vineri, 7 august 2009

USA vs China, Zimbabwe, Rusia, Japonia, Argentina, Franta sau Imperiul Roman

La prima impresie stiu ca titlul suna ciudat. Sa ma explic. In ultima vreme auzim tot mai multe comentarii pe tema situatiei din USA aflata in acest moment intr-o postura economica dificila. Si evident, comparatiile cu tari care au trecut prin evenimente asemanatoare abunda. Pentru ca deseori se spune ca istoria se repeta intr-un fel sau altul.

Se vorbeste asadar despre chinezii care vor sa-i ajunga din urma pe americani ca prima putere a lumii. Sau despre hiperinflatia care va lovi dolarul american in stilul Zimbabwe. Se mai vorbeste de caderea unei mari puteri economice si militare ca in cazul Rusiei. Unii pariaza pe o simpla perioada de stagnare economica ca in cazul Japoniei. In timp ce altii vorbesc de evenimente in genul celor din Argentina inceputului de deceniu cu lumea in strada, sistemul economic inghetat si o inflatie zdrobitoare.

Miscarile sociale si schimbarea de regim au fost comparate chiar si cu revolutia Franceza, iar de curand am gasit o comparatie extrem de interesanta cu un alt imperiu din vremuri apuse, care a suferit o decadere la fel de impresionanta in secolul al 3-lea. Fiecare exemplu contine elemente care puse cap la cap pot sugera anumite modele de urmat. Sa le luam asadar pe rand.

De China am tot vorbit pe aici si prin alte parti explicand cum chinezii au muncit din greu in ultimii ani sa-i ajunga din urma pe americani, ajungand cel putin la nivel economic sa-i intreaca in multe privinte. Multi sunt inca sceptici despre puterea chinezilor de a rezista singuri pe picioare, fara relatia simbiotica pe care au format-o cu americanii in asa-numita chinamerica. In care unii munceau si produceau, iar altii scoteau din joben banii si-i exportau contra produselor. Altii atrag atentia asupra diferentei de putere militara dar si de populatie care au fiecare un rol important. Ca sa nu mai vorbim de ideologie si amestecul de capitalism controlat de stat din China vs capitalism manipulat de corporatii in US, fiecare cu avantajele si dezavantajele proprii.

In cazul Zimbabwe multe n-ar fi de comentat. Ei sunt celebri doar pentru inflatia lor si nivelul de dezvoltare sau mai bine zis de lipsa dezvoltarii. Cel mai frumos explica Marc Faber despre viitorul dolarului si de ce comparatia cu Zimbabwe este facutat jumatate in gluma si jumatate la modul serios: Marc Faber about Zimbabwe School of Economics

La japonezi situatia se aseamana la nivel economic, prin coincidente in domeniile imobiliare si bursiere. Diferenta este ca japonezii de rand nu aveau credite peste credite in genul americanilor si deflatia a fost un fenomen partial pozitiv, datorita scaderii preturilor. De asemenea, datoria externa a Japoniei si mai ales obligatiile totale erau mult mai mici decat in cazul USA. In loc sa "stimuleze creditarea" au ales sa stimuleze productia si exportul, iar concluzia ar fi ceva de genul:
In the end, say economists, it was not public works but an expensive cleanup of the debt-ridden banking system, combined with growing exports to China and the United States, that brought a close to Japan’s Lost Decade.
In Argentina partea cu inflatia s-a petrecut acum 7 ani si lucrurile sunt inca proaspete in memoria oamenilor. Din pacate la ei lucrurile au stat un pic mai trist si daca n-ati vazut inca filmul acesta, n-ar strica sa-l vedeti. Mai ales ca aici uneori si noua, celor din Romania, povestea ne suna cunoscut: Argentina's Economic Collapse

Inaintam apoi in istorie cu exemplul Frantei unde celebra revolutie de acum 220 de ani a adus o schimbare de sistem care cu greu putea fi imaginata anterior: La nuit du 4 août . Cea mai frumoasa parte din articolul despre Franta mi se pare citatul de mai jos.

Keeping this historic event in mind, we have to reflect on the fact that we have not yet fully grasped that when systemic risk became an issue in 2007, capitalism wasn’t just going through a rough patch. Rather, it had been mortally wounded. Our politically correct attempts to see green shoots in the economy and marvel at them epitomizes wishful thinking.

The old fashion way to save capitalism, the socialization of losses, proved insufficient, this time to absorb the sheer size of the systemic shock, only matched by the enormity of the debt binge that caused it over the past 35 years. Tax havens had allowed the wealthy to evade the IRS, leaving the middle class to pay for the bailouts. This time, however, the price tag is simply unaffordable.

Tot de o schimbare a unui sistem care a dainuit pentru o perioada mult mai lunga de timp decat cel actual se vorbeste si intr-unul din exemplele clasice ale istoriei. Este vorba de prabusirea imperiului Roman: Martin Armstrong – How ALL Systems can Collapse Overnight…

Si daca tot vorbim de imperii, am lasat la urma Rusia tocmai pentru ca aceasta comparatie cu USA mi se pare cea mai interesanta. Sunt multe paralelele care pot fi trasate intre fostele combatante din razboiul rece. De la situatia economica la dependenta de energie, puterea militara, politica intervetionista si multe altele. Dimitri Orlov este un povestitor simpatic, jumatate american si jumatate rus, care face o prezentare excelenta pe aceasta tema: Closing the 'Collapse Gap'

6 comentarii:

  1. cristian dogaru8 august 2009, 09:59

    flavian, ai cumva textul lui Armstrong-in format word (cel de pe Scribd)? ai putea sa mi-l dai pe mail in caz ca da (sunt cam subdezvoltat dpdv tehnic, eu n-am reusit sa il convertesc si in forma care e nu il pot citi)? multumesc

    dogarucristian@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  2. In format word nu-l am dar il poti descarca in format pdf de AICI

    RăspundețiȘtergere
  3. F interesant textul despre prabusirea imperiului roman. Totusi sunt niste diferente. Barbarii din secolul 3 erau niste influiente exterioare intr-un sistem considerat inchis (economia imperiului roman). Acum toate sistemele sunt interconectate, doar poate ceva din Corea de Nord sau Myanmar ar putea fi considerate influiente externe in economia globala interconectata de azi care inseamna un sistem inchis.
    Practic daca se duce SUA pe tobogan urmeaza toata lumea inclusiv China... poate doar Corea de Nord si Myanmar o sa supravietuiasca pt ca oricum aia sunt acum in epoca de piatra.

    RăspundețiȘtergere
  4. eu aș zice că nu contează atât de mult cine produce cel mai mult sau cine exportă cel mai mult, ci unde este cercetată și dezvoltată tehnologia. cât timp aproape tot R&D în IT se întâmplă în SUA (de la Intel Atom la ultimele gadgeturi Apple) americanii pot să stea liniștiți în ceea ce privește rolul pe scena mondială

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand se va intampla ceea ce asteaptam unii sa se intample, imperiul american se va prabusi odata cu restul vechilor sisteme.

    Iar atunci nu vom mai vorbi de state separate sau concurente, ci de oameni si umanitate ca un tot... ;-)

    RăspundețiȘtergere