luni, 10 august 2009

Despre banci, cu dragoste

Va aduceti aminte discutiile noastre din primavara pe tema falimentelor bancare ? De genul ASTA ?

Ei bine, odata cu transa FMI s-a dat o bula de aer sistemului bancar din Romania. Baietii au realizat ca falimentul unor banci va duce la o reactie in lant intai in plan national, apoi la nivel international, asa ca s-au grabit sa ne dea imprumutul. Iar acum cu toate ca nu ne-am indeplinit "promisiunile" mai mult ca sigur ca ne vor da si a doua transa. Interesul o cere. Nu al nostru, ci al lor: Banii de la FMI

Intrebarea este: va fi suficienta a doua transa de la FMI pentru a stopa alunecarea economiei noastre ? Pentru ca in caz contrar baietii sunt destul de constienti de ceea ce ii asteapta: Preşedintele UniCredit: Pe măsură ce vom înainta în criză, vor apărea şi falimente majore

"Cred că la nivelul sistemului bancar va fi o presiune mai mare în semestrul al doilea în ceea ce priveşte creditele neperformante, din cauză că multe societăţi şi-au consumat rezervele şi deja încep să aibă probleme. De asemenea, dacă ne uităm în prima jumătate a anului nu au existat falimente majore, ceea ce înseamnă că pe măsură ce înaintăm în criză acestea trebuie să apară", a afirmat Radu.
Sinceritatea omului e dezarmanta. Cand incercam sa atrag atentia asupra posibilitatii unor falimente majore in primavara, eram luat la misto. Acum recunosc singuri ca am trecut la milimetru pe langa asa ceva.

Va aduceti aminte si ce discutam noi in primavara despre asigurarea depozitelor bancare ?

Bancile si depunatorii

Ia faceti o socoteala ce se intampla cand o banca cu cota de piata mai mare decat acel 1% garantabil o sa dea faliment...

Ai timp sa zici "depozit bancar" inainte ca bancile sa fie luate cu asalt pentru retrageri ?

Stiu, baietii vor trage cu dintii ca acest lucru sa nu se intample. S-ar crea o panica generalizata care in situatia actuala foarte inflamabila ar putea deveni exploziva. O banca importanta nu va fi niciodata lasata sa dea faliment. Orice ar fi.

Can u spell L E H M A N ?

10 comentarii:

  1. Tu spui ca cei care au tinut bani la Lehman nu si-au primit nimic inapoi?

    Sau ca vestita "garantare a statului" in limita a 50.000 euro e o vrajeala ?

    Adica eu si alti prosti clienti ai bancilor ne incredem intr-o minciuna ? Oare nu trebuie sa plateasca cineva pentru asta ? Nu exista vreo cale juridica de solutionare a problemei ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Spun ca Lehman a fost o banca mare si cu toate astea a dat faliment. Si ca sistemul financiar-bancar in acel moment a fost la 1 mm de colaps.

    Da, gantia respectiva e o vrajeala avand in vedere ca acopera doar 1% din totalul depunerilor si nu are nici reasigurare.

    Mda, totul e o minciuna, buna dimineata. De cand ma chinui sa va explic pe aici in ce lume traim de fapt... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. eu nu am gasit nici un articol despre clienti ce au avut depozite la banca Lehman si nu au primit nimic inapoi.

    Exista vreun document oficial care sa argumenteze pozitia ta ?

    RăspundețiȘtergere
  4. desigur, probabil tu vorbesti despre actionari, e alta mancare de peste.

    RăspundețiȘtergere
  5. m1ha1, nici eu n-am afirmat ca respectivii depunatori nu si-au luat banii inapoi. Am afirmat doar ca picajul unor banci mari s-a produs si se va mai produce, nu e un fenomen imposibil.

    Si am explicat in ce masura a afectat falimentul Lehman sistemul financiar, care a fost la un pas de prabusire in toamna trecuta.

    Sunt convins ca daca va avea loc picajul unei banci mari la noi, BNR-ul va face tot posibilul pentru a preveni isteria. La fel cum a facut-o in 2000 in cazul BCR, cand virau banii cu camionul pentru a face fata retragerilor de la ghiseu.

    Insa cu o economie slabita si cu o populatie tot mai neincrezatoare in sistemul actual, este un mare semn de intrebare ce se va intampla la noi in cazul unui asemenea scenariu si daca vor putea rezista si de data aceasta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Priviti aici alta stire:

    http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/862946/Inca-trei-banci-inchise-in-Statele-Unite/

    Nu mai vorbiti aiurea atunci.

    RăspundețiȘtergere
  7. Hehe, aia sunt pui de tzantzar pe langa "elefantul" Lehman. Urmaresc si am pus si eu linkuri cu contorul falimentelor bancare americane, dar aici vorbim de buturugi suficient de mari care pot "rasturna caruta economica"... :)

    Si mai e o chestie: americanii au "tiparnita" de dolari la ei acasa, pe cand la noi orice bani scosi de la BNR trebuie justificati. Ori prin inflatie, ori prin productie. Iar la noi deocamdata, nici una nici alta. Inflatie nu ne lasa ei, iar productie nu vrem noi...

    RăspundețiȘtergere
  8. Practic bancile mari se bucura ca sunt too big to fail si strang cu 2 maini tarpu-l care li se cuvine si il impart apoi cu trei maine propriilor angajati ca bonusuri timp in care bancile mici care nu sunt too big to fail musca din tarana. Chestia asta se va intampla atat timp cat incredere in dolar va rezista. Cand va incepe trocul pentru ca lumea se va plictisii de toata aceasta pompare de dolari atunci sa te tii, o sa il foloseasca ca hartie igienica. Flavian, ai grija sa nu ajungi inamicul nr 1 pt subminarea econonmiei mondiale si a dolarului :))
    Apropos, la noi toate bancile sunt too big to fail chiar si cu o cota de piata sub 1% pt ca romanii au experienta, Caritas, FNI si altele asa ca efectul o sa fie vast amplificat, plus ca imprimeria noastra printeaza lei lesinati si nu dolari. Asta ar putea sa fie si o explicatie pt laxitatea regulilor FMI-ului care incearca sa astupe gaurile economiei mondiale pt ca daca crapam noi, atunci Austria o ia la vale si de acolo imediat sare pisica neagra peste ocean si avem end-game. In 1997 nu era o recesiune mondiala sau oricum nu de magnitudinea asta astfel incat noi puteam sa ne prabusim pt ca miezul tare (SUA si UK) rezistau fara probleme.

    RăspundețiȘtergere
  9. Frumos sumarizat B...

    Exact despre ce avertizam eu inca din primavara:

    Cei 3 care au speriat vestul - US si Cei 3 care au speriat vestul - EE

    Pentru asta nu cred ca o sa ajung inamicul numarul unu, desi multi ma considera deja piaza rea pe forumuri... :)

    Dar nici medalii nu cred ca o sa primesc.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cardul: daca voi nu ma vreti, eu va vreau!

    Curtea Constitutionala a decis ca nu este constitutionala obligarea salariatilor din sectorul public de a-si ridica drepturile banesti pe card, obligatie care ajunsese sa fie impusa printr-o ordonanta guvernamentala salariatilor din domeniul public.

    http://gandeste.org/politica/datoria-externa-a-explodat-si-amaneteaza-viitorul-financiar-al-tarii/5244/

    RăspundețiȘtergere