vineri, 12 martie 2010

Teama fara rost si experientele utile

Am mai discutat aici incercand sa fac o paralela intre tranzitia pe care noi ca romani am trait-o pe propria piele si schimbarile care vor veni. Sunt lucruri pe care consider ca poate nu am insistat suficient atunci cand prezentam o simpla privire asupra viitorului. In special cand ma lovesc de persoane aflate sub influenta puzderiei de materiale aparute in ultima vreme pe internet. Care exagereaza uneori pe partea cu pesimismul si conspirationismul, probabil din cauza ca autorii inca nu au trecut de un anumit nivel.

Prima reactie a celor care trec de faza denial si inteleg ca dezintegrarea sistemelor actuale chiar poate avea loc este teama. In acel moment se activeaza in cap toate materialele citite in ultima vreme ce prezinta scenarii care mai de care mai pesimiste. Si care mai de care mai reale sau nu. Multi din pacate se opresc acolo. Pentru cei care au puterea sa treaca mai departe, urmeaza o noua etapa. Aceea a unui optimism realist. Care explica faptul ca exista viata si post-crash. Una chiar mai buna decat cea actuala. Fara banci, bani virtuali si goana consumerista dupa acumulari materiale. Trecerea va fi bineinteles una grea. Dar tocmai de aceea e nevoie sa ne pastram optimismul. Si sa intelegem din timp ce, cum si de ce se intampla. Pentru a nu ceda in fata panicii la primele falimente bancare si a aluneca pe spirala negativismului fara rost care nu duce nicaieri.

Oare noi suntem aceia care avem nevoie de lectii de la altii in ce priveste subiectul prabusirii sistemelor economice si sociale ? Nu cumva avem multa mai multa experienta recenta la acest capitol fata de toti creatorii de materiale conspirationiste de peste ocean ? Cine a trecut acum douazeci de ani printr-un crash de sistem urmat de o "tranzitie" dura si nici acum incheiata ? Noi sau ei ? Chiar n-am invatat nimic de atunci ? Sau am uitat asa de repede ? Parca se spunea ca ceea ce nu te omoara, te face mai puternic. Ca iti ofera o lectie, o experienta de viata si un punct de vedere in plus.

Stiu ca atunci eram mai obisnuiti cu greul, iar in ultima vreme ne-am cam lenevit. Dar eram si mai speriati. Mai putin informati si mai usor manipulabili. Mai saraci si cu mai putine mijloace de organizare. In special in domeniul comunicatiilor sau transporturilor. Acum lumea s-a mai desteptat si are la indemana mijloace de comunicare evoluate in loc de un singur post TV unde sa urmareasca "revolutia in direct". Da, poate infrastructura va avea de suferit pe ici pe colo. Vor pica poate unele sisteme energetice. Dar din atata nebunie de retele de telefonie mobila sau fixa si internet, macar o parte vor supravietui. Ca si radiourile si televiziunile locale, atat cele oficiale cat si cele fara licenta. La fel si statiile de emisie radioamator sau CB. Care au cunoscut o crestere in ultima vreme, inclusiv in randul soferilor impulsionati recent si de "noile radare".

Eu cred ca aceasta descentralizare va duce tocmai la eliminarea controlului de care se sperie amatorii de filmulete NWO. In momentul prabusirii structurilor statale sub propria greutate si a sistemului financiar, cine mai crede in realizarea scenariilor cu statul politienesc ? In ziua de azi nu mai ai armate intregi cu care sa supui populatia "recalcitranta". Iar la finalul zilei soldatii sunt si ei oameni. Armata e cu noi, ati uitat ? Politia si jandarmii sunt o gluma ca forta de impunere a ordinii in fata unor mase intregi de oameni determinati. Pentru ca aici nu vorbim de simple greve ale bugetarilor, ci de situatii cu adevarat critice. Iar cu toate bancurile mai sunt si in politie oameni care gandesc, pe langa marea majoritate care o fac pentru bani. Bani ce nu vor mai avea nici o valoare in momentul prabusirii bancilor.

