabdare cu cititul ori sa sariti direct la partea a doua legata strict de Comunitati.
      Flavian, daca dezvoltarea va merge pe o linie organizatorica armonioasa, poate voi lua si eu legatura cu voi.

      Ștergere
    2. Buna Ioan, imi pare rau pentru tine daca ceea ce spui apropo de comunitatea AV este real. Pentru a evita situatii de genul asta am plecat cu ideea de comunitate dupa modelul Anastasiei, fiecare cu hectarul lui si imbinarea traiului intr-o comunitate cu independenta necesara fiecaruia. Imi dau seama ca increderea se castiga greu si se pierde repede, de aceea vom incerca sa fim cat mai atenti mai ales cand vine vorba de problemele financiare.

      Ștergere
    3. Mmm... din pacate nu a fost doar "realitatea" mea. Dupa mine - si sunt oarecum vinovat ca i-am trimis - a mai fost un "pachet" de inca trei... care s-au retras rapid dar apucasera sa dea banii, cate 6000e. Unul din tinerii mei prieteni plateste ani grei la banca, cu dobanzi, ca a ales sa imprumute! El credea ca va avea hectarul lui. Dupa ce au dat banii am aflat cu totii ca cele 45 ha erau doar 6! Si ca prima suma de 5000e data de mine a acoperit doar niste vechi datorii personale. De aia sinceritatea si transparenta trebuie sa aibe pret, nu sa facem din ele vorbe imbarligate in vant! Si nu pentru mine fac valuri... pentru cei ce vin din urma.

      Ștergere
    4. Da, inteleg ce vrei sa spui. Am citit intre timp si partea a doua a articolului tau de pe blog. Cam asa vad si eu problema comunitatilor. Transparenta si echitabilitate, fara ele nu se poate. Imi pare totusi bine ca dupa lectiile invatate inca mai ai puterea sa speri in comunitati. Iar din experienta ta poate vor avea de invatat si altii. Este pacat ca se intampla si lucruri de genul asta, care intr-adevar fac rau miscarii in sine, dar sunt convins ca se se vor filtra lucrurile cu timpul si in ce priveste comunitatile. Sper ca in cazul Armonia Brassovia lucrurile sa evolueze in directia corecta si poate intr-o buna zi, cine stie, vei avea suficienta incredere ca sa ni te alaturi. Cred ca ne-ar prinde bine sa avem in mijlocul nostru un nenea Ioan asa ca matale.

      Ștergere
    5. Da, mi-a placut lectura si se vede experienta, Ioan I., as avea o observatie totusi, nu cred ca albinele reprezinta o buna comparatie cu comunitatea, dar te inteleg, alt exemplu e greu de gasit. Eu as zice ca nu suporta nici o comparatie. Spun asta din perspectiva unui vechi apicultor (acum delasat) si dupa o lunga meditatie asupra subiectului. Ioan

      Ștergere
    6. Exemplul cu albinele venea din... inima mea (şi)de apicultor care le iubeste nespus de mult! Deseori glumesc spunand ca ele se aseamana cu oamenii din doua puncte de vedere: aduna mai mult decat le trebuie si... fura. Adevarul este ca... le consider un soi de ingeri deghizati.

      Cat despre posibilitatea "fuzionarii" cu o Comunitate, pentru mine e simplu, imi leg "casa" de carligul masinii si o duc unde vreau. Trebuie sa am numai unde... Asta e o problema de viitor.

      Ștergere
    7. O sa va dedic la amandoi urmatorul articol. Cu Ioan N. am mai povestit cu tema asta, iar cu Ioan I. sunt sigur ca o sa mai vorbim pe viitor. Deocamdata in comunitate sunt singurul apicultor, dar probabil lucrurile nu vor ramane asa pentru multa vreme. O sa va atraga comunitatea ca un magnet. Hehe, amandoi Ioan si ambii pasionati de albine, cred ca aveti in comun mai mult decat credeti. Eu deja m-am obisnuit, incepand din decembrie 2012 regula a devenit in medie cam o "coincidenta" pe zi... :)

      Ștergere
  3. un exemplu demn de urmat.. pt cei care nu vor sa porneasca chiar de la zero :
    http://totb.ro/video-un-sat-medieval-abandonat-a-devenit-sat-ecologic-autosuficient/

    RăspundețiȘtergere