sâmbătă, 16 octombrie 2010

De weekend - critica cinematografica

Weekend-ul acesta in loc de recomandarea unui singur material video, vom face lucrurile un pic mai altfel. Va promiteam de mult ca o sa incerc sa fac la un moment dat o comparatie intre filmele aparute tot mai des in ultima vreme si care incercau sa explice cu mai mult sau mai putin succes o parte din problemele prin care trecem cu totii in acest moment. Si cum am avut mai mult timp zilele acestea sa revad o parte din materialele respective, m-am gandit ca as putea organiza aceasta mica sesiune de "critica cinematografica" sub forma unui top. Cu care bineinteles veti putea sau nu sa fiti de acord.

Ca sa n-o mai lungim prea tare, incepem asa cum se obisnuieste, cu treapta cea mai de jos, adica filmul pe care personal l-as clasa pe ultimul loc. Nominalizarea mea ar fi aici Capitalism - A love story. Motive ? Multe. Nici nu stiu de unde sa incep. E singurul din lista unde pur si simplu nu am rezistat sa-l urmaresc pana la capat si am mai derulat pe ici pe colo. Ma stiti deja ca nu sunt adeptul unei ideologii economice bazata pe crestere infinita si care pune accente doar pe materialism. Dar a fi de acord cu ceea ce a facut Michael Moore in cazul capitalismului, este ca si cum ai fi de acord sa ia bataie pisica ce a furat ieri salamul pentru laptele pe care l-a baut azi catzelul. Mergand pe principiul ca daca tot e vinovata, de ce sa nu dam in ea. Am suportat cu stoicism povestile triste cu tot felul de familii nefericite, cu baietii care profitau de licitatii, am zambit la partea cu Reagan sau cu judecatorul care baga copii la inchisoare pentru ca erau obraznici, desi vedeam in exemplele respective mai mult vina statului decat a capitalismului. Dar cand s-a ajuns la partea cu preotii si crucea lui Isus suprapusa peste wall-street n-am mai rezistat. Am inceput sa derulez printre povestile cu GM pana la finalul unde statul promitea prin niste legi inutile ca tuturor o sa ne fie bine, dar in schimb a venit uraganul Katrina si n-a mai fost. Ca o concluzie, mi s-a parut un film slab si populist. Un gen de OTV-lizare economica, in care se incerca impresionarea publicului prin povesti triste si masuri nerealiste care aveau prea putina legatura cu subiectul in discutie.

Pe o treapta net superioara se afla urmatorul film, care este intr-un fel opusul celui dintai. Atat in ce priveste orientarea politica, cat si opinia despre conceptul de piata libera si ideologie capitalista. E vorba de Generation Zero, filmul pe care l-am comentat deja AICI si caruia ii voi face o prezentare mai scurta acum. Pe langa ce spuneam acolo as mai adauga ca pisica incearca de data asta sa fie aruncata indirectia diferentei de educatie dintre generatii. Iar vina sa fie a bietilor hippie care in anii 60 ne dadeau primele lectii de libertate si egalitate, dupa secole intregi de falsa ideologie morala si dogma puritana. Adica ne place piata libera, dar nu ne place libertatea unora de a demonstra sau a face cu corpul lor ce au ei chef. Ca sa vezi contradictie. Iar ceea ce nu inteleg realizatorii filmului este ca si in cazul in care cei cateva zeci de CEO ai marilor banci si baieti de la conducerea FED ar face parte din respectiva generatie "iresponsabila" n-ar fi o problema. Pentru ca inainte sa iasa la pensie, ne vor scapa si de vechile dogme financiare si de vechea paradigma economica, chiar daca o vor face de data asta inconstient. Cum ? Falimentand caritasul financiar-bancar. Iar daca tot am adus aminte de caritas, as dori sa mentionez si filmul Kapitalism - reteta noastra secreta. Care e cam intre primele doua filme prezentate anterior, dar pe care nu-l voi include in "top". Pentru ca nu vorbeste de macroeconomie ci despre macrogainarii din microeconomia Romaniei... :)

Trecand totusi la urmatorul material din lista, ajungem la filmul Meltup. Ai carui autori, spre deosebire de cei ai filmului precedent, vorbeau de criza actuala INAINTE ca aceasta sa aibe loc. Mare diferenta. Care le da multe puncte drept bonus la capitolul credibilitate. Ce spun respectivii stiti deja, asa ca n-o sa insist prea mult. Explica si ei greselile facute prin salvarea marilor banci responsabile de umflarea baloanelor si declansarea crizei. Spre deosebire de Generation Zero indraznesc totusi sa faca un pas mai aproape de concluzie si sa faca previziuni privind soarta dolarului, ca si a raportului dintre acesta si alte monede mai solide.

Trecem insa la urmatorul candidat. As pune filmul Collapse deasupra documentarului Meltup din mai multe motive. In primul rand pentru ca merge un pic dincolo de nivelul superficial al economiei, dincolo de simple cifre despre PIB, grafice cu somajul, monede sau ideologii economice. Collapse ajunge la povestea care ne loveste ceva mai aproape de realitate. E vorba de problema resurselor, de care ne povestea si Chris Martenson inca din 2008. Este in mare parte o recapitulare in care Michael Ruppert nu se mai chinuie sa demonstreze situatia trista a resurselor, asa cum se facea in crashcourse. Avem un fel de concluzie si trecere in revista a situatiei in care ne aflam din punct de vedere economic, financiar sau social corelat insa cu problemele energetice si de resurse pe care filmele anterioare le ignora total. Finalul este unul oarecum pesimist privit din prisma unui om singur si obosit, care e satul deja sa explice de prea multe ori lucrurile respective. Intelege insa ca viitorul va fi unul al colaborarii pe plan local, al micilor comunitati, din care se va dezvolta ulterior un nou model de societate. Deci putem spune ca daca nu e chiar optimist, mai are totusi speranta renasterii omenirii si a unui sistem bazat pe alte principii.

Partea de care se lovesc insa majoritatea celor care inteleg problema resurselor limitate este in general cea legata de tehnologie. Atat Michael Ruppert cat si Chris Martenson desi au reusit sa scape din dogma ideologica sau cea economica, mai au un pic de luptat cu dogma stiintifica. Cel care consider ca a reusit macar partial sa castige batalia cu tehnologia este Jacques Fresco, motiv pentru care l-as plasa pe o treapta superioara. Materialul despre societatea imaginata de el l-am supus chiar de curand dezbaterii acum cateva zile, asa ca nu voi insista nici aici prea mult. Ideea este insa ca n-ar trebui sa ne bazam pe vechea stiinta mai mult decat ne bazam pe vechea economie. Iar daca pana acum omenirea si-a rezolvat multe din problemele sale de fapt cu ajutorul tehnicii, ingineriei, mecanicii sau fizicii si nu cu ajutorul banilor, este destul de posibil sa o faca din nou.

Am vorbit pana acum de libertate ideologica, de libertate economica si de libertate tehnologica. Ce-ar mai fi de adaugat ? Unii considera ca ar mai fi totusi ceva. Daca ati urmarit cu atentie filmuletele cu Jacques Fresco ati observat cu siguranta ca si el are o doza oarecare de scepticism. Iar acest scepticism se manifesta in special cand vine vorba de latura mai putin materiala a problemelor. Am putea astfel sa-i reprosam lui Jacques ca mai are o ultima dogma de care ar trebui sa scape. Cea spirituala. E vorba de vechile religii pe care le-a demontat logic, la fel cum a facut-o cu economia sau cu modelul social, dar in cazul carora nu a gasit inca o alternativa. Aici, la capitolul spiritualitate, materialele ar fi multe. Am ales insa un filmulet gasit recent cu ajutorul lui Cristian si numit Tuning In. E vorba de balansarea intre pozitiv si negativ de care va tot spuneam. Dupa atatea materiale pesimiste, negative sau agresive precum filmele de la inceputul listei, nu strica sa te relaxezi cu un pic cu muzica ambientala, meditand la o lume mai buna... :)

P.S. Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.

32 de comentarii:

  1. Ma folosesc de postarea ta pentru a propune un filmulet de la Mises Institute
    http://www.youtube.com/user/misesmedia#p/u/14/8mb5555PCfU
    Cu dedicatie pentru toti aceia care mai ofteaza dupa socialism

    RăspundețiȘtergere
  2. Profit si eu!!!
    Pentru cei care nu il stiu pe George Carlin, si eu l-am descoperit de curand, el ofera o perspectiva unica asupra lucrurilor:
    http://www.youtube.com/watch?v=E_8vVKyiBZ8
    http://www.youtube.com/watch?v=HhXOU5aoanU&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari, Flavian, pentru Amalia, in primul rind. Sa-ti traiasca si sa te bucuri de ea!
    In ceea ce priveste clasamentul tau, eu n-as fi asa dur in ceea ce priveste filmul lui M. Moore. Daca vei verifica acest link (http://newamerica-now.blogspot.com/2010/10/real-horror-story-us-economic-meltdown.html), vei vedea ca "povestea" evacuarilor silite a devenit o problema cit se poate de serioasa la americani ("foreclosuregate"), incit nici macar bancile nu mai stiu pe unde sa mai scoata camasa (recent, BoA a stopat complet procesul de foreclosure, din cauze atit evidente, cit si obscure, ceva falsuri in acte). Asa ca nu doar cele citeva familii din filmul lui MM sunt afectate de pacoste, ci mult mai multe. Personal, as plasa filmul lui MM la jumatatea clasamentului.
    P.S. Dar de (pen)ultima creatie a lui Alex Jones, ce spui? Sau ti se pare prea radical, incit nici nu l-ai vazut?

    RăspundețiȘtergere
  4. Gabi - mersi, o sa-l urmaresc. Daca e la fel ca restul materialelor scolii austriece banuiesc ca se plaseaza pe un loc decent in "top" fiind undeva pe la nivel cu Meltup

    voevod - da, stiu perspectiva lui Carlin. E cam aceeasi cu cea de la divertis: kaka-maka... :)

    Anonim - mersi. Stiu de povestea cu forclosure de la BofA si nu numai. Cu atat mai tare ma deranjeaza faptul ca Moore se foloseste de suferinta, foarte reala de altfel, a oamenilor respectivi pentru a promova niste idei gresite.

    De Alex Jones ce sa mai zic. Daca ne uitam pe lista sa de "creatii" si vedem de cate ori se repeta chestii gen terror, death, evil, enslavement sau altele de genul, lucrurile devin destul de limpezi... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Generation Zero: in interviurile astea (3 parti), John Xenakis vorbeste mai pe larg si mai clar despre generatii decat a apucat sa o faca in film.
    Flavian: felicitari pentru fericitul eveniment!
    Walter Ego

    RăspundețiȘtergere
  6. Flavian, vorbesti frumos aici despre vechea economie, vechea politica, vechea tehnologie, vechea stiinta cum ca nu ne vom mai putea baza pe ele in viitorul apropiat...Dar natura umana, omul, nu ramane cel vechi? Cu aceleasi patimi, necesitati si tenebre? Tu nu vezi ca tehnologia s-a dezvoltat intr-un ritm mult mai rapid decat a evoluat si s-a adaptat fiinta umana? Toate bune, dar in lumea noua, a viitorului, va fi tot omul cel vechi - grobian, rapace, lacom si lipsit de empatie. Cum il schimbi pe asta?

    RăspundețiȘtergere
  7. anonim, 03:51, ultimul "anonim" care a postat> criza a mai schimbat cate ceva din natura umana, cel putin la capitolul lacomie iratonala, nu? greed is good nu se prea mai aude....exista si un puseu spre spiritual care sper sa fie de durata...sigur, sunt pasi mici, dar sa nu uitam ca sunt facuti in 3 ani doar...

    RăspundețiȘtergere
  8. Dezvoltarea creierului uman cu ajutorul stiintei si tehnologiei are ca obiectiv intelegerea lumii spirituale (si nu fabricarea unui mercedes mai performant cu sau fara baterie).
    Pe masura ce realizam acest lucru (nu toti dintre noi, din pacate) vom descoperi legile morale care guverneaza universul, care practicindu-le ne vom deschide spre noile tehnologii si procedee stiintifice, care nu pot fi accesate fara un comporatment moral.
    Caci totul este pregatit, cu conditia ca constiinta noastra sa fie si ea.
    Avem cu totii inca mult de lucru!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cea mai mare greseala a vremurilor noastre este ca stiinta si religia sunt percepute ca doua forte contradictorii si ireductibile.
    Greseala intelectuala.
    Edouard SCHURE, 1889

    RăspundețiȘtergere
  10. @Cristi Dogaru
    Nu subestima fiara din om, primitivismul ancestral. Va mai curge multa apa pe Dunare pana cand omul mediu va ajunge la intelegerea sensului existentei despre care face vorbire Horatiu...
    Crezi ca astazi sunt multi ce accepta ipoteza asta: "Pe masura ce realizam acest lucru (nu toti dintre noi, din pacate) vom descoperi legile morale care guverneaza universul, care practicindu-le ne vom deschide spre noile tehnologii si procedee stiintifice, care nu pot fi accesate fara un comporatment moral. Caci totul este pregatit, cu conditia ca constiinta noastra sa fie si ea." ?
    Pregatirea constiintei...unde o vezi tu in jurul tau? Simti ca esti inconjurat de oameni compatibili cu tine, asemenea?
    Paranteza: iti urmaresc blogul, te felicit ptr calitatea majoritatii ideilor din articole...dar uita-te, nu-ti comenteaza mai nimeni la ele, oare de ce? Nu cumva majoritatea iti este neasemenea? Si cum crezi ca poti face congruenta intre perceptia ta si a lor? Eu zic ca suntem aici, pe bloguri, o minoritate - vazuti din afara, de catre majoritate, ca inadaptati. Nu te iluziona cu ideea ca ceilalti ar cocheta cu ideile tale, ale mele sau ale lui Flavian sau Horatiu. Imi amintesc de o vorba a lui Buddha: "greu e sa pornesti la drum cu cei neasemenea!"

    RăspundețiȘtergere
  11. Anonim, in mare ti-au cam raspuns Cristian si Horatiu la prima parte a intrebarii tale. Cat priveste a doua parte, cred ca este atat o problema de perceptie cat si una de conjunctura.

    De perceptie adica unii prefera sa vada jumatatea plina a paharului sau sa traiasca in zone in care paharul este mai plin ca sa zic asa. Conjunctura se refera la momentele actuale de criza in care multi vor fi nevoiti sa-si regandeasca setul de valori pe principiul sutului in fund si pasului inainte... :)

    Astfel "majoritatea" incepe sa asculte si ea ideile "minoritatii" dupa principiul masei critice de care s-a tot vorbit. Eu observ pe cei din anturajul meu carora le mai scapam pe vremuri cate o vorba despre imobiliare, criza economica, metale pretioase sau altele de genul cum au inceput sa devina tot mai atenti si sa dea din umeri mai putin in ultima vreme.

    RăspundețiȘtergere
  12. Partea mai proasta este ca o perioada de lipsuri si carente poate duce si la sminteli de toate felurile.
    Adevarat este ca poate avem mai mult timp de meditat la chestii cu adevarat importante, dar nu trebuie subestimata forta destructiva a foamei bazale.

    RăspundețiȘtergere
  13. Anonimul,

    Cand o sa vina anul 2012, se vor alinia planetele si va trece o raza de unde gamma peste pamant, locuitorii se vor lua de maini si se vor infrati intr-o voiosie planetara, extraterestrii vor ateriza si ei si vor face poze cu terestrii, iar oamenii vor fi in sfarsit cu totii legati intr-un ocean fara limite de constiinta universala. Ca urmare a trezirii spirituale a speciei la o noua dimensiune, fiecare va munci din placere si va consuma cat are nevoie.

    Pentru explicatii, google "loss of boundaries" + consciousness.

    RăspundețiȘtergere
  14. Tudor, ipoteza ta are o chichita "nashpa": nu tine cont de liberul arbitru.
    Chiar daca printr-un procedeu oarecare unui individ i se arata o alta dimensiune superioara, asta nu i-l scuteste pe fericit sa muncasca la greu asupra propriului ego.
    Ori faptul ca vom avea (ipotetic) acces in alt nivel nu inseamna ca nu i-l vom umple si pe ala de rahat...

    RăspundețiȘtergere
  15. Pongo,

    Poti sa-ti umpli nivelul cu ce-ti place, eu ziceam in gluma.

    Daca tu o iei in serios, stiu ca asta implica disparitia egoului odata cu integrarea in nivelul superior.

    Depinde cu ce umpli nivelul ala, sau cum i-l umpli, ca sa te citez. Probabil ca pe viitor oamenii vor comunica la un mod foarte superior, iar chestiile astea vor fi niste amanunte.

    RăspundețiȘtergere
  16. Tudor, ma bucur :)
    Insa ipoteza asta am mai auzit-o si chiar sunt unii care cred in ea.

    RăspundețiȘtergere
  17. Tudor - ai mai uitat un element care vine de obicei "la pachet" cu teoriile respective: nimeni nu e obligat sa traiasca in rahatul creat de altii daca nu doreste asta. Pentru ca fiecare isi creeaza propria realitate, propriul univers paralel in care lucrurile se desfasoara exact asa cum vrea el... ;)

    Dar chiar daca lucrurile nu se vor desfasura asa cum zic teoriile respective, avem destule exemple din lumea veche care arata ca se poate si pasnic. Prabusirea imperiului sovietic a fost destul de calma, iar cubanezii au reusit sa supravietuiasca in mod sustenabil si independent de restul lumii.

    RăspundețiȘtergere
  18. Flavian,

    Nu stiu daca istoria e relevanta, eu unul nu cred ca se repeta. Ceea ce "se repeta" e raspunsul instinctelor la diverse scheme de organizare sociala incercate. Cand ai aceeasi schema, rezultatele tind sa iasa cam la fel in mare. De exemplu, cand imperiul roman intra in declin, era o atmosfera de lipsa de orientare prin zona, iar asta a fost contemporana cu aparitia stoicismului, epicurianismul si .. in lipsa aia de orizont a prins radacini crestinismul timpuriu. Asa si-au gasit salvarea acesti homo sapiens sapiens cu mijloacele pe care le aveau atunci.

    Acum la intrarea in declin a imperiului american, care a fost mai degraba economico-militar, lucrurile isi cauta un echilibru din nou. Unii zic ca China va deveni noua putere si incep sa invete chineza. Sunt aceiasi care se apucau sa invete japoneza prin anii 70, chiar 80. Acum se pregatesc de japonificarea Americii in sens negativ si chinezificarea lumii in sens pozitiv. Oamenii chiar nu pot sa vada dincolo de cateva decade.

    Eu din ce observ prin vest, lucrurile evolueaza mai degraba spre faza "stoica" a individualismului, in care indivizii se baricadeaza in ei insisi si isi fac provizii. Numai ca de data asta calea salvarii intr-o alta lume, pe care a luat-o Europa spre evul mediu, e inchisa de stiinta, care-i forteaza pe oameni fie sa se salveze aici, fie sa evadeze in diverse formule transpersonale (budism, misticism cu termeni stiintifici, diverse farmacii de vise, etc).
    Se pare ca oamenii sunt niste animale care nu suporta realitatea, au o nevoie biologica de delusions.

    RăspundețiȘtergere
  19. Am zis delusions ca sa nu zic delir, sau cum ii zic romanii pe franceza, gen.

    RăspundețiȘtergere
  20. Tudor, eu n-am zis ca se repeta ceva, am zis doar ca exista si exemple de prabusire a unor sisteme in care lucrurile s-au desfasurat relativ pasnic.

    Chiar si in vechea paradigma, unde lucrurile au evoluat fara expandarea constiintei sau ajutor primit de la vecinii de pe alte planete, au fost momente dificile in care lucrurile s-au finalizat totusi pozitiv.

    Iar discutia despre realitate, ce este ea si cat de subiectiva poate fi parca am mai avut-o o data... :)

    RăspundețiȘtergere
  21. Caderea comunismului, o situatie foarte diferita de ce se intampla acum. De data asta America nu se prabuseste pentru ca a avut un inamic mai puternic, ci din mai multe motive care s-au acumulat acum.

    Bine, comunismul s-a prabust pasnic pe la cehi si unguri, parca...

    RăspundețiȘtergere
  22. BTW, am zis de situatia cu imperiul roman pentru ca mi se pare ca e mult mai relevanta decat caderea comunismului. Adica schimbarile de acum sunt de genul unora care se produc o data la un numar de secole.

    Caderea comunismului si Cuba sunt situatii la nivel de cateva decade.

    Iar diferenta fata de imperiul roman e ca acum totul se intampla mai repede, pentru ca informatia circula aproape instantaneu. Romanii ca sa anunte o victorie militara aveau nevoie de o gramada de timp. Acum daca intervine banca centrala a Japoniei si depreciaza yenul, se afla instantaneu, iar efectele au loc intr-o zi.

    RăspundețiȘtergere
  23. Da, evident ca exista atat unele asemanari cat si deosebiri. Chestia pe care insistam eu era pasnicul. Pentru ca se poate si pasnic... :)

    Stiu ca unii insista pe distrugere, razboaie si alte "sminteli" dar zi-mi tu mie pe cati din generatia noastra care s-au fofilat fiecare cum a putut de armata prin facultati, mastere sau alte smecherii ii vezi aparand linia Prutului cu pusca in mana ? Te vezi cu casca in cap in transee ca pe vremuri ? Pe tine sau pe care din prietenii tai ? :)

    Intreb asta nu ca unul dintre respectivii, ci ca unul care totusi a facut mai bine de un an de academie in care am avut ocazia sa incerc cam toate armele de infanterie si sa frec destul la curatatul AK-ului. Cu toate astea ideea de a revedea in zilele noastre scena de care ziceam mai sus mi se pare atat de hilara incat nici nu are rost sa-mi bat capul cu asa ceva... ;)

    RăspundețiȘtergere
  24. Un numar finit de particule nu este susceptibil de transpozitii infinite; intr-o durata eterna, TOATE ORDINILE SI ASEZARILE POSIBILE SE VOR PRODUCE INTR-UN NUMAR INFINIT DE ORI. Lumea aceasta, cu toate detaliile ei, pana la cele mai marunte, a fost elaborata si anihilata si va fi elaborata si anihilata la infinit.
    Omul a fost bun, rau, primordial, animal, sublim, avar si tot asa o sa fie si in continuare.
    Nu exista nici un motiv de evadare din roata asta.

    RăspundețiȘtergere
  25. @Flavian

    De acord, dar daca va fi vorba de violente, cred ca ele nu vor fi in primul rand intre state. Decat daca americanii, mai parsivi din fire cum sunt ei, nu vor suporta sa fie impinsi intr-un colt in care nu mai sunt Number One, si vor declansa ceva urat.

    Violentele care pot sa apara din cauza prabusirii sistemului financiar sunt cele provocate de lipsuri si de oportunitatea de a face provizii pentru a supravietui. Cand se intampla chestii de genul asta, nici o armata mare nu te mai descurca. Sa speram ca nu se va ajunge la asa ceva.

    Daca te uiti la ce se inatmpla acum in Europa cu protestele, s-ar putea ca oamenii sa devina din ce in ce mai furiosi. Pai faceau astia misto de francezi ca au iesit in strada pentru ca considera un drept al lor innascut sa se faca ca muncesc si sa iasa la pensie la 60 de ani. Asta cam asa e, si cred ca asta e doar inceputul. Oamenii inca nu s-au trezit ca lumea din actualul sistem, ei inca mai cred ca lucrurile vor fi cam tot ca acum numai ca ceva mai modest. Plus nervozitatea din Europa legata de musulmani...plus ce mai fierbe si prin America. Furia asta nu trece cu o iesire la o bere si o discutie despre alternative energetice, extraterestrii sau ce-o mai fi.

    RăspundețiȘtergere
  26. @Tudor
    Pare-mi-se ca tu ai spus pe acest blog undeva, la un articol, ca oamenii cu copii sunt condamnati la optimism, n-au de ales. Asa si Flavian. Are 2 copii, sa-i traiasca, sa fie sanatosi! Il inteleg.
    Eu sunt capat de linie si-mi permit sa raman lucid si realist. Mai am foarte putine de pierdut. Doar sanatatea ma indeamna cateodata sa o dau in diverse iluzii, caci, nu-i asa, e greu sa faci fata pe termen lung unei realitati hade, smintite si brutale si cam fara iesire. Stii povestea cu lupul haituit de caini? Si care, ajuns pe marginea unei prapastii - in fata cainii, in spate haul -, a gasit unica solutie de scapare: s-a inghitit.
    Daca insisti in constienta, in luciditate nuda, ajungi sa-ti produci, in timp, ireversibile. Iar cand pleznesti pe undeva, incep toate sa scartaie. Si apoi, am fost ceva timp in arena si am simtit pofta de sange a omului lup. I-am inteles necesitatea de a supravietui in conditii extreme, aproape neconditionat de comportament etic sau de morala. Egoul e mai puternic decat orice incercare de apel la virtute, el doreste prelungirea indefinita a status-quo-ului existentei constiente si pentru asta e dispus la orice compromis. Caci asta e mecanismul ce ne-a adus pana in prezent, daca eram mai molateci, mai buni, poate eram azi doar trecut pentru devenirea universala.

    RăspundețiȘtergere
  27. Matei - la un moment dat te poti trezi din vis sau poti incepe altul... :)

    Tudor - ok, daca am lamurit partea cu conflictele, atunci e corect ceea ce spui despre miscarile de strada si oamenii care vor recurge poate la unele acte necugetate, asta e si motivul pentru care recomandam alegerea cu atentie a comunitatii in care vei petrece urmatorii ani. Nu vad nici eu prea roza treaba marile orase dependente de vechile sisteme de comert si logistica, e preferabila o comunitate mai mica si mai linistita atunci cand lucrurile vor deveni tulburi.

    Anonim - da, imi aduc si eu aminte de mesajul respectiv cu optimismul "conditionat". Doar ca am impresia ca de obicei tocmai aia care sunt la capat de linie nu prea au treaba cu luciditatea. Din contra, noi, ceilalti, oameni "seriosi" cu copii, s-ar presupune ca ar trebui sa fim mai ancorati in "realitate". Care realitate insa ramane sa vedem... :D

    Asa cum am mai zis, pentru mine totul pare de multe ori doar un "joc". Din care toti cei care nu sunt "eu" fac parte, dar numai ca o extensie a imaginatiei mele. Si uite asa ajung la ideea ca eu de fapt acum vorbesc cu "mine", nu cu "voi". Are we all one...? :)

    RăspundețiȘtergere
  28. Spoon boy: Do not try and bend the spoon. That's impossible. Instead... only try to realize the truth.
    Neo: What truth?
    Spoon boy: There is no spoon.
    Neo: There is no spoon?
    Spoon boy: Then you'll see, that it is not the spoon that bends, it is only yourself.

    RăspundețiȘtergere
  29. Boy: Do not try to think outside of the box. That's impossible. Instead only try to realize the truth.

    Neo: What truth?

    Boy: There is no box.

    Neo: No box? Then what am I sitting on?

    Boy: You are missing the point of the lesson.

    Neo: There's a lesson in all this gibberish?

    Boy: Just shut up and focus on the truth, willya?!? Sheesh! Some people's kids.

    RăspundețiȘtergere
  30. Anonim - hehe.. corect, a doua varianta este si ea destul de intalnita... :)

    RăspundețiȘtergere
  31. Flavian spunea:
    "am impresia ca de obicei tocmai aia care sunt la capat de linie nu prea au treaba cu luciditatea. Din contra, noi, ceilalti, oameni seriosi cu copii, s-ar presupune ca ar trebui sa fim mai ancorati in realitate".
    Atunci, intreb si eu, cum de recomanzi filmul interviu "Collapse" cu Michale Ruppert - un lup singuratic ce nu pare a mai avea nimic de pierdut. Inteleg ca pe el il consideri lucid, desi a ramas singur cu un caine nemaiavand nici bani de chirie. Paranteza: mi-au placut evadarile lui din real, atunci cand numara zambetele din fiece dimineata culese la plimbarea cu patrupedul. Si cum face el pipi pe taciunii arsi inainte de a-i arunca peste pamant. Oricum, pare a fi ceea ce se poate numi un om intelept si care a avut drept icoana in viata adevarul. Iar adevarul elibereaza. E mare lucru.

    RăspundețiȘtergere
  32. Pai recomandam filmul, nu persoana. Adica anumite idei din materialul respectiv, nu omul care le aduce. Lui Ruppert as putea sa-i gasesc si eu inca n defecte, dar nu pentru asta m-am uitat la film.

    Iar chestia cu luciditatea era o simpla generalizare. Spuneam ca asa stau lucrurile de obicei, exista si exceptii. Sunt si bunici care-s de multe ori mai lucizi si perspicace decat nepotii aflati in floarea varstei... :)

    RăspundețiȘtergere