Cred ca e momentul sa ne trezim si sa ne folosim capul. Sa nu mai luam de bune toate materialele de care e netul plin si care par a fi facute mai mult pentru a induce teama. De catre niste persoane ce nu au trecut in viata lor prin greutatile unui sistem comunist. Care ulterior s-a prabusit aducand o nesfasita tranzitie catre atat-laudatul "capitalism" la care visam pe vremuri. Eu va spun ca o sa fie greu, dar nu imposibil. Iar teama nu ajuta nicicum, ci informarea si intelegerea sunt cele mai importante. Nu cred ca "baietii rai" - ce abuzeaza de pozitiile lor dominante pentru a manipula, a prosti lumea sau a incerca sa o controleze prin limitari in domeniul energetic si economic - sunt chiar asa "atotputernici" cum vor sa ne convinga. Si ce uita sa va spuna de obicei materialele conspirationiste create de cei care se tem sau vor sa induca teama este ca mai sunt si baieti buni. Care au si ei un cuvant de spus in povestea asta. De aceea, asa cum am mai repetat, voi continua sa astept cu o minte deschisa vremurile ce vor veni. Iar daca unii dintre voi nu-mi impartasiti ideile sau optimismul, rugamintea este ca de obicei sa nu folositi pietre. Prea mari... smile.gif

P.S. Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.

23 de comentarii:

  1. Stii care este cea mai mare problema?
    Ca unii trag hais si unii cea.Nu exista un consens pentru ca sunt TOTI infumurati. Daca s-ar conveni sa fure toti(ca-n comunism) n-ar fi probleme majore. Daca s-ar merge pe principiul sa am si eu capra nu sa moara capra vecinului ar fi ok. Dar daca dam in partea in care vine vecinul sa cumpere o capra ca tocmai mi-a fatat si am prea multe si ii cer pret cat pentru 5 capre nu facem nimic.

    RăspundețiȘtergere
  2. 1. Cred ca te-ai cam grabit in scris si ai fost neatent "autorii inca nu a trecut" (tastatura bat-o vina) si "Care explica ca" (aici suna urat rau) asta ca sa fiu carcotas.

    2. Istoria ne invata ca revolutia inseamna si panica, inseamna si dezamagire, inseamna mai mult decat o reasezare, iar in popor e o vorba ce ne spune ca "marea scoate toate mizeriile la suprafata dupa o furtuna". Revolutia franceza, mai inainte cea din Anglia s-au facut pe baze ideologice (daca nu ma insel) acum pe ce baza s-ar face?
    Mai stiu ca un sistem se poate invinge doar de un alt sistem sau din interior, iar cel actual inca nu are rival, toti puternicii lumi vor sa-l tina in viata.
    Probabil ca se cosmetizeaza ceva, se inlocuieste ceva si cam asta va fii tot.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hmm.. ciudat şi eu tot pe aceeaşi idee vroiam să scriu.. şi nu-i prima oară când mi se întâmplă. O fi ceva dincolo de noi? :)

    Într-adevăr îngrijorarea e mare şi de-o parte şi de alta.
    Băieţii răi s-au pregătit şi ei, pentru că deşi armata şi poliţia poate s-au cam rărit, acum există altceva, există armatele private. Jeep-urile alea din majoritatea intersecţiilor mari pe care scrie BGS iţi spun ceva?

    Oricum, de-acord cu tine nu e cazul să ne facem prea multe griji, viitorul va veni, bun sau rău, însă prezentul e aici, să nu uităm să-l savurăm..

    RăspundețiȘtergere
  4. rrrr - stiu, e trist uneori ca pierdem vremea cu certuri si lucruri inutile, in loc sa incercam sa fim un pic mai atenti la cei din jur si la ce putem face fiecare pentru a ne fi un pic mai bine tuturor. De aceea am inceput acest blog si duc munca de lamurire pe atatea forumuri. De aceea incurajam si initiative precum Dincolo de bani

    Akhenaton - mersi, am corectat. Am facut o compilatie a unor discutii de pe forum, iar la reeditare si adaugarea de completari au mai scapat niste acorduri si greseli.

    Revolutia de acum cred ca se va face pe baze spirituale si stiintifice. Vom asista la rasturnari de paradigme, la o fuziune intre stiinta si spiritualitate, moment in care ideologiile si doctrinele vor deveni irelevante.

    individul_x - sigur este ceva, dincolo de noi dar in acelasi timp si in noi. Si eu raman uneori uimit de frumusetea cu care lucrurile se potrivesc cateodata ca intr-un imens puzzle. Se pare ca cineva "acolo sus", face o treaba foarte buna... :-)

    In firmele de securitate lucreaza tot oameni, mai buni sau mai rai. De cele mai multe ori tot pentru a-si intretine familiile ca oricare dintre noi. Echilibrul cred ca e cel mai important. Nu trebuie subestimati sau ignorati nici "baietii rai" dar nu trebuie cazut nici pe panta cealalta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ar fi ceva sa ne retragem fiecare la casa lui cu livada, si sa schimbam obiceiurile consumiste cu ocupatii casnice.
    Din pacate asta e partea idilica a lucrurilor. Omenirea este by default violenta si nu va trece mult pana satul vecin va veni cu furci sa atenteze la visinele tale. Speranta de viata a crescut in ultimele sute de ani, pur si simplu ca nu ne mai caftim ca chiorii.
    Pe langa schimbare de atitudine moderna, e nevoie si de multa munca individuala. Or asta in istoria omenirii nu s-a intamplat. Statistic, lipsa de ceva se solutioneaza printr-o ciomageala colectiva si impunerea de "da-mi tot ce ai sau mori".
    La chestia asta nu cred ca exista rezolvare.

    RăspundețiȘtergere
  6. Robert, îţi propun următorul exerciţiu:

    Gândeşte-te serios de ce anume crezi tu că omenirea este by default violentă. Este mai mult decât o credinţă? Ai nişte argumente serioase?

    De asemenea gândeşte-te şi de unde vine frica, de faptul că satul vecin va năvăli peste tine cu furci. Cât de justificată este această frică?

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma gandesc la primul motiv care imi vine in minte : papica. Cand recolta e fripta de soare, si familionul simte foamea, il iei pe varul Maftei si vizitezi livada vecinului de la 20 km. Nu cred ca mai exista loc de filozofii cand e stomacul e somer.
    E ordinea naturii, pradatorii over everything.
    Apoi ma uit in istorie, ciomageala colectiva intre romani si unguri, romani si romani, cnezatul lui Menumorut cu pasalacul lui Burebista and so on. Totul pentru controlul resurselor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mda, chestia cu by default rau nici eu n-o pot accepta ca definitie sau axioma. Iar daca e sa privim in trecut, omenirea era atunci nu doar mai violenta ci si mult mai ignoranta, superstitioasa sau involuata.

    As putea gasi n argumente ca omul e by default bun si devine violent doar in anumite conjuncturi. In caz contrar omenirea nu ar fi supravietuit pana azi. Cred ca aici teama si neintelegerea sunt principalii factori ce trebuie analizati, nu firea si natura oamenilor.

    Sunt astfel recunoscator pe de o parte baietilor cu bailouturile ca au amanat inevitabilul si au dat ragaz multora sa inteleaga si sa participe la o transformare treptata. Ca si in povestea cu asa-zisele coincidente, cred ca "cineva acolo in eter" face o treaba excelenta chiar daca noi acum nu putem aprecia acest lucru la adevarata lui valoare.

    RăspundețiȘtergere
  9. Dupa mine, 100 centi la dolar pentru junk shit nu seamana a bailout, ci transfer de bogatie dintr-o tabela in alta. Pe de alta parte, exista impresia ca no-bailout sau semi-bailout ducea la un deranj mondial a doua zi. Probabilitate mare in cazul 2 sa nu mai fi vorbit azi aici.

    Oricum, nu sint gigi contra aici :), adopt aceasi strategie de urban survival si pregatit plasa de siguranta pentru familie. Doar ca nu am incredere in nimeni ca m-ar ajuta sau ar face ceva bine pentru ce il inconjoara. Multi nici macar nu observa, aia care observa nu fac nimic si aia care observa si fac ceva sint cu buzele umflate la spital.

    RăspundețiȘtergere
  10. Robert, nu te opri la prima explicaţie facilă, mergi spre rădăcina fricii, vezi ce-i cu ea. Vezi cât de reală sau cât de fabricată e.

    RăspundețiȘtergere
  11. Pai e destul de reala, pentru ca eu insumi as face la fel in caz de restriste. Omul este construit cu un mecanism built-in de "flight or fight" http://en.wikipedia.org/wiki/Fight-or-flight_response si este de ordinul instinctului de a actiona in felul asta. Pe masura ce trece stressul insa, spiritul colectiv ia initiativa si omul devine rational.
    Din cauza asta, nu toti sintem buni traderi sau chirurgi pe creier.

    RăspundețiȘtergere
  12. Dacă nu este în prezent frica nu este reală. Dacă pulsul nu-ţi creşte, muşchii nu ţi se încordează şi simţurile nu ţi se ascut şi nimic altceva nu mai există nu-i reală.
    Este o diferenţă între actualitatea fricii (frica reală) şi conceptualizarea fricii( frica închipuită).
    E important să faci distincţie între cele două şi să nu laşi ideea de frică să-ţi conducă acţiunile prezente..

    RăspundețiȘtergere
  13. Problema este ca sintem fiinte supuse obiceurilor si sigurantei. In fata neprevazutului nu sintem in stare reactionam in mod logic si rational. Pana la urma asta a fost scopul articolului. Am prins saracia din comunism, am vazut mancatoria dintre oameni pentru o bucata de paine. Apoi cand se schimba sistemul, nu e funny deloc. In primele momente din decembrie au mierlit-o o multime de oameni nevinovati, au urmat apoi luni de zile de mineriade si constiinta sociala aiuritoare.
    Stau si ma gandesc ce s-ar intampla in primele zile, luni, ani cand s-ar prabusi jmecheria si mai ales cat timp ar lua sa reluam o comunitate bazata pe altceva.
    Interesant e ca in istorie au existat comunitati absolut inofensive, care credeau in principii pasnice si bazate pe cunoastere. Si mai interesant e ca au fost rase de pe fata pamantului de majoritatea ignoranta.
    Ce vreau sa zic, e ca daca va fi vreo transformare in sistem, va fi una lenta si dureroasa, pentru ca toata lumea e constienta de pericole si de interdependenta. Dolarul nu va disparea in viitorul lung, luni vom avea higher high la SP, si poate Isarescu va scadea camata la hartzoagele astea din plastic. Pana nu ne vom plati datoriile, pana nu va scadea leveragele din sistem nu vom fi liberi sa schimbam ceva inspre bine.

    RăspundețiȘtergere
  14. Sub ochii nostri, conducatorii lumii se pregatesc pentru sfarsitul lumii.


    Containerele Schoeller Arca Systems contribuie la protectia rezervei mondiale de alimente.

    Svalbard Global Seed Vault si-a deschis recent portile pentru un transport inaugural de aproape 100 milioane de seminte. Acestea provin din peste 200 de tari diferite si marea majoritate sunt ambalate in containerele Integra ale Schoeller Arca Systems. Evenimentul reprezinta rezultatul efortului de a proteja biodiversitatea agricola pentru viitoarele generatii.

    Seed Vault, un fel de Arca lui Noe a recoltelor agricole, a fost construita de guvernul norvegian si deschisa oficial pe 26 februarie 2008 de catre prim-ministrul Norvegiei, Jens Stoltenberg si de catre laureatul premiului Nobel, Wangari Maathai. Scopul acesteia este de a proteja colectiile bancilor de gene critice din punct de vedere al securitatii alimentare mondiale. Bancile de seminte exista in majoritatea tarilor din lume, dar multe dintre acestea sunt vulnerabile in fata dezastrelor naturale sau cauzate de oameni (razboaie, fonduri insuficiente si management deficitar). Noul depozit subteran va proteja mostrele de seminte ale plantelor esentiale pentru alimentatie si agricultura din intreaga lume, intr-un mediu high-tech construit special pentru a face fata catastrofelor de tipul inundatiilor, cutremurelor, atacurilor nucleare si chiar prabusirii unui asteroid.

    Transportul mostrelor de seminte a fost organizat de catre Global Crop Diversity Trust, o organizatie internationala destinata conservarii si mentinerii diversitatii recoltelor esentiale pentru securitatea alimentara a lumii. Expertii Trust au cautat solutiile de ambalare cele mai potrivite pentru transportul si stocarea mostrelor de seminte pentru noul depozit subteran si le-au identificat in containerele din plastic stivuibile in cuib ale Schoeller Arca Systems, datorita rezistentei la temperaturile extreme ale depozitului subteran ( -18 grade Celsius) si datorita caracterului practic. In plus, cutiile Shoeller Arca Systems sunt ecologice, fiind facute din polipropilena reciclata.

    Trust a cumparat peste 1000 de navete care au fost trimise la bancile de seminte din intreaga lume. Fiecare dintre acestea cantareste 3 kg, are un volum util de 46 litri si capac integrat. In mod normal, intr-o naveta incap pana la 400 - 500 de mostre, in functie de marimea semintei. Navetele au fost sigilate la punctul de plecare, continutul nefiind vizibil celor care au asigurat depozitarea la rece.

    Fiind obisnuita sa faca fata oricarei provocari, Schoeller Arca Systems a organizat livrarea simultana a 1000 de containere catre 9 institutii participante in acest transport initial. Biroul din Italia a fost responsabil de coordonarea cererii si de livrare. Susanna Ridolfi spune: “Chiar daca pentru noi nu a fost o comanda foarte mare, selectarea produsului potrivit si coordonarea expedierii containerelor pe tot globul a fost destul de complexa. Schoeller Arca Systems insa este mandra sa fie parte a acestui proiect important care va contribui la siguranta alimentara a generatiilor viitoare”.

    Pentru mai multe informatii despre Svalbard Global Seed Vault intrati pe situl web al Ministerului Norvegian al Agriculturii si Alimentatiei destinat acestui depozit: http://seedvault.no

    Mistificare pentru public:
    "Global Crop Diversity Trust este o organizatie internationala dedicata conservarii si mentinerii divesitatii recoltelor agricole pentru siguranta alimentara mondiala. Chiar daca diversitatea recoltelor este fundamentala in lupta impotriva foametei si pentru viitorul agriculturii, finantarile sunt nesigure iar diversitatea este in continua scadere. Pentru mai multe informatii despre Global Crop Diversity Trust, intrati pe www.croptrust.org"

    RAMAN DOUA INTREBARI: A CUI E DE FAPT ACEASTA ORGANIZATIE INTERNATIONALA? SI PENTRU CE SE PREGATESC DE FAPT?

    RăspundețiȘtergere
  15. salut. am 2 comentarii, sper eu constructive:
    * statul politienesc este intotdeauna o posibilitate. Faptul ca el apare slab si usor de eliminat nu face decat sa reflecte rezistenta impotriva lui, care la noi nu prea exista. Lumea e plina de state care functioneaza cu sprijinul bratului de fier.
    * nu subestima niciodata prostia umana, singura constanta pe parcursul "tranzitiei": http://fravia.com/realicra/basiclawsofhumanstupidity.htm

    RăspundețiȘtergere
  16. omenirea este by default violenta si dintr-un alt motiv: simtul proprietatii. Studiati cu atentie copiii de aprox. 1 an, ai caror comportament este inca bazat pe instincte primare si vedeti "violenta" vis-a-vis de proprietate (ex. impartirea jucariilor).

    prin educatie se poate face override la anumite instincte, dar acestea nu dispar niciodata ci raman latente.

    asa ca nu impart inca optimismul lui Flavian, pentru ca suntem inca prea multi oameni pe planeta. dupa ce dispare 80% din populatie, atunci voi avea motive sa devin optimist. degeaba eu sunt bun si vad si alternativele bune ale omenirii, daca ceilailti imi iau gatul in timpul tranzitiei...

    RăspundețiȘtergere
  17. Am fost departe de calculator weekend-ul acesta, dar vad ca s-au inmultit comentariile. Constat din pacate ca sunt destul de putini cei care imi impartasesc optimismul, ceea ce n-as putea spune totusi ca ma surprinde.

    Este de asteptat ca pe masura ce problemele se vor agrava, numarul pesimistilor sa fie din ce in ce mai mare, in momentul in care tot mai multi vor intelege ca "revenirea" e o naivitate.

    Asta e, mergem inainte, oricum nu vom putea nega schimbarile care vin la infinit. Iar o mana de ajutor o poate da oricine, chiar si un pesimist, pentru ca toti putem transmite si altora lucrurile care ne framanta.

    Poate in acest fel varul Maftei sau unchiul Ionica vor fi si ei mai pregatiti, atat psihologic cat si material, iar numarul celor pentru care furca e raspunsul la probleme va scadea.

    P.S. Robert, ne cunoastem cumva de la Ipsos sau e doar o potrivire de nume ?

    RăspundețiȘtergere
  18. :) Chiar de acolo ne cunoastem. N-am stiut ca ai asemenea apasari si le mai si exprimi in scris.
    Dupa cum vezi, ultimele evenimente de aici au fost destul de neplacute, si dovedesc reactia absolut primara a oamenilor in momente in care se simt inghesuiti.
    Intradevar, educatia aduce echilibrul in interactiunile sociale. Totusi, primele reactii in caz de stress sint primare pentru orice om si sint destul de greu controlabile. Apoi, pe masura ce trece timpul si lucrurile sint mai reci, educatia si spiritul logic preiau controlul.
    Ergo, o schimbare de sistem, daca are loc brusc se va sfarsi inevitabil in razboi. Iar daca baietii de la butoane sint suficient de inteligenti, o vor transforma intr-o chestie durereoasa si lenta. In ambele cazuri, e aspru si nu va folosi nimanui sa aiba 2 tone de aur la borseta.

    RăspundețiȘtergere
  19. Vezi ce spuneam si aici despre cum vad eu evolutia lucrurilor: Simpla privire asupra viitorului

    Despre achizitia de aur am tot vorbit. Vezi Lamuriri despre dolari si aur sau alte articole de genul.

    Nici eu nu recomand "tonele de aur" ca solutie de protectie in fata vremurilor ce vor veni: Ce sa faci cu banii

    RăspundețiȘtergere
  20. O scurtă întrebare pentru Robert Paraschiv și DanP, referitoare la "omenirea by default violentă".

    Când spuneți "violentă" vă referiți la aceeași violență specifică celorlalte specii ale regnului animal sau la o defecțiune fundamentală specifică doar speciei noastre?

    RăspundețiȘtergere
  21. Prima varianta :), sintem pur si simplu animale, biologic vorbind. Sintem hardcodati cu o anumita constiinta sociala si instincte primare de frica cu nimic diferite fata de o ficus. Invatam pe parcursul vietii normele sociale si ce e bine si ce e rau, insa in momente de maxim stress, reactionam cum sintem din nastere. Este extrem de greu sa realizezi asa ceva si si mai mult sa faci overwrite.
    De exemplu cand cineva se ineaca, salvamarul e instruit sa ii trozneasca una in falci sa il linisteasca pentru ca nu l-ar putea salva altfel. Asa reactioneaza corpul si asa stie el sa supravietuiasca.
    Pe masura insa, ce evenimentul critic este constientizat, intradevar se schimba complet situatia.

    RăspundețiȘtergere
  22. Robert - aici apare din nou discutia asupra legaturii dintre controlul spiritului si corpul ce il gazduieste. Se poate argumenta ca mintea si corpul sunt doar unelte cu care spiritul lucreaza in perioada materiala.

    Ca un fel de personaje dintr-un RPG cu anumite caracteristici de baza in functie de specie. Pe care jucatorii mai buni sau mai slabi, mai experimentati sau mai incepatori reusesc sa le controleze si sa le antreneze intr-o directie sau alta.

    Intram pe terenuri nisipoase aici, dar multi insista ca tranzitia actuala va aduce odata cu ea in primul rand transformari la nivel spiritual, nu doar material. Se pare ca vom trece la un alt nivel, iar de data asta nu schimbam doar harta, ci personajul va beneficia si el de un upgrade... ;-)

    RăspundețiȘtergere
  23. Robert: Atunci sunt perfect de acord cu tine în privinţa asta. Atâta tot că nu văd violenţa asta ca pe o chestie rea. Ea face parte din viaţă şi asta-i tot.

    RăspundețiȘtergere