duminică, 15 iulie 2012

Dreptul la proprietate si bunele intentii

Se spune ca drumul spre iad este pavat cu intentii bune. Aparea acum vreo jumatate de secol un sistem care pentru tot mai putini ramane de trista amintire daca este sa-l comparam cu cel prezentat in ziua de azi la tembelizor. Comunismul. In teorie acesta pleca de la o idee aparent de bun simt, cum ca planeta asta sau cel putin bucati mari din ea, pe care ne ducem cu toti traiul, e pacat sa fie date in stapanire unei sigure persoane care sa dispuna dupa bunul plac de ele. Aceasta idee era diametral opusa sistemului capitalist care stipula ca nu exista limite. Daca te descurci sa faci suficienti bani poti cumpara toata planeta. Ba pe deasupra sa o si lasi plocon vreunui mostenitor tembel care sa o faca praf ulterior. Cu tot cu resurse, oameni si ce se mai gaseste prin zona.

Spuneam ca in teorie ideea de la care s-a plecat initial in comunism parea una buna. Adica binele celor multi si impartirea resurselor astfel incat unii sa nu moara de foame in timp ce altii baga in rezervor la jeep masa lor pe un an. Plecand de la intentia cea buna, in realitate stim cu totii ceea ce a urmat. Baietii au decretat ca fiecare poate detine maxim o casa si o masina. Iar restul era considerat proprietate comuna: fabrici sau terenuri, paduri sau ape, minereuri sau petrol. Prima problema care a aparut a fost aceea ca oamenii erau cam reluctanti in a ceda ceea ce le prisosea conform definitiei comunistilor. Adica terenurile, fabricile sau castelele la care ei considerau ca au drept de proprietate. Si a iesit nasol. A doua problema a fost administrarea centralizata. Care era facuta tot de oameni. Cu aceleasi metehne vechi, ca este greu sa schimbi sistemul dar sa pastrezi oamenii. Baietii ajunsi in fruntea statului aveau putere absoluta. Devenisera de fapt noii monarhi. Aceeasi marie cu alta palarie. Si iar a iesit nasol.

Probabil va puneti deja de cateva minute intrebarea: de unde pana unde articolul asta ? Mai ales dupa atata perioada de pauza publicistica. Pai ce sa va spun, ca m-am cam tot lovit de problema in ultima vreme. Si ma macina. Iar de scarpinat m-am mai scarpinat eu la modul abstract pe aici. Atunci cand incercam sa explic, filozofic vorbind, ca din punct de vedere al constiintei proprietatea este un moft, asa cum mai ziceau unii pe vremuri. Avand in vedere ca nici macar atomii propriului corp nu-i detinem, ci-i inchiriem pe o perioada limitata din universul inconjurator, la ce bun sa ne mai batem capul cu case, terenuri si alte nebunii ?

Pai ne batem capul de plictiseala. Pentru ca in politica tot mizerii se intampla, economia a trecut cu nivelul de rahat mult deasupra capului dar inca se mai zbate, iar sistemul actual are termen de expirare anul acesta. Asa ca putem dezbate chestii mai interesante in timp ce altii se dau de ceasul mortii incercand sa apere statul degeaba, pardon... "statul de drept" si democratia asta in care 3 milioane salariati lucreaza si platesc impozite, iar 18 milioane voteaza cum se impart "corect" banii obtinuti de ei. Sa revenim asadar la oile noastre. Adica sa vedem daca sunt sau nu ale noastre si daca nu ale cui ar trebui ele sa fie de fapt.

Ziceam mai sus ca una din problemele comunismului au fost oamenii ajunsi la varful sistemului. Care isi pastrasesa in mare parte apucaturile de pe vremuri: cat mai mult pentru mine si ai mei, in sistem PCR = pile-cunostinte-relatii iar restul ura si la coada la salam de soia. Ce-i drept privind in retrospectiva, salamul de soia nu ne-a facut rau. Mai ales ca soia nu era modificata genetic de monsanto pe vremea aia, iar comparata cu mcdonads si coca-cola soia era de fapt sanatate curata fara mistouri. Dar sa nu deviem din nou. Oamenii asadar, din varful piramidei, ar fi putut transforma comunismul intr-un experiment de succes daca aplicau corect teoria.

Bine-bine, veti spune, pai daca am aplica corect capitalismul ajungem tot acolo. Adica daca am avea o piata libera pe bune, cum visau economistii austrieci, fara bani imprimati in nestire de bancile centrale, fara privatizarea profiturilor si socializarea pierderilor. N-am ajunge tot acolo ? Adica la o viata mai buna pentru toata lumea ? Ba da. Pai si cine sunt de vina, nu tot oamenii ? Bancherii si politicienii care nu stiu cum sa-i mai mulga pe cei multi spre folosul propriu. Deci in final nu-i nici o deosebire majora intre membrii PCR, monarhii de pe vremuri si politicienii sau bancherii de azi ? Ba da. Astia din urma exploateaza cel mai eficient pe restul. Ba au reusit pentru o buna perioada sa le ofere chiar senzatia de libertate si neexploatare.

Dar in final tot acolo ajungem: daca oamenii si-ar schimba mentalitatea, pana la urma oricare din sisteme ar functiona. Deci poate ar fi mai bine sa incepem prin schimbarea mentalitatii. Se poate insa schimba mentalitatea fara a schimba sistemul mai inainte ? Asta este o problema clasica de tip ce a fost intai, oul sau gaina. Care se poate rezolva tot prin metode clasice. Una ar fi metoda oul lui columb. Se sparge oul. In cazul nostru sistemul. Pac, spargi un pic sistemul la un cap, iar dupa reset toata lumea va fi pe picioarele ei. Ideal sa spargi capul de la care se impute pestele. Ouale de peste se numesc icre. Deci cateva capete sparte de mancatori de icre negre ar fi ideale pentru resetarea sistemului. Evident, va fi dureros, ca orice reset de sistem, dar nu poti face omleta fara sa spargi cateva oua. Mda, stiu, asa ziceau si comunistii. Nu poti avea egalitate fara sa confisti cateva ferme de gaini. Doar un capitalist adevarat va fi oricand de acord sa sparga cateva oua, atata timp cat nu e vorba de ouale lui, ci ale angajatilor sai.

La naiba, am luat-o razna rau de tot. S-a facut deja cam tarziu de cand am inceput sa scriu articolul si incep sa-mi pierd ideile. Gata, mi-am adus aminte unde voiam sa ajung. La limita. Pentru ca mereu e vorba de granite. Unde setam limita proprietatii ? La o casa si o masina cum faceau comunistii sau la o planeta intreaga cum faceau capitalistii ? Este la mintea gainii ca va trebui sa o punem undeva de la mijloc. Dar cat de la mijloc si unde naiba este mijlocul ala ca fiecare are alta opinie ? Mda, pai cui ii convine sa discute de limite atunci cand visam cu totii la mai multa libertate odata cu prabusirea sistemului actual. Mie nu. Asa ca in loc de un raspuns, va las cu o intrebare. La care sa raspundeti voi, astia care mai dati paianjenii la o parte de pe blog. Hai, sa ne auzim cu bine, ca cine stie cand mai prind timp si inspiratie pentru urmatorul articol. Daca asta se poate numi articol... ;)

P.S. Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